Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

L-au sechestrat de Mărţisor!

Vreme de 25 de zile, „Quini”, golgeterul Spaniei, a trăit cu ţeava revolverului în dreptul tîmplei, într-o încăpere cît o cutie de chibrit. Au cerut pe capul său cinci milioane, dar a fost eliberat fără a se plăti nimic

„În […]

sâmbătă, 14 august 2010, 6:25

Vreme de 25 de zile, „Quini”, golgeterul Spaniei, a trăit cu ţeava revolverului în dreptul tîmplei, într-o încăpere cît o cutie de chibrit. Au cerut pe capul său cinci milioane, dar a fost eliberat fără a se plăti nimic

„În afară de picioare, avem şi inimă, ce dracu!”. A ţipat atît de tare încît, după primele patru-cinci silabe, o bucăţică de plafon s-a desprins şi a căzut. Vestiarul Barcelonei, 5 martie 1981. Vorbele au venit în engleză, dar Bernd Schuster, mucosul ăsta de doar 21 de ani, a spus-o cu atîta convingere, încît nu mai e nevoie de traducere. „Nu intrăm pe teren cu Atletico, nu vedeţi în ce stare sîntem?”.
Dă roată peste capetele plecate ale colegilor. E şi „Sandu” Alesanco, cel care peste ani avea să definească termenul „profesionist” pentru un antrenor din România. Şi Carrasco, „Lobo” Carrasco, băiatul din finala de la Sevilla. Danezul Simonsen, cu golul de generic de pe Ghencea, pe cînd juca la Vejle. Esteban, viitorul tehnician de trei zile de la Dinamo. Pedraza, căruia Duckadam avea să-i apere un penalty… Dar nu puteau face nimic. Pierdeau cu Atletico, scoteau doar un egal în următoarele patru meciuri şi…adio titlu!

Electricieni din Zaragoza…
Cu patru seri în urmă, fix pe 1 martie, „Quini”, colegul lor, marcase o „dublă” contra celor de la Hercules, 6-0 la nota de plată totală. Venise de la Gijon, pe bani buni, 4,6 milioane de dolari, golgeter de la primul „oaaa”. A plecat acasă, a pus un video să tragă golurile etapei şi a plecat spre aeroport, să-şi aştepte soţia şi cei doi copii, care veneau din Asturia natală. N-a mai ajuns, niciodată, acolo. Doi indivizi i-au pus un pistol la ceafă, l-au băgat într-un „DKW” verde hodorogit şi…

La 12.30, telefonul a sunat la Alesanco. „Ramon, sînt Maria Nieves, soţia lui Enrique Castro. N-a venit la întîlnire, uşa era deschisă, e ceva suspect… Ştii ceva de el?”

De 25 de zile trăia drama vieţii. Avea să se gîndească la sinucidere, în cămăruţa de 2 x 3m în care-l cazaseră răpitorii din Zaragoza. Ştia că prin anii ’60 marele Di Stefano păţise la fel, dar acolo fusese vorba de politică, de grupuri separatiste, rebele. În plus, eliberaseră „Săgeata” rapid, cu el trecuseră mai bine de trei săptămîni…

602 ore de sechestru
A putut să o îmbrăţişeze pe Lorena, fiica de şase ani, noaptea, pe la 11, pe 25 martie 1981. Era bărbos, obosit, plîngea, dar respira libertate. Ceruseră vreo 5 milioane de dolari pe capul lui, dar cum răpitorii erau novici, fuseseră prinşi repede. „Cea mai neagră zi a fost ultima”, avea să declare.

După 602 ore de sechestru, auzise zgomot de pistoale, văzuse mascaţi, de unde să ştie care sînt băieţii buni şi care cei răi? „Operaţiunea Omega” se încheiase însă cu bine. Revenea pe teren – liga era pierdută – dar, graţie lui, FC Barcelona cucerea Cupa Spaniei.

În ianuarie ’82 marca golul 3.000 al catalanilor în Primera. În februarie ’08 trecea cu bine peste un cancer. Driblase, pentru a doua oară, moartea.

Comentarii (21)Adaugă comentariu

kosmyn93 (4 comentarii)  •  14 august 2010, 19:28

să vină mascatii si la noi,să elibereze fotbalul românesc pe care lau sechestrat ; naşu sandu,corleone dragomir,gigi becali,john becali,hector becali si multi altii….

mugabe (6 comentarii)  •  14 august 2010, 20:09

bravo beei….treci la dusuri !!!

pavon (1 comentarii)  •  14 august 2010, 21:12

Ai alungat plictiseala unei seri la servici cu articolul asta! Cu stima….

moromete (45 comentarii)  •  14 august 2010, 21:21

memorabi nea’ Oprisene……

jiji (8 comentarii)  •  14 august 2010, 21:47

Prietene, daca pot sa spun asa , RESPECT!
Atat.

Slick (1 comentarii)  •  14 august 2010, 22:32

Frumos

Marian (2 comentarii)  •  14 august 2010, 23:30

Esti super tare.De unde stii toate povestili astea?

Flavius (6 comentarii)  •  14 august 2010, 23:44

Felicitari!!! Nota 10:)

mihairog (17 comentarii)  •  14 august 2010, 23:57

Da,emotionant….

herbert (63 comentarii)  •  15 august 2010, 2:43

Bun articol d-le !Observ ca nu sinteti interesat de „ce vraji a mai facut nevasta-mea” (a se citi „ce a mai facut becali&comp”).Probabil ca nu aduce bani,dar,sigur,aduce nume de ziarist adevarat.Nu stiu toate amanuntele si v-as ruga pe dvs sa faceti cercetarile de rigoare si sa scrieti despre politica sovietica de a schimba numele jucatorilor . De a le „rusifica”.Cum Vlad Munteanu (DinamoKiev) a devenit Vladimir Muntian,cum lui Szabo(un jucator de superclasa) i-a fost refuzata selectionarea pe motiv ca nu voia sa devina Sabolev.Parca si altundeva se intimpla la fel,nu-i asa ? Szatmary-Satmareanu I ,II , Kriszan-Crisan . Vin si eu cu o poveste ,daca-mi permiteti,ceva mai vesela.
La sfirsitul editiei ’68 Steaua si FC Arges trageau cap la cap.Argesul are meci greu afara la Jiul si este meciul de „ori or ori „.Cu 2 ore inainte de meci nimeni nu-l gasea pe Coman,portarul.Halagian i-i spune lui Ariciu sa se pregateasca cind Coman apare in vestiar clatinindu-se.Toti il fac cu ou si cu otet,iar Coman ,plingind,isi cere iertare si il roaga pe „mester” sa-l bage in teren ca nu o sa ia gol.Povestea Barbu,stoperul,ca la fiecare minut privea in spate sa vada daca Coman mai sta in picioare.Se clatina mai abitir decit un plop batut de vint ! In acel meci nu a prins NICI O MINGE,a respins totul.Meciul s-a terminat cu victoria Argesului 1-0.

Dani (2 comentarii)  •  15 august 2010, 5:52

In 1981 aveam 2 ani. M-a fascinat articolul! Parca ati scris despre lucruri intamplate in alta lume, in care fotbalul era fotbal si fotbalisti erau fotbalisti.

Dani (2 comentarii)  •  15 august 2010, 5:53

corectie: fotbalistii* erau fotbalisti

razvan (6 comentarii)  •  15 august 2010, 11:50

am citit asta in muzeul stadionului Nou Camp.tot inainte cu articole d-astea

johnny (68 comentarii)  •  15 august 2010, 14:11

Multumim Cataline pentru astfel de articole !
Numai bine !

mugabe (6 comentarii)  •  15 august 2010, 16:09

cred ca s-a umflat micutul asta de oprisan de atatea laude….mai lasati-l fratilor ca si asa crede ca e jurnalist!!!

deni (3 comentarii)  •  15 august 2010, 18:59

numai stima si respect nea oprisane.

costel (1 comentarii)  •  16 august 2010, 16:38

superb articol, dar atentie, in 1981, Quini avea 31 de ani, nu 21 !

chi town (5 comentarii)  •  16 august 2010, 23:48

asa tata ca m-am saturat de alde becali , borcea , copos

gigi (1 comentarii)  •  17 august 2010, 0:07

Salut, Catalin,
Pe langa toate cele spuse in articol, as mai adauga ca „nea Sandu” Alexanco a avut un rol principal in eliberarea lui Quini, rapitorii nevoind sa negocieze decat cu el termenii rascumpararii. Pana la urma, dupa o actiune ca in filmele politiste, cu Alexanco si cativa agenti ai serviciilor secrete spaniole in rolurile principale, cu actiunea desfasurata intr-un hotel din Elvetia, Quini a fost eliberat. Omul asta, nea Sandu, ca sa-i zic asa, putea sa ne spuna mai multe despre fotbal si nu numai in putinul timp cat a stat pe la noi, numai ca nu a inteles fotbalul nostru mai special, in care, daca esti profesionist, nu ajungi nicaieri. Si nici nu a avut un echivalent lingvistic adecvat pentru termenul „******** cu care se identifica pe la noi patronii, presedintii si o droaie de jucatori „talentati si fermecatori”.

ionut (1 comentarii)  •  18 august 2010, 19:40

S-au zbarlit penele de gaina pe mine la ultimul paragraf.
Multumim!

cumvretivoi (5 comentarii)  •  21 august 2010, 22:31

DOMNULE! tu ne vorbesti despre sport……??

Comentează