De-a stînga şi de-a dreapta Dreptului

Raffinsky, Licurg, Vîlcovii, Cicero, Vogl, Iustinian. În 600 de metri, fotbalul şi "civilul" au mers cap la cap, ani de zile, în grădinile Procopoaiei, în cel mai frumos Bucureşti posibil

Cum şedeai, aşa, cu spatele la apa Dîmboviţei, pe la pod pe la Venus, cam prin locul prin care se zicea că Vlad, domnitorul, matol fiind, coborîse cu cal cu tot în nămol, primind nicknameul „Vlad Înecatul”, zăreai cu ochii numa’ pădure. Era Grădina Procopoaiei, puiul frumos al polcovnicului Procopie Canusis, eterist, bogat rău. Lăsai mahalaua Schitul Măgureanu, ţineai Calea Plevnei şi pîn’ la firul de apă tot o verdeaţă zăreai.

Aici bătu macaronarul Ettore Brunelli ţăruşul inaugural al noului stadion. ROMCOMIT îl botezaseră, se jucaseră cu literele din „Banca Comercială Româno-Italiană”, de care ţinea. Îi deteră drumul în 1923. Bază cu ştaif, cu bazinuţ de înot, cu sală de box, cu terenuri de tenis. Nu te primeau decît la costum şi cravată prin tribune. Avea trase linii de becuri, pe la 10-12 metri deasupra gazonului. Mai dicleai unul, la pauză se făcea înlocuirea lampionului cu o scară de zugrav.

Juventus de pe Vasile Pîrvan, Venus de la pod
Aici juca Juventus. Doamne, ce fotbalişti! Cu Loţi Raffinsky, cel care botezase pe Dacia Unirea Brăila cu 10 goluri într-un 16-0. „Oagăre, stai calm că nu mai e loc pe tabelă”, îi strigaseră marinarii. Cu Rudy Wetzer, prezent în Uruguay, la primul CM. „Măi, io sînt român cînd joc pe gazon. Israelit doar cînd număr gologanii”, se auzea. Şi Emeric Vogl, halful central. „Clăbuc” se ţinea frizer, la Izvor. Duminica, încuia şi venea la stadion. „Ciogli-baci” nu juca decît dat cu briantină.

500 de metri mai încolo, tot în grădinile Procopoaiei, venise Sandu Elădesco, avocatul, să toarne cimentul arenei. Spumega cînd auzea de ROMCOMIT, voia ceva mai miez, mai cu dichis, mai de primul loc, nu halea să ţină trena cuiva. L-au inaugurat pe 11 octombrie 1931. VENUS. Cu nocturnă pe stîlpi, de scuipau în sîn toate babele cînd treceau spre Sfîntul Elefterie, la slujba de duminică. Cu Volodea, Colea şi Petea Vîlcov, plecaţi pe Podul de Flori de peste Prut cu 80 de ani înainte. Cu Alfred Eissenbeiser – ei, drăcie, cam greu de pronunţat, rămîne Fieraru -, băiatul care patina ca nimeni altul, locul şapte la un CM. Cu antrenorul Ferenc Platko, opt ani în poarta Barcelonei, golakeeperul cu odă din partea poetului Rafael Alberti. Şi cu primul joc al celor de la AS Armata. Cu Coloman Braun Bogdan şi soţia în tribune. „Cibi-Baci” o aducea pentru ca jucătorii să ştie că e o doamnă în preajmă, să nu vorbească anapoda şi să purceadă pe teren numai după un „Sărut mîinile!” cuviincios, ca la carte.

A, şi cu primul lider de galerie din dicţionar, „Chibrit”. În viaţa lui nu-şi şocase ficatul dîndu-i ceva soft. „Tată, apă bei, apă joci!”, era deviza lui.

1934, 1953…
ROMCOMITUL a devenit un morman de cărămizi în 1934. Regele Carol al II-lea a vrut, acolo, „Cetatea Universitară”. Aşa a apărut Facultatea de Drept. În stînga sa au intrat pe gazon „Digestele” lui Iustinian, Papinian, „magister libellorum”, ori „Catilinarele” lui Cicero. Zice-se că Ettore a aruncat doar un: „‘Te-n mustaţă de neamţ, tot italienii sînt cei mai tari!”, apoi a părăsit România.

În dreapta… Dreptului buldozerele n-au intrat pînă în 1953. Bazele stîlpilor s-au încăpăţînat. Au trăit beton. Ceuşescu le-a pus nişte foi de cort pe ele şi aşa s-a băgat la ultima defilare. Azi, acolo-i parc. Cu miros de „Mîna Maicii Domnului”, ca pe vremea Procopoaiei. Cine a zis că roata nu se învîrte?

Nea Iancu, garderobierul, de pe ROMCOMIT, s-a dus. Şi Gheorghe Tari, comentatorul meciului Cehoslovacia – România, de la CM 1934, vocea sa auzindu-se pe VENUS, unde se montaseră megafoane. Facultatea-i tot acolo. Fără să ştie că a arbitrat, cîndva, cel mai frumos derby românesc interbelic!

* Sursa: „Fotbal de la A la Z”