Bărbaţi cu obiceiuri de eroi

S-a aruncat în apă rece, a spart geamurile şi a salvat 20 de vieţi din troleibuzul aflat la 25 de metri de mal. Preţul? Cariera sa de mare campion, terminată la 23 de ani. Dar parcă medaliile contau? Sînt 45 […]

S-a aruncat în apă rece, a spart geamurile şi a salvat 20 de vieţi din troleibuzul aflat la 25 de metri de mal. Preţul? Cariera sa de mare campion, terminată la 23 de ani. Dar parcă medaliile contau?

Sînt 45 de zile de cînd se roagă pentru sănătatea lui. Sînt mii! Ba nu, zeci de mii! Apa rece i-a îngheţat toate simţurile, geamurile i-au tăiat ambele picioare, nu-şi mai simte mîna stîngă deloc, s-a ales cu pneumonie severă…Dar armenii speră că Şavarş Karapetian îşi va reveni. Şi minunea se petrece, în noiembrie 1976…De fapt, numai o jumătate de minune.

10 recorduri mondiale doborîte
E campion european de 13 ori la înot cu labe de scafandru. Disciplina e relativ nouă, dar are şapte titluri de „rege” al URSS şi a spart de 10 ori recordul mondial. Mijloc de septembrie 1976. Tocmai a terminat cei 20 de kilometri, porţia de alergare zilnică, alături de Kamo, fratele său. Aşa s-au obişnuit, să dea roată lacului Erevan. Atunci au auzit bufnitura.

Un troleibuz cu 92 de persoane a rupt gardul protector şi a căzut direct în apă. Undeva la 25 de metri de mal şi la 10 adîncime. N-au stat pe gînduri. Şavarş a sărit primul. Cu picioarele, a spart geamurile din spate. A început să care oamenii spre Kamo, aflat pe buză. 30 de secunde pentru fiecare. Ştia că acolo, jos, nu e aer şi nu-şi permitea mai mult. Ieşea cu cîte o victimă, se asigura că respiră, i-o preda, apoi pleca după alta. „Nu vedeam nimic. Din cauza nisipului de pe fund, răvăşit, intuiam doar ce şi cum”. La un moment dat, a ieşit cu un scaun afară. A blestemat, l-a aruncat şi s-a repezit, din nou, spre troleibuz. Ani de zile a regretat că în locul nenorocitului din arcuri şi piele n-a fost un om.

Simţea că nu mai poate, dar era sportiv, ce naiba! 20! 20 de oameni a salvat! Cu unul singur nu s-a mai descurcat! Cu el!

Moscova n-a crezut în lacrimi
Apa rece l-a terminat. O lună şi jumătate a stat în spital, inconştient. În lac, deversau fabricile oraşului. Plămînii i-au fost făcuţi praf. S-a tăiat peste tot, venele abia i-au mai putut fi lipite. Cînd şi-a revenit, a întrebat dacă mai poate înota. Medicii i-au spus că, la 23 de ani, cariera sa este încheiată.

Nu l-au „uns” erou. N-aveai voie de la Moscova. Abia peste doi ani s-a dat ordin ca pozele de atunci să fie şterse de praf, iar în „Komsomolskaia Pravda” să apară nişte rînduri.

După 1991, s-a tras lîngă Kremlin. Şi-a deschis o fabrică de pantofi, recunoscută în zonă, UNESCO i-a oferit premiul „Fair Play”. Nu asta l-a interesat.

Trecut-au 35 de ani de atunci. În fiecare iarnă, în fiecare primăvară, în fiecare vară, în fiecare toamnă şi, apoi, din nou, în fiecare iarnă, primeşte cîteva scrisori. Invariabil, textul e acelaşi. „Şavarş, săptămîna trecută fiica mea mi-a dăruit o nepoţică. Vrea doar să-ţi mulţumească pentru faptul că, graţie ţie, are un bunic!”

Şavarş e în centru, Kamo, fratele, în stînga. Eroii de acum 35 de ani