Batalionul fotbaliştilor

În timpul Primului Război Mondial, 600 de jucători s-au înrolat într-o echipă specială. 500 dintre ei aveau să piară în tranşee

Anii ’30, undeva în centrul Angliei. Un bărbat pe la 50 de ani. Recunoaşte că-i place să fie strigat […]

În timpul Primului Război Mondial, 600 de jucători s-au înrolat într-o echipă specială. 500 dintre ei aveau să piară în tranşee

Anii ’30, undeva în centrul Angliei. Un bărbat pe la 50 de ani. Recunoaşte că-i place să fie strigat ”Maiorul” şi, ca să-i facă pe plac, cei 30-40 de oameni adunaţi în jurul său aşa i se adresează. Ţine în braţe un jurnal gros. Coboară pe el privirea, citeşte cîteva secunde parcă pentru a da bice memoriei, apoi începe…

Buckley, Woodward, Lintott…

Prin octombrie 1914, Lordul Kitchener, Ministrul de Război, făcuse un apel la cei rămaşi acasă. Pentru înrolare. Atunci i-a venit ideea. Fotbalul murea. El, Frank Buckley, transferat pentru 18 lire sterline, în 1903, la Aston Villa, trecut pe la Manchester United, pe la Birmingham, dar şi prin naţionala Angliei, se anunţase primul volutar. Din batalionul 17, Middlesex. Lansase o chemare către toţi fotbaliştii…

Vivian Woodward, ”căpitanul” cu care Anglia cucerea, la Londra, titlul olimpic, în 1908, i se alăturase imediat. Juca la Chelsea. S-au gîndit să-l lase la vatră, ca să prinda FA Cup, pe Wembley. N-a vrut să audă. Pe 15 ianuarie 1916 fusese rănit. În piept, nu la spate! În două săptămîni îi pieriseră patru colegi, iar 33 fuseseră răniţi grav.

Ce băiat era şi Evelyn Lintott!!! Primul internaţional din istoria lui QPR, în 1908. Mort în prima zi a ofensivei de pe Somme. Ori Thomas Brewer, ucis de un şrapnel. Trei copilaşi rămăseseră orfani. Buckley, impresionat, avea să le plătească, apoi, şcoala.

Cînd s-a stins Edwin Latheron, tot frontul a plîns. Luase de două ori campionatul cu Blackburn, 94 de goluri şi 258 de partide, jucase pentru regele George al V-lea. Passchendaele, Belgia, 1917…

Da, ca ieri… Profesioniştii veneau să-şi apere ţara. Amatorii, să lupte alături de ei. Mulţi trimiteau ”cărţi” de pe front, familiilor. Erau bucuroşi că împărţiseră o conservă cu marele atacant sau stătuseră la taclale cu celebrul fundaş, în tranşee, între două raiduri aeriene…Cu toţii aveau microbul în sînge. Cum tăceau tunurile, cum făceau trei echipe şi…la treabă!

Cei de la Leyton Orient s-au înrolat cu toată trupa. Într-un an, piereau in corpore!

El, Maiorul, ”tatăl” batalionului, fusese rănit grav, la un plămîn, în ianuarie 1917. L-au trimis acasă, în Anglia. A stat puţin, s-a reîntors pe front. Nemţii au atacat cu gaze. I-au afectat plămînul, deja afectat…A scăpat cu viaţă dar n-a mai putut juca, niciodată, fotbal…

Acum povestea. În caietul lui erau trecute toate detaliile. 2.000 din cei 5.000 de fotbalişti profesionişti de atunci se înrolaseră. 600 în celebrul număr 17, Batalionul Fotbaliştilor. La final, Doar 100 aveau să mai rămînă în viaţă…

Primul Război Mondial. 160.000 de soţii îşi pierduseră soţul. 300.000 de copii, tatăl…

Carţile şi filmele au apărut după 1980. Fotografia este, însă, originală, din 1916