Bâzu, suflet all-inclusive
Marca şase goluri într-o partidă din hocheiul anilor ’30. Seara, sărbătorea. Mulţumea americanilor pe care-i învinsese cu 15-0. Apoi scotea bani şi cumpăra tuturor crose: Constantin Cantacuzino

De ziua-ar purcede la drum azi şi s-ar istovi într-un secol, iar veacul ar fi numărat în milenii, tot n-ai avea vreme să depeni întreaga poveste a istui personaj.
La naştere, un cincinal după 1900, a amuşinat în casă combinaţia letală: bani şi cărţi. Tata era un Cantacuzino, mama, o Rosetti, faimoasa Maruca, aceea care avea să se iubească fie cu Nae Ionescu, fie cu George Enescu. În acte, fusese trecut Constantin, de alintat, îl alintau „Bâzu”. Nickname ce avea să facă furori în epocă.
Înalt, cu privirea ageră şi pantaloni ridicaţi până la linia buricului, păr pe care scăpa un dram de briantină, iubea viaţa, iubea femeile, iubea hocheiul, iubea avioanele, iubea tenisul. Iubea tot.
Prof particular de hochei în Elveţia
Viena. Aici prinse a iubi gheaţa. La vreo 17 primăveri se trase spre Gstaad, staţiunea helvetă, unde poposi doi ani. Profesor particular de hochei. Jucător puternic, dar agil, stătea bine în ghete. În România sportul ăsta se lepădase de scutece. S-a băgat la „Clubul de Tenis” şi-a plecat în primul lui turneu cu crosa în Austria, în decembrie 1929. A bifat, aici, cinci „amicale”, a dat şapte din cele nouă goluri ale noastre. A prins-o pe Hakoah Viena şi-a „curentat-o” cu 4-1. Era lider, trăgea trupa după el.
Pe 2 februarie 1931, la Krynica, în Polonia, conducea naţionala la Campionatele Mondiale. Şoc cu americanii, 15-0! S-a duşat, s-a primenit, s-a tras la costum, a bătut la uşa yankeilor. Le-a mulţumit pentru joc şi pentru că-i învăţase, în doar trei reprize, care-i taina cu sportul ăsta.
Noaptea-i lua pe Dinopol, doctorul, şi pe Jean Calcianu, pilotul, „fraţii” lui în ale automobilismului. Nu iertau niciun restaurant, niciun trabuc, nicio băutură fină, nicio… Dimineaţa era pe patinoar, pe „Oteteleşanu”.
Nume ca un şperaclu: descuia uşi
Tovarăşii de crose n-aveau mălai, echipamentul costa. Scotea tot din conturi, cumpăra ce era nevoie. Dădea telefoane, numele său descuia multe uşi. Praga, apoi, Milano, din nou Campionate Mondiale. La Davos a încuiat, pe dinăuntru, uşa. S-a mâniat niţel. „Mă, venim dintr-o ţară cu zăpadă şase luni pe an. Ce dracu, ne facem de râs?”. Au învins Belgia, cu 2-1. Au pierdut contra Austriei şi Cehoslovaciei, dar, la consolare, au bătut Letonia şi Olanda.
S-a transferat la „HC Bragadiru”. Campionatul se încinsese, cei de la „Telefon Club” îl aduseseră pe Bill Watters, faimosul canadian. Cantacuzino i-a cărat în spate şi, în 1936, băieţii lui cucereau campionatul naţional. La 10-1 cu Sportul Studenţesc făcea spectacol, marca două goluri. Prinseră a-i numi „Dracii Roşii” ori „Echipa lui Bâzu”.
Nopţile nedormite îi făceau cadou un ulcer. Îl ignora. La 36 de ani era, încă, pe gheaţă. Îl găseai în selecţionata Bucureştilor, între 16 şi 18 ianuarie 1941, la puternicul turneu la care veneau ţări cu patină ascuţită.
Leonardo DiCaprio, te-ai băga?
Apoi… Apoi lua premii la motociclism, stabilea recorduri mondiale, cu maşina, pe distanţa Bucureşti – Paris, se căsătorea cu Nadia Gray, o actriţă faimoasă, născută în România şi ochită de Fellini pentru „La Dolce Vita”, era uns şef peste LARES, bunicul TAROM-ului, cucerea cupe la acrobaţie aeriană, cu al său Bü 133 Jungmeister, primea brevete pentru invenţii serioase în domeniul aeronauticii şi devenea unul dintre cei mai mari piolţi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu 608 acţiuni de luptă.
O trimitea pe Nadia la Paris, lua un avion şi fugea peste graniţă, într-o vreme în care comuniştii începuseră să-i verifice combustibilul la gramaj. Devenea tatăl Oanei Orlea, apoi ajungea pe o masă de operaţie, la Madrid. Ulcerul fusese mai şmecher decât sufletul all-inclusive.
Îl învingea pe 26 mai 1958, la doar 53 de ani. Nu-i mai rămăsese nimic de făcut în viaţă. Le încercase pe toate…
Ce rol ar zămisli Leo într-un film cu viaţa celui cu poreclă de joc de grădiniţă şi nume de stolnic vestit?
* Sursa: Cpt. Av. Bâzu Constantin. „Amintiri şi însemnări” / foto. historia.ro