Glasul roţilor de trans-fer

În 1925, Albert Pape plecă din Londra, ca jucător al lui Clapton Orient. E gata de meciul cu United. În gară la Manchester, a devenit, deja, fotbalistul lor. ”Cel mai scandalos transfer din istorie”

Când trenul se urni din gara londoneză, Albert Pape era jucătorul celor de la Clapton Orient. Primele zile ale lui februarie 1925. Trupa londoneză plecase la drum pentru match-ul cu Manchester United.

După vreo două ore de „glasul roţilor de tren”, băiatul nu mai era atât de sigur al cui este. În clipa în care carul de foc prinse a se odihni în gara „Piccadilly”, tipul era deja adversarul băieţilor cu care călătorise şi, din oaspete, devenise gazdă.

Albert bătea-n 28 de primăveri atunci. Atacant. Fusese rănit la Arras, în 1916, în timpul Primului Război Mondial, un loc în care, într-o lună şi jumătate, pieriseră 300.000 de suflete. Refăcut, plecase, din nou, pe front, de Mărţişor, 1918. În ale sale tinereţuri, alergase mingea pe la câteva grupări, dar botezul adevărat fusese la Rotherham, unde evoluase vreo patru ani.

Manchesterul era coordonat de John Chapman, sosit la trupă în 1921. Îl ştia pe Pape. Tocmai ce-l dăduseră pe Bill Henderson, săgeata lor, la Preston North End, aşa că aveau nevoie de înlocuitor.

Cunoştea că tipul se adaptează repede, că-n 24 de meciuri la Clapton punctase de 11 ori, gata, era, vorba filmului, „omul care ne trebuie”. Corect, cam greoi, „Manchester Guardian” scria că „Din punct de vedere ştiinţific nu poate fi fotbalist”, dar dacă nimerea spaţiul porţii?

S-a sunat de pe peron
Ca să nu mai piarză vremea, chiar înainte ca londonezii să se aburce în vagoane, Chapman îi telefonase omologului său de la Orient, Peter Proudfoot.

Discuţia n-a durat mult, distinşii domni s-au înţeles pentru un transfer cifrat la 1.070 lire sterline. Trăsura cu aburi înghiţi cei aproape 350 de kilometri şi Clapton, în zilele noastre Leyton, trase-n gară, la un tampon trecut de miezul zilei. Acolo, pe peron, s-a rezolvat cazul.

Era 7 februarie 1925, Chapman sosise, deja, cu un contract de cinci pagini. Nici aici n-au pălăvrăgit mult. Au căzut de acord asupra salariului, Pape era „frate” cu Frank Barson, „căpitanul” lui United, dispunea şi de niscavai rubedenii parcate la Bolton, la vreo 17 kilometri, aşa că a întrebat unde trebuie să iscălească.

Pac, patru martori, Chapman, Pape, sănătate! E ora locală 13:30, se merge direct la Poştă, se sună la federaţiuni, se comunică detaliile…

În presă, normal, atacantul e dat titular la Clapton. Cu o oră înainte de startul meciului, la care vin 18.250 de oameni, e prevăzut în primul „11” al lui Manchester United! Se dă drumul la treabă: Fred Kennedy punctează de două ori, McPherson loveşte pe final, dar, între ei, cel de-al treilea gol al unei victorii cu 4-2 este marcat de Albert Pape, care-l învinge pe Harry Wood… Tovarăşul de compartiment cu trei ceasuri mai în urmă!

Cu patru minute înainte de fluier, loveşte bara. Presa locală îi dă înainte cu „eroul”, cea londoneză nu-l scoate din trădător. Englezii, maeştrii cancan-ului, urlă că e „cel mai scandalos transfer din toate timpurile!”.

A jucat două anotimopuri. Atât!
Albert Arthur Pape mai şade la Manchester doar până în octombrie. Atât! Prinde finalul de sezon, cu vreo 15 partide, apoi încă două din următorul şi e vândut la Fulham. Dar pentru că nu vrea să mai audă de Londra, unde nu mai e primit cum se cuvine, semnează doar după ce conducătorii acceptă ca el să vieţuiască în Bolton, să se antreneze cu United şi să vină la meciurile lui Fulham!!!

Povestea nu se încuie aici. În primăvara lui 1926, Manchester şi Fulham se găsesc în al şaselea turnir al FA Cup. Chiar dacă Pape marchează contra fostei sale echipe, United câştigă cu 2-1. Ajunge pe la Hurts, unde portarul se accidentează şi e nevoit să intre între buturi, unde se descurcă fenomenal.

Mai adună câteva meciuri la echipe minuscule, apoi se retrage de pe gazon, la 36 de ani! Se stinge la Doncaster, în 1955.