Aitor, barcelonezul: de două ori peste Dani Alves

Aitor Egurrola, portarul echipei de hochei pe patine cu rotile este cel mai galonat sportiv din viaţa clubului catalan. Cu 75 de trofee, e mai bine de jumătate din istoria secţiei

În octombrie 1998, lumea nu era plină de telefoane mobile. Aşa că prima sa convocare s-a rezolvat la un telefon public. Avea ore la Şcoala Superioară de Inginerie Industrială, când portarul (ce ironie!) a intrat în clasă, cu scuzele de rigoare, pentru a-l ruga pe Aitor Egurrola să meargă să sune acasă. „Degrabă du-te-n camera ta, ia cele trebuincioase, hai la Palau pentru că plecăm spre La Coruña!”, a auzit.

Nu i-a tremurat crosa! Din contră. Carlos Figueroa, antrenorul de atunci, avea să spună că „Aitor poseda calm, calitate, linişte, ceva greu de găsit la un puşti de 18 ani. Altul cu siguranţă că s-ar fi pierdut în astfel de momente”.

Pe drumul spre primul lui meci din istorie ca profesionist, şi-a adus aminte cum începuse. Numele nu suna a catalan, clar! Se trăgea din Ţara Bascilor, dar ai lui se mutaseră la Castelldefels. Apoi, într-o seară, mama-l chemase în dormitor. Doar ei doi.

Îi spusese că-l va da la sport, că e bine să se apuce de o „activitate”. Bun, şi pentru asta trebuia să plângă? Avea să afle, mai târziu, motivul. Tata-i fusese diagnosticat cu cancer. Ca să-l ţină departe de problemele oamenilor mari, l-au dat la hochei. Pe patine cu rotile, „pe role” cum i se zicea, disciplină extrem de iubită prim partea locului.

Titular în utlima secundă!
Carles Folguera, un monument în poarta celor de la Barcelona, se accidentase la ultimul antrenament. Figueroa l-a vrut titular, l-a băgat, meciul s-a terminat la egalitate. De unde să ştie că începea un parcurs ce avea să dureze 23 de ani? Şi care continuă şi azi.

S-a apucat să-şi păzească a sa căsuţă: 1.05 metri înălţime, „proiectil” de 155 de grame. Nici n-a simţit când au trecut primii 10 ani. „Accidentările grave m-au respectat”, glumeşte el, apoi mută degetul pe fiecare porţiune „avariată”, făcând o sinteză. „Trei operaţii la genunchiul drept, una la stângul. De mic auzeam că la 30, hai, 35 de ani, gata, organismul nu te mai ajută! Am prins 40 doar cu câteva dureri de spate”.

N-a numărat, niciodată, titlurile, dar ele au început să vină: 20 de campionate, 11 Cupe ale Regelui, 11 European League, de două ori campion peste „Bătrânul Continent” cu echipa naţională.
A început să citească prin ziare că tot depăşea gloriile barceloneze: pe Beto Borregan, cel care-i fusese „căpitan” la echipă, cu 58 de trofee; pe Victor Tomas, marele handbalist, cu 69; pe şi mai marele portar dinlăuntrul semicercului, David Barrufet, cu 71.

La 72 de cupe a devenit cel mai galonat jucător din istoria clubului. De două ori peste Dani Alves, care a trecut, şi el, pe acolo. „Ştii cum e la Barcelona? Dacă învingi şi cucereşti a 12-a Ligă Europeană, o vrei pe a 13-a! Te gândeşti, mereu, ce titluri au mai rămas în joc. Asta e mentalitatea nostră”, spune el.

75!
Treptat, supremaţia catalană din Europa a început să se ciobească. Portughezii au băgat bani mulţi, Sporting Lisabona a devenit un adversar de temut. Dar Egurrola a continuat să lupte.

Al 73-lea trofeu, campionatul 2019-2020. Al 74-lea, Liga Catalana. Ajuns la peste 40 de ani, s-a tot gândit să lase locul altora mai tineri. Şi, la început de ianuarie, a venit Supercupa.

Anunţase că nu va juca. Vorbise cu Edu Castro, antrenorul, să-l bage pe Sergi Fernandez. Dar băiatul s-a accidentat la un deget, chiar la încălzire. Urmarea? Aitor în poartă, contra celor de la Reus, titlul cu numărul 75!!! „Cu 30 de minute înainte de start meciului, cine se putea gândi la asta?”, s-a întrebat.

Apoi, din nou presa, din nou întrebările. „Aitor, echipa are, în întreaga istorie, 127 de titluri. 75 cu tine. Undeva pe la 60 la sută. Ce spui de asta?”. Ce era să le răspundă?

* Sursa: fcbarcelona.cat