De ce e “coţofana” albă?

…pentru că nişte băieţi s-au adunat în miez de noapte să joace fotbal, în Brazilia. Şi pentru că aveau nevoie să vadă după ce aleargă, au vopsit obiectul…

”Dom preşedinte, toată lumea joacă fotbal, numai noi, nu!” ”Păi, cine vă […]

…pentru că nişte băieţi s-au adunat în miez de noapte să joace fotbal, în Brazilia. Şi pentru că aveau nevoie să vadă după ce aleargă, au vopsit obiectul…

”Dom preşedinte, toată lumea joacă fotbal, numai noi, nu!” ”Păi, cine vă împiedică, băieţi?” ”He, he, e clar că ne luaţi peste picior! Păi, pe Sfîntul Galvao, cum să ne antrenăm dacă noi muncim între paisprezece şi optsprezece ore pe zi?” ”Pe zi aţi spus?” ”Da!” ”Păi şi noaptea ce păziţi?” ”Nu, e clar, faceţi băşcălie..”

Brazilia, miez de vară, 1923. Un birou din Sao Paulo. Preşedintele e un tip pe la 25 de ani, mort după fotbal. I-ar ajuta dacă ar putea, s-ar băga printre ei, dar la societatea lor, o firmă ce trage curent electric în oraşul în care respiră, deja, 600.000 de suflete, nu ai timp nici măcar să bei apă. Ba, da! Îi poate ajuta! Iese repede după băieţii ăia amărîţi. ”Uite cum facem: ne vedem, sîmbătă noaptea, pe terenul de la Varzea. Ziua şi aşa e cald, sunt 29 de grade, seara e mai răcoare! Nu vă iau în zeflemea, pe bune! Cum se cheamă afacerea noastră? Sociedade Linhas e Cabos? Cu ce lucrăm noi, cu fire şi becuri? Deciiiii?????”

E 23 în 23, după 23
Altfel spus, 23 iunie 1923. Băieţii se adună. E noapte, trecut de ora 23. Nu sunt mari profesionişti, dar ştiu cu mingea, evoluează în campionat. Nebunul de preşedinte a pus să se bată 10 stîlpi cu proiectoare de o mie de waţi pe ele pe liniile lungi, la vreo 15 picioare de pămînt. La cornere, unde e mai întuneric, alte beţe, urcate pe la 10 picioare, cu alte reflectoare pe ele. E primul meci din istorie în nocturnă din Brazilia, dar nu e decît o reuşită pe plan local. Englezii făceau asta cu 40-50 de ani în urmă. Bomba e cînd preşedintele le aduce mingea.

Ce are sub braţ?
”Ce naiba are sub braţ? Ce e aia albă? O varză?”, se întrebă toţi. ”Băieţi, lumină avem, slavă Domnului, nu ne putem plînge, cu ea lucrăm de ani de zile. Problema asta e rezolvată. Mingea, însă, era maro, de culoarea castanei coapte, nu? Logic, aşa e pielea. Şi, tot logic, n-o vedeam la ora asta. De aia am vopsit-o-n alb imaculat, s-o ochim mai bine!” Zice asta şi aruncă ”obiectul” pe teren.

Severino Romolo Gragnani, macaronar din Massarosa, venit în Sao Paulo pe la 1897, tocmai a brevetat mingea pe care, de acum încolo, tot fotbalul o va adopta. Ideea îi încolţise de ceva vreme în minte. Stătuse de vorbă cu vreo şase englezoi veniţi în Brazilia să le dea o mînă de ajutor la iluminat, iar oamenii ăştia îi povestiseră cum în Albion fotbaliştii se adunau în miez de noapte la joc. Da, dar cum vedeau după ce aleargă? N-aveau decît trei mingi. Dacă mînjea una cu alb şi nu-i ieşea afacerea, băieţii i-ar fi dat afurisenie, nu? Dar i-a ieşit.

S-a stins pe la 1951. În ’64, pe ”Pacaembu”, unde am jucat şi noi, i-au ridicat o statuie. N-au ştiut dacă pe ea să scrie ”inventatorul mingii moderne” sau ”părintele fotbalului nocturn în Brazilia”. Se putea mai mult?