DOBRIN

Cele doua mari mistere ale “Giscanului”: de ce n-a jucat in Mexic, de ce n-a ajuns la Real?

MOTIVARE

Acest material nu era “programat”.  Nici nu avea cum, din doua motive: primul, intelegerea dintre mine si GSP, ca simplu colaborator, […]

Cele doua mari mistere ale “Giscanului”: de ce n-a jucat in Mexic, de ce n-a ajuns la Real?

MOTIVARE

Acest material nu era “programat”.  Nici nu avea cum, din doua motive: primul, intelegerea dintre mine si GSP, ca simplu colaborator, prevede un material pe saptamina; al doilea, pentru ca fusese, deja, scris,in 2002, pentru prima data in istoria gazetarieie sportive de la noi. Insistenta – la modul pozitiv – a citorva dintre dumneavoastra, cititori fideli, m-a facut sa umblu in cutia cu amintiri.

TREI ANI DE INSISTENTE

Ca multi dintre cei care lectureaza aceste rinduri, nu l-am prins pe Dobrin jucind. Am auzit despre el ce minuni facea pe teren si, ca oricare iubitor de fotbal, am aflat despre marile mistere: Guadalajara si Real Madrid.

In 1999, cind s-au pus bazele scolii de fotbal din Pitesti, am incercat pentru prima data. M-a ”prins”. ”Cataline, daca vrei, vino si scrie despre baietii astia, lasa momentele mele. Nu intereseza pe nimeni ce s-a petrecut acum 30 de ani!”. In 2001, cu prilejul unui amical, am incercat iar. ”Sunt prea multe rani deschise, cu unii dintre ei am devenit prieten, ce rost are sa mai punem sare…Lasa…” In noiembrie 2002, n-a mai rezistat. ”Ok, gata, imi ajunge cu tine! Te astept in Vale” (n.r. – Valea Ursului).

Doua zile am discutat. Totul a fost tras pe reportofon si materializat in trei pagini (mari, conform formatului ziarului din acea vreme) in Gazeta Sporturilor din 13 noiembrie 2002.

Sa ne intelegem: nu spun ca acesta este adevarul absolut! Foarte probabil, nimeni nu-l cunoaste, fiecare are un punct de vedere. Nici nu vreau sa supar pe cineva. Am incercat  doar lamurirea – pe cit posibila – a unor evenimente ”misterioase”, la mai bine de trei decenii de la petrecerea lor. Cu riscul de a ma repeta, dupa opt ani de la aparitia lor cititi (sau recititi) aceste rinduri doar datorita insistentelor unor citititori, carora le multumesc. Sunt, cu siguranta, detalii interesante.

Au fost cam 12.000 de semne scrise atunci. Nu le pot reproduce pe toate, de aceea am facut un rezumat.

”Am facut asta si sunt mindru!”, imi spune memoria. Nu puteam face asta!”, imi zice orgoliul si e ferm. In final, memoria cistiga!”

FRIEDERICH NIETZSCHE

MEXICO 1970

”In iarna dintre 1969 si 1970, am mers cu nationala intr-un turneu in America de Sud. Am stat acolo vreo luna, doua. Aici se aflau cei de la Dinamo Kiev. Erau tari, Bisovet juca la ei. Evoluau, pe bani, din trei in trei zile, contra echipelor de acolo. <<Oamenii de bine>> din nationala noastra s-au gindit, imediat, ca pot face si ei asa ceva. Adica sa prinda niste jocuri pe <<lovele>>. Dar asta nu se putea face decit daca era un schelet de la o singura echipa, ca sa se lege jocul, sa aiba succes, sa imparta dolarii…

Cei de la Dinamo?

”Ce rost are sa mai dezgropam mortii? Erau majoritari, da. Offf, cei de la Dinamo, da, ei m-au lucrat. Dinu, Lucescu… Dar nu numai ei!”

Ce inseamna ”m-au lucrat?”

”Concret, la antrenamente stateam asa, sub forma unui triunghi. Hai sa desenam. Gergely jos, Radu (n.r. – Nunweiller VI) la dreapta, sus, Lucescu la stinga. Eu, in centrul lor. Prima schema, mingea trece de la unul la altul, peste mine. Nu zic nimic. A doua oara, la fel. A treia oara, la fel si asa mai departe. Era clar, nu? Apoi, cind prindeam mingea, driblam sau trageam la poarta din orice pozitie, ca sa ma razbun.

Nu aveati prieteni?

”Cine? Culai Lupescu? Dan Coe? Nici ei nu erau prea agreati, asa ca nu prea aveai pe cine sa te bazezi…”

Dar domnul Angelo Niculescu?

”Era un papagal, nu vreau sa spun altceva, si nu el facea echipa. Fusese antrenor la Dinamo, il daduse afara, si acum nu mai avea putere. Tin minte ca iniantea meciului cu Grecia, din campania de calificare, a venit la mine, eram chinuit de sciatica si stateam numai in paturi, cu doua treninguri pe mine. M-a rugat sa intru pe gazon, i-am aratat in ce hal sunt, dar m-a implorat. Am tras de mine, am terminat 1-1, am ajuns in Mexic. Asta se petrecea la Bucuresti. Nu si la Guadalajara. Cu Brazilia, nea Angelo mi-a spus ca o sa joc in prima repriza, dar, daca nu o fac bine, ma schimba la pauza. Pai ce, eram debutant?”

Absent nemotivat la jocurile 223, 224 si 225

Nu trebuie sa arati ca esti mare amator de statistica pentru a te ”prinde”. Traseul lui Dobrin ca tricolor in acea perioada este extrem de dubios: ”curge” normal pina pe 6 iunie 1970, data primului meci cu Anglia, se opreste pe perioada Mundialului, apoi, contra Finlandei, pe 11 octombrie 1970, se reinnoada. Joaca, deci, partidele Romaniei cu numerele 220 (8 aprilie, 1-1 cu RFG) , 221 (0-2 cu Franta), 222 (6 mai, cu Iugolsavia), sare peste Guadalajara, si isi reia cursul firesc, 3-0 cu Finlanda…

REAL MADRID

Nu-l poti intelege pe Dobrin daca n-ai trait alaturi de el ani de zile. Astazi, sa ratezi un Mondial pare o catastrofa. Gicu nu gindea, insa, asa. Era bonom, din alt aluat. ”Nu sunt fatalist, asa a fost sa fie!” Nici la Real n-a vrut sa ajunga suta la suta. Ii lipsea Pitestiul, ii lipsea Gica, sotia, ii lipseau prietenii. ”Oprisene, esti nebun?”, o sa spuneti. ”Cum sa nu vrei sa ajungi la Real?”, veti striga. ”Am stat acolo mai bine de doua saptamini. Aia bagau antrenamente, faceau cite 10 ture de stadion. Eu am gasit un maseur care ma placea si, pe marginea gazonului, i-am dat craci 10 zile. Apoi, am bagat si niste tenis cu piciorul, apoi, am plecat”. Gicu Dobrin…

Dupa ”dubla” Real – FC Arges, din finalul lui 1972, marele Don Santiago Bernabeu l-a vrut. L-a chemat la meciul de retragere a lui ”Paco” Gento, cea mai mare extrema din istorie. Distributie selecta, cu Bene, Eusebio. Presedintele madrilen credea ca daca Gicu intra in casa lor, nu mai scapa. ”Am ajuns pe 14 decembrie, am ramas pina de Craciun. Clubul avea vreo 400 de angajati. Intram prin fiecare birou si aia imi dadeau ceasuri cu insemnele lui Real. Politica de marketing. Am ajuns acasa cu vreo 10 bucati, le-am dat la pustii din cartier!”

Ce-i drept, nici Ceausescu n-a dorit instrainarea, se creau precedente. Peste 10 zile, Fratila pleca la Nicosia. A fost cam 50 – 50. Comunistii nu l-au lasat, pe Giscan nu-l tragea ata. Muñoz era antrenorul, Santillana se afla printre posibilii sai viitori colegi. Toti bagau sprinturi, nimeni nu comenta. Sincer, il vedeati pe Gicu alergind 10 kilometri la fiecare sedinta? Din capitala iberica venea cu niste aur. ”Ochii albastrii” il turnau. Cei cu geci din piele soseau acasa, la Pitesti, si ii scotoceau si scobitorile, doar-doar l-or putea agata cu un transfer  la Dinamo. Gica ascundea karatele in oala cu presiune, fierbeau cu gaina doua ore, cit dura ridicatul si scotocitul saltelelor fara succes. Fara comentarii…