Nebunul care i-a spus „NU” lui Mourinho

Pe când avea 24 de ani, Abramovici a venit cu 37.000.000 de euro pentru el. "Profesoraşul" l-a dorit la Chelsea. A preferat să rămână la Betis, unde se simţea iubit. La 40 de ani, e tot acolo. Joaquin, un fotbalist mult prea fin

„E ultima oară când mă repet! Rusul a venit cu o ofertă bună în rucsac, trebuie să-ţi faci bagajele şi să te duci la Londra!”. „Cât?”. „Cred că ţi-am mai spus de 100 de ori: 37 de milioane de euro! Claro?”. „Da, dar nu plec!”.

În 15 secunde, „copilul” acesta refuzase trei oameni care nu se refuză. Unchiul ce aproape că urla la el era durul Manuel Ruiz de Lopera, preşedintele celor de la Betis Sevilla, un bunic cu chipul personajelor din Familia Adams. Când Benjamin dăduse o petrecere cu 20 de suporteriţe superînfocate ale trupei andaluze, Lopera mersese, singur, să facă ordine la casa împricinatului. O cadână îi deschisese uşa şi îi spusese: „Eşti olecuţă cam bătrâior, dar te rezolvăm şi pe matale”.

„Rusul” era Roman Abramovici. Se afla deja la a doua încercare, îl dorea la Chelsea, străzile sale erau cu sens unic. Al treilea, Mourinho, antrenorul. Cum să-i spui „NU!” „Profesoraşului”?

S-a „copt” direct la un Campionat Mondial
Pentru Joaquin, toate se petrecuseră niţeluş cam repede. Debut pe la 19 ani. Ajunsese, rapid, la 200 de meciuri. Aruncat în luptă şi la echipa naţională, după două amicale, direct la un turneu final de campionat mondial. Apoi, în sezonul 2004-2005, nu ratase niciun meci din Primera Division. Cinci goluri marcate. Plus alte trei în Copa del Rey, unde-şi dusese echipa în finală.

Pe „Vicente Calderon”, atunci, pe 11 iunie 2005, „rusul” trimisese spioni pentru ultimele acorduri fine. Osasuna – Betis Sevilla, 1-2, cu Joaquin în zi mare, 120 de minute pe teren, alături de nume grele precum Juanito ori Marcos Assunçao. Ca să n-o mai lungim: 37.000.000 de euro şi Mourinho plecat, deja, către Sevilla.

„Era acolo, în holul hotelului «Alfonso XIII». Fetele de la recepţie îmi spuseseră că mă aşteaptă. Banii erau bani, trebuia doar să mă convingă. Veneam direct de la Madrid, filmasem ceva pentru o campanie publicitară. Ştiam că dacă mă duc la întâlnire, mă convinge şi trebuie să plec la Londra. Şi nu voiam asta! Aşa că nu m-am prezentat. Mai târziu, l-am sunat pe Mourinho şi mi-am cerut scuze. Mi-a spus că e bucuros că n-am fost fals, că am ales sinceritatea, că sunt primul fotbalist care îi răspunde «NU!» la o ofertă!”.

Lopera a turbat, La Giralda s-a cutremurat din toţi rărunchii în acea noapte. „I-am explicat că nu regret nimic. Că ştiu că e o oportunitate imensă, dar că-s prea tânăr, că nu mă gândesc doar la bani. M-a făcut «imbecil» şi n-a vorbit o lună de zile cu mine”…

De atunci, din 2005, şi până azi, vreme de mai bine de un deceniu şi jumătate, a auzit, de zeci de ori, ce „fazan” a fost. Lumea nu-l înţelegea. „I-ai refuzat, la 24 de ani, pe Abramovici şi pe Mourinho, pentru a pleca, apoi, la Valencia! Foarte tare!”, i-a spus, iroic, până şi cel mai bun prieten.

Cine să-l înţeleagă că e dintr-alt aluat şi că el iubeşte să joace acolo unde simte că e dorit? Că are plăcerea de a mângâia mingea, că face poante non-stop, că intră pe iarbă cu zâmbetul pe buze?

În 2006, evolua contra Stelei. Joacă şi azi…

Anii au trecut… Deşi pare greu de crezut, Joaquin, tipul care evolua contra Stelei prin 2006, aleargă şi azi. La aproape 40 de ani. Tot acolo, la Betis. A mai trecut pe la Malaga, a mai dat o tură pe la Fiorentina, apoi s-a întors la bază.

Record după record – jucătorul cu cele mai multe prezenţe pentru andaluzi în toată istoria, cele mai multe victorii din Primera Division fără să fi trecut, vreodată, pe la „istoricele” Real, Barcelona sau Bilbao, peste 20 de pase decisive şi peste 20 de goluri de la întoarcere.

Dar chestiunile acestea de statistică-l lasă rece. Ca să-l înţelegi, trebuie să-i cunoşti bancul favorit:
– Jose, m-a părăsit nevasta!
– Cum? De ce?
– Mi-a spus că sunt obsedat de fotbal şi gata!
– Păi, de când erai cu ea?
– De nouă sezoane!