Iuliu Cezar blaugrana

Duminică a mîncat fructe de mare. Marţi a fost la antrenament. Joi l-au internat. Sîmbătă a murit. De atunci, trăieşte fiecare Real – Barça

Al 19.124-lea. Plînge. Pentru că ţine dinţii încleştaţi, buzele-i refuză lacrimile şi le trimit, mai departe, […]

Duminică a mîncat fructe de mare. Marţi a fost la antrenament. Joi l-au internat. Sîmbătă a murit. De atunci, trăieşte fiecare Real – Barça

Al 19.124-lea. Plînge. Pentru că ţine dinţii încleştaţi, buzele-i refuză lacrimile şi le trimit, mai departe, spre barbă, spre pardesiu… Monumentul. 321 de meciuri la Real, şase Cupe ale Campionilor. I-a fost baci unui Pirri, unui Puşkaş, unui Rial, unui di Stefano, unui Santamaria. Ce l-ar mai putea speria?

Al 11-lea. Naţionalist catalan. Peste 190 de partide pentru Barça. I-a aşezat pe gazon pe Luis Suarez, pe Iribar, pe Amancio şi, împreună, au cucerit titlul european cu Spania. De ce plînge ?

Al doilea. Luni, marţi, a fost cu el, a stat lîngă el, i-a urmărit antrenamentele. Da, corect, cu vreo patru ani avusese hepatită, dar era tînăr, părea că se refăcuse…Plînge în hohote…

Prima. El avea 19 ani, ea, 26. S-au căsătorit pe ascuns. Nebuneşte, năşiţi de preşedintele clubului, fără părinţi, fără acceptul acestora. Dar se iubeau, asta conta. Nu mai plînge. Cîte lacrimi poate avea un om care face asta de două zile fără oprire?
Afară mai aşteptau 150.000 de suflete…

Născut anti-Madrid
Toţi şi-l aminteau. Gento, aşa nimerise la coadă: 19.124. Uriaşul ”Paco” Gento. Îi fusese adversar. Şapte ani. În 13 meciuri avusese grijă de el. După fiecare întîlnire îl ”ţinea” tendonul, îl frigeau tibiile, genunchii cereau gheaţă, dar se respectau!

Al 11-lea aşteptase, liniştit, să ajungă aproape de el. Şi-l amintea spunînd: ”Doamnelor, avem meci cu Real Madrid! Trebuie să-i batem cu 2-0!” Asta zicea în vestiar. Pe gazon intrau Athletic, Espanyol ori Valladolid, dar pentru el nu conta. Duelul cu albii era superlativul absolut, de aceea îşi vedea toţi adversarii venind din Capitală. Era ”Pep” Fuste, ”căpitanul” Barcelonei, cel mai bun prieten al său. Împărţiseră camera şapte ani.

Angel Mur, maseurul, avea ameţeli în aerul greu din biserică. Era ultimul care-l văzuse. Chiar aşa, plin de furtunaşe ce-i străbăteau corpul, îl recunoscuse, se ridicase puţin pe coate şi-l strigase: ”Angel! Angel!” Doar pentru o secundă. Apoi, îngerul său se retrăsese.

Soţia, Pilar Ruiz, respiră doar din amintiri. Fuseseră în Andorra, mîncaseră nişte fructe de mare. Îi apăruse o uricarie urîtă, dar nu-i dăduse importanţă. Mai mult, luni, marţi, fusese la teren, deşi nu se simţea bine. Sîmbătă se stinsese. La numai 27 de ani. Julio Cesar Benitez Amodeo, fundaşul cu 123 de partide la FC Barcelona, ceruse doar să fie înmormîntat în Les Corts, la…un şut tras mai cu sete distanţă de ”Camp Nou”, cu tricoul cu 2 pe el!

De atunci, de mai bine de patru decenii, doña Ruiz, ajunsă la 76 de ani, urmăreşte, în ”Las Fuentes”, cartier din Zaragoza, fiecare duel al Barcelonei cu Real. Pe masa din sufragerie stă poza lor de cununie. Astfel, catalanii au mereu al 12-lea jucător.

Foto: De 42 de ani, graţie văduvei, Julio Cesar nu a ratat, niciodată, un Real – FC Barcelona