I-au luat olimpicei Olimpiada
După o noapte de pomină, pe vasul ce duce lotul SUA la JO de la Berlin, din 1936, Eleanor Holm e anunţată că e exclusă. Câteva pahare de şampanie o înecaseră pe ea, celebra înotătoare

Acolo, pe chei, şade toată delegaţia Statelor Unite pentru Jocurile Olimpice de la Berlin, din 1936. Pachebotul „S.S.Manhattan” e gata să ridice ancora din portul New York. Uite-l pe marele Jesse Owens, cel care-l va umili pe Führer! Doi paşi mai încolo, „Louie” Zamperini, eroul din „Unbroken”, capodopera Angelinei Jolie. Sunt 330 de suflete. E 15 iulie, cocarde, imn, poze.
Pe malul celălalt al Atlanticului ajung doar 329 de sportivi. Niciunul dintre ei nu a coborât de pe vas. Care-i intriga?
Eleanor Holm era, la 23 de ani, probabil cea mai bună înotătoare din lume. La 13 ani, campioană naţională, la 15 ieşea pe locul 5 la Olimpiada de la Amsterdam, din 1928. Specialitatea casei, suta de metri spate. În 1932, aur, la Los Angeles. Nu pierduse nicio cursă vreme de şapte ani, prima femeie din branşă convocată la trei olimpiade la rând. Frumoasă, cu şarm. Studiourile de film de la Hollywood fixaseră bursele „WAMPAS Baby”, pentru actriţele ce promiteau să explodeze. Holm se „calificase” aici la ediţia din 1932, alături de faimoasa Ginger Rogers, cea care, peste ani, avea să-I devină parteneră fabulosului Fred Astaire.
În mod normal, Eleanor nu putea fi învinsă.
Ca şi azi, presa sportivă era de vină
La două zile după plecarea din NY, pe vapor s-a dat o petrecere, organizată de ziariştii sportivi care însoţeau delegaţia. Holm s-a pus pe băut, cot la cot cu bărbaţii. Peste ani, sportiva avea să povestească: „La un moment dat, un însoţitor a venit la mine spunându-mi că e cazul să merg la somn. Ce, era abia 9, cine naiba voia, la ora aia, să coboare şi să doarmă? Am ţipat la el: «Tu faci parte din echipa olimpică ori eu? Nu vezi că am de terminat câteva pahare din şampania asta fină?»”.
Băiatul a mers direct la Avery Brundage, a vărsat tot. A doua zi de dimineaţă, pe punte, şedinţă mare. Eleanor Holm a fost anunţată că nu mai face parte din echipa olimpică a Statelor Unite! 200 de atleţi s-au rugat de Brundage, acesta a folosit termeni precum „alcoolism cronic” şi nu s-a lăsat înduplecat. De nervi, înotătoarea merge iar la jurnaliştii sportivi şi bagă, până de dimineaţă, un poker crunt cu ei. Le ia toţi dolarii.
„Eram tot ceea ce Avery Brundage ura mai mult. Aveam bani, iar atleţii trebuie să fie săraci. Lucram în cluburi de noapte, iar sportivii nu aveau voie să facă asta. În fine, îmi făcuse câteva avansuri, iar eu eram căsătorită”…
Holm nu participă la întreceri, iar olandeza Nida Senff se încoronează campioană olimpică. Dar Eleanor este una dintre cele mai cunoscute sportive de pe mapamond. Hitler o invită, personal, la recepţii. Hermann Göring îi face cadou o zvastică din argint, pe care o dă jos chiar de pe uniforma sa.
Păstrează, până la moarte, costumul de baie. Nefolosit
Nu plânge, nu disperă. Dar sportul de performanţă nu o mai atrage. Ceva s-a rupt, undeva. Merge la 20th Century Fox, prinde rolul din „Răzbunarea lui Tarzan”, în 1938, alături de alt campion olimpic, Gleen Morris, decatlonistul… Cu celălalt Tarzan, „originalul”, Johnny Weismuller din Timişoara, se găseşte un an mai târziu, la Expoziţia Universală de la New York. Buster Crabbe, şi el actor şi campion olimpic, regizase un spectacol grandios pe apă, la „Aquacade”, unde Eleanor şi Johnny evoluează în 39 de showuri.
Apoi se retrage. „Am crezut că niciodată nu voi fi uscată, atât de mult timp petrecusem în apă. Părul mi se făcuse verde de la clor, unghiile se decoloraseră”, îşi amintea.
În 1966 intră în „Hall of Fame”. În ’84 glumeşte. „Dacă nu-mi luau Olimpiada aceea, nu deveneam faimoasă”. Păstrează costumul de baie de atunci, din 1936. „Albastru, cu sigla-scut de pe piept. Iar şampanie nu mai pun pe limbă. Niţeluş vin alb, da”.
Se stinge după ce adună 90 de ani, în 2004. Insuficienţă renală.
* Sursa: nytimes