S-a stins ”umbra” lui Robert F. Kennedy

Unul dintre cei mai mari atleţi ai lumii, specialist în decatlon, campion olimpic, Rafer Johnson a fost cel care l-a prins pe Sirhan Sirhan, ucigaşul senatorului, în vara lui 1968

Obârşia şi-o avea în Texas, dar se mutase, dimpreună cu ai lui, după cel de Al Doilea Război Mondial, în Kingsburg, California. Unica familie de culoare într-un oraş plin de blonzi, urmaşi de suedezi de la mama lor.

Rupea la toate sporturile: fotbalul cel americănesc, baseball ori baschet. De fiecare dată, din tribune îl iscodeau doi ochi: cei ai antrenorului Murl Dodson. Fără a-i zice nimic, omul l-a suit într-o maşină şi l-a dus 40 de kilometri depărtare, la Tulare, să-l urmărească la antrenamente pe marele Robert „Bob” Mathias, de două ori campion olimpic la decatlon.

Şi cum şedea el aşa şi îi privea pe băieţi, numai ce zise în timp ce-şi rodea unghiile: „Păi eu pe mulţi dintre ăştia îi pot învinge”… Începuturile…

A tras tare. Trei ani de zile infernali. La Melbourne, la Jocurile Olimpice din 1956, era favorit. Dar o întindere la abdominali şi o sâcâială la rotulă nu i-au dat pace. A prins, aşa, accidentat, „argintul”. Apoi a început o cursă incredibilă, în trei: el, Yang Chuan-Kwang, din Taiwan, şi rusul Vasili Kuzneţov, alintat de către sovietici „omul de oţel”.

Cu cel din urmă, prinse a-şi împărţi recordurile mondiale, cu o prestaţie enormă pe stadionul moscovit „Lenin”, cu cei de acolo în picioare, aplaudându-l, în plin Război Rece.

A fost la o sabie să joace-n „Spartacus!”
Se pregătea de Olimpiada de la Roma, când marele Kirk Douglas se aşezase lângă el. Rafer Johnson venea după… doi ani în care nu concurase. O nebunie cu un accident auto, apoi dureri crunte la spate şi pauză până-n 1959. Actorul cu gropiţă-n bărbiţă-l dorea în „Spartacus”, gladiatorul etiopian Draba. Dar, dacă juca în film şi primea bani de aici, devenea profesionist şi nu mai putea concura la Olimpiadă.

La Roma, unde americanul avea să fie port-drapel, Yang a câştigat şase din primele nouă probe ale decatlonului, dar Johnson era lider, cu 66 de puncte avans, înainte de 1.500 de metri. Trebuia să termine la maximum 10 secunde de competitor, pentru „aur”, însă era greu, foarte greu.

„Ştiam că va da totul din el, chiar de avea să moară după”, declara asiaticul. Şi azi, la 60 de ani de atunci, lumea-şi aduce aminte de acel final de finală. Sub două secunde „distanţă”, cel mai bun dintre olimpieni pe sectorul său. Logic, Kuzneţov pe trei…

N-a mai concurat. S-a împrietenit cu familia Kennedy, a devenit ambasador olimpic. Pe 5 iunie 1968, Rafer avea grijă de Ethel Kennedy, gravidă. Soţul său, „Bobby”, se afla în campanie electorală. Scurtează drumul între două saloane ale hotelului „Ambassador” din Los Angles, prin culoarul ce duce spre bucătărie.

E momentul în care palestinianul Sirhan Sirhan, nemulţumit de prietenia americano-israeliană, trage spre şarmantul senator cu un pistol calibrul 22. Johnson şi fosta stea de la Giants şi de la Los Angeles Rams, Roosevelt Grier, îl prind imediat. „Iubirea lui pentru unchiul meu era pură, reală”, avea să declare Maria Shriver, nepoata lui Kennedy.

La înmormântare, un singur cetăţean american se diferenţia dintre cei care cărau sicriul la Cimitirul Naţional „Arlington”. S-a tras spre filme. A turnat „Wild in the Country”, alături de marele Elvis Presley, a „evoluat” în „Licence to Kill”, din seria „James Bond”.

99 de trepte la Los Angeles
Când Jocurile au ajuns la Los Angeles, în 1984, a urcat cele 99 de trepte ale stadionului, cu flacăra olimpică în mână. „Dacă mi-a fost teamă că nu o să ajung sus? Da! Dacă o să cad sau nu pot sui? Da! Dacă am avut vreun dubiu că nu o să reuşesc? NU! Eram un olimpian din nou, ce naiba?”, avea să scrie în memoriile sale.

Rafer Johnson, „umbra” lui Robert F. Kennedy, s-a stins zilele acestea. Avea 86 de ani.