Cu Nobelul la jambiere

Doi Bohr. Niels, fizicianul, portar cu Premiu. Harald, matematicianul, jucător de naţională. Combinaţia perfectă: carte şi fotbal!

Toată partida a fost aşa. Ăştia în verde au atacat non-stop, portarul lor a şomat. Şi acum, la singura contră mai periculoasă, ce făcea? Dormea? „Băi Bufniţă, scoală! Treci şi apără!”, urlă muşteriii de pe gradene. Dar goalkeeperul e clar că nu e atent. Se trezeşte în ultima fracţiune de secundă şi, în loc de un frumos plonjon, articulează mingea, făcând-o curcubeu, dând-o peste tribune. Ce naiba e cu el? „Mă prinsese o problemă de matematică, mă rodea. Uitasem că-s pe teren, ce vreţi?”. E portarul lui Akademisk Boldklub, trupă din Copenhaga. Au învins pe Olympia cu 1-0, în toamna lui 1905. Se intitulează Niels Bohr. Prima secvenţă.

Savanţi şi suporteri, umăr la umăr
„Pe Sfântul Andrei din Slagalse, domnilor, faceţi puţintică linişte! Aici nu suntem la un match, pe un teren de foot-ball de-al dumneavoastră, se dă o teză de doctorat, într-o instituţiune de seamă a patriei noastre. Nu e circ, să vă suiţi cu picioarele pe scaune, nu-s numere de magie, să hăhăiţi în asemenea hal. Şi deschideţi ferestrele alea niţel, să iasă năduşeala asta!”.

Asta-i a doua secvenţă şi, pe bune, venerabilul are dreptate. E decanul Facultăţii de Matematică de la Universitatea din Copenhaga. Un tip, aşa, pe la un 25 de ani, maximum, vorbeşte cu patos, hârşâie creta de tablă, gesticulează. Dă examen. La doi paşi, o gloată ce pare că nu pricepe nimic bate din palme şi strigă la fiecare mişcare de-a sa. Eminentul elev se intitulează Harald Bohr. E 1910.

Sunt fraţi. Niels şi Harald Bohr. Poate cele mai luminate minţi pe care le-a dat Cel de Sus într-o singură familie, la început de secol XX. Tatăl lor a dorit să-i ajute în viaţă cu o educaţiune aleasă: carte şi fotbal! Nu râdeţi, la nici 15 ani puseseră bazele unei asociaţiuni sportive, „Gammelhom Gymnasium”, în Copenhaga. Pentru a nu se certa, şi-au împărţit muzele. Şi poziţiile pe teren. Harald, mai mare, a ales primul: matematică şi atacant, pe dreapta. Niels, Prâslea, fizica şi portăria. S-au băgat la Akademisk Boldklub, trupă fondată pe la 1889.

Mintea luminată merge la Olimpiadă
Ăsta mic nu era agil, dar compensa prin atitudine, prin curaj. Se băga cu capul în bocancii adverşi, proteja mingea, o înghesuia, ghemuit, în ale sale braţe. Harald era miez. L-au luat la echipa naţională a Danemarcei. A ajuns la Jocurile Olimpice de la Londra, din 1908, unde s-au dat pentru prima oară matchuri oficiale de fotbal. În acel 9-0 cu Franţa B a prins două boabe. A fost şi la 17-1 cu Franţa A, scor-record, neegalat nici azi la J.O. Apoi, în finală, a pierdut cu 2-0, contra englezilor, dar a venit cu argintul la gât!

Niels s-a retras primul. A început a schimba pase cu modelul atomic, cu teoria cuantică, cu fizica nucleară. „Nimic nu există până când nu se măsoară”, a început a fi auzit. Harald a mai continuat cu cele două mari iubiri ale sale, matematica şi fotbalul. A prins o revanşă, contra Angliei, 2-1. Apoi s-a antrenat fie cu teoria funcţiilor, fie cu cea a numerelor.

Fiecare cu premiul dorit
Matematicianul şi-a luat doctoratul în sala aceea cu zăpuşeală. Venerabilul decan a permis un set de aplauze, ca pe stadion, în momentul în care un Bohr a primit „cum laude”. Căutaţi în poveşti. Veţi vedea că acolo scrie, negru pe alb, că în audienţă se aflau mai mulţi suporteri decât savanţi.

Fizicianul a făcut rost de un Premiu Nobel, în 1922. Nu s-a lăsat cu aplauze ca-n tribune, dar când un Bohr a primit diploma, un altul, în sala plină de minţi luminate, i-a arătat o minge de fotbal.

Fraţii Bohr. Unul jucase în echipa naţională, dar nu-l luase pe Alfred acasă. Celălalt plecase cu o medalie de aur, cu un tip bărbos gravată pe ea, dar nu auzise, pe iarbă, imnul. Aşa-i în viaţă, nu le poţi avea pe toate.

* Sursa: math.com