Barcelona, Puigdemont, Miloşovici

Cu câteva zile înaintea startului Jocurilor Olimpice din 1992, Catalunya ”fierbe” sub ameninţarea unor posibile atacuri teroriste ale grupării ”Terra Lliure”. 10.000 de atleţi sunt în pericol

„Gata, am veştile: lasă în pace aeroportul, iau ostatici din Satul Olimpic şi aruncă în aer Palatul!”. Pare o replică dintr-un film de acţiune cu Tom Cruise, dar nu este! Ceasul arată ora 2 noaptea, mai 1992, undeva în inima Barcelonei, a vorbit Josep Maria Aloy. „Txema” e un poliţist meseriaş, spion, infiltrat de aproape doi ani în organizaţia teroristă catalană „Terra Lliure”, „Pământ Liber”, ce luptă pentru independenţă. Cei de aici plănuiesc să se facă ştiuţi pe mapamond la Jocurile Olimpice, ce urmează să înceapă în mai puţin de două luni de zile acasă la Gaudi. Ultimul atentat al lor a fost în februarie, operează de ani buni, morţi, răniţi, nimănui nu-i arde de glumă. Ce a aflat „Txema”?

Aeroportul „El Prat” e prea bine păzit, nu vor încerca acolo. Satul Olimpic însă înseamnă cu totul altceva: 9.356 de atleţi din 169 de ţări. Pentru prima oară din 1972 nu e niciun boicot: Africa de Sud şi Cuba au revenit, Germania e unificată, Estonia, Lituania şi Letonia sunt independente, sovieticii au răspuns prezent cu „Echipa unificată”. Gail Devers, Oscar de la Hoya, Vitali Scerbo, Serghei Bubka, plus naţionala de baschet a Statelor Unite… Palatul e „Sant Jordi”, găzduieşte 16.670 de spectatori. Toată gimnastica artistică, cu fetele noastre, e acolo. Miloşovici, Boginskaia, Gina Gogean… Tot voleiul, tot handbalul. 45.650 de agenţi ar trebui să asigure ordinea.

Apare viitorul soţ al Marcelei Topor din Vaslui
Orele şi zilele se scurg. După ce au organizat cu succes Mondialul din 1982, Barcelona şi întreaga Spanie vor să arate lumii că formează o naţiune unită, cu o democraţie solidă. Baltasar Garzon este cel care dirijează riscanta operaţiune. Jocurile trebuie să demareze pe 25 iulie. Pe 29 iunie se fac primele arestări. Zilnic, toţi cei cu legături cu „Terra Lliure” sunt săltaţi.

ETA, organizaţia separatistă, ucide şi ea, dar poliţiştii au alte piste. Da, pare greu de crezut, însă oamenii legii îi ignoră pe basci, pentru prima dată din 1968 şi se concentrează numai pe TLL. 45 de persoane sunt arestate în total, ultimele dintre ele chiar în ziua când primele delegaţii încep să sosească în Satul Olimpic asupra căruia planează incertitudinile. Acuzaţiile-s grave: apartenenţă la o organizaţie teroristă, posesie de arme, posesie de material explozibil, terorism, posesie de muniţie de război. Tetaculele-s lungi, se ajunge în Valencia, în Tarragona, apoi la Girona. Stop! Aici apare numele lui Carles Puigdemont.

Încă din 1980, politicianul ce avea să se căsătorească, peste ani, cu românca Marcela Topor şi să devină preşedintele Generalităţii Catalane lupta pentru independenţă. Puigdemont nu este implicat, direct, în lupta armată, dar unul dintre arestaţi, Eduard Lopez, ziarist la „El Punt”, unde Carles fusese redactor-şef, declară că acesta cunoştea, în detaliu, toate planurile. În 2016, când Puigdemont a acaparat prima pagină a ziarelor, presa a scos la iveală faptul că el a fost considerat unul dintre „părinţii spirituali” ai „Terra Lliure”. Primeşte sfatul să dispară puţin şi, pe 18 decembrie 1992, părăseşte Spania, pentru un an sabatic!

Jocurile Olimpice se desfăşoară în paralel cu cercetările preliminare. Pentru că „iscoadele” aflaseră de iminenţa unui atentat la semifinala de handbal feminin Coreea de Sud – Germania, cinci dintre arestaţi sunt torturaţi, scapă câteva detalii importante, iar planul este dezamorsat. Aveau să formeze, în 2005, asociaţia „Memoria Împotriva Torturii”.

Finalmente, totul se petrece ca la carte şi, pe 9 august, pe Stadionul Olimpic are loc ceremonia de închidere în care „Cobi”, mascota, îşi ia rămas bun. Pe 2 noiembrie 2004, Tribunalul European pentru Drepturile Omului condamnă statul spaniol la plata a 8.000 de euro, cu titlul de despăgubiri, pentru fiecare dintre arestaţii torturaţi cu două decenii înainte.

* Sursa: Baltasar Garzon, „Un mundo sin miedo”