Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
”Doamne, până şi cerul plânge!”

„Ştii, Shep, n-o pot numi teamă, dar simt ceva, aşa, precum o furnicătură prin tot corpul”, îi spusese în acea dimineaţă de 1 octombrie 1977. Pelé, marele fotbalist, se retrăgea. Ultimul joc, 37 de ani.

Shep Messing era „fratele” lui, […]

...

Cum s-a înălțat spre ceriu „Mihai-Bravul”

La prima strigare, dezamăgirea fusese mare. Pe 26 mai 1874, un balon cu aer cald trebuia să urce deasupra Bucurescilor. Muşterii lăsaseră baltă totul, chiar şi o şedinţă a Camerei Deputaţilor, dar un vânt mult prea puternic, iscat la umflarea […]

...

Băieţii din barcă

Oficialii cei scorţoşi nu-i doriseră la Jocurile Olimpice de la Berlin. Marea criză economică, foametea, fenomenele meteorologice tot mai ciudate, numărul uriaş de şomeri, „New Deal”-ul lui Roosevelt, precum şi faptul că de cealaltă parte a Atlanticului se găsea un […]

...

Regele Lumii la 1.000 £

Fix de ziua lui, pe 25 mai 1900, au zis să-i facă un cadouaş ca la 20 de ani şi l-au transferat la Sunderland, de la o echipă din North East England. Alf Common n-a stat pe gânduri.

Tânărul de […]

...

La plecarea lui Heem Chituwa

Pentru că nu şi-a cunoscut, niciodată, părinţii, iacii au avut grijă de el, în Nepalul anilor ’50. Cu ei căra lucruşoare dintr-un sătuc într-altul, cu ei făcea comerţ în Tibet. La două zile după ce adunase 15 ani, primise primul […]

...

La plecarea lui Heem Chituwa

Ang Rita, ”Leopardul zăpezii”, s-a stins la 72 de ani. Şerpaşul care devenise ghid, omul în faţa căruia toţi făceau o reverenţă, se cocoţase de 10 ori pe Everest fără oxigen suplimentar, dar nu dorea să audă despre recorduri

Permalink to La plecarea lui Heem Chituwa
sâmbătă, 26 septembrie 2020, 9:45

Pentru că nu şi-a cunoscut, niciodată, părinţii, iacii au avut grijă de el, în Nepalul anilor ’50. Cu ei căra lucruşoare dintr-un sătuc într-altul, cu ei făcea comerţ în Tibet. La două zile după ce adunase 15 ani, primise primul său job pe bani serioşi: şerpaş pe Dhaulagiri, al şaptelea dintre fraţii „optmiari”, cu 8.167 la măsurătoare.

Treabă simplă, lucruri duse până în tabăra de bază. Dar nu s-a oprit acolo şi, când şi-a tras răsuflarea, era deja la 7.000 de metri, fără echipament special. „Acolo mi-au dat nişte bocanci mult mai mari şi am ştiut că voi face din asta o profesiune”, povestea Ang Rita. Vestea pornise a se rostogoli la drum precum o avalanşă, dar, şi aşa, vârsta şi statutul social nu-l lăsau să urce mai sus de Tabăra de Bază 2.

„Până într-o zi, când o echipă elveţiană m-a luat cu ea. Tot pe Dhaulagiri. Am atins vârful de două ori în mai puţin de o săptămână”, îşi aducea aminte. Gata, drumul spre Everest era deschis! Şi-a făcut mâna pe Makalu, pe Cho Oyu, de patru ori, sau pe Kangchenjunga.

Apoi, pe 7 mai 1983, şi-a dat bineţe cu „Acoperişul Lumii”. Fără oxigen suplimentar! Din nou a început să fie în centrul atenţiei. 15 octombrie 1984, 29 aprilie 1985, tot fără butelii.

A gonit jurnaliştii de la BBC
Apoi, pe 22 decembrie 1987, prima persoană din lume care urca pe Everest iarna, fără mască pe gură. Preţ de 13 ani, a făcut asta de 10 ori. Când jurnaliştii BBC s-au găsit la poarta sa, spre a-l întreba de „Cartea Recordurilor”, i-a gonit.

„Când lucrezi cu muntele nu stai să notezi cine e mai tare!”, obişnuia să spună. A schimbat imens. A devenit din şerpaş, ghid. El şi alţi nepalezi. Cu bani mai mulţi, cu o viaţă mai bună. 5.000 de euro. A dus sus nişte norvegieni pe un viscol cumplit. A ţinut „calzi” câţiva sud-coreeni, o noapte întreagă, făcând cu ei „gimnastică”, spre a nu-i pierde…

La 12 zile după Dezastrul de pe Everest, din 10-11 mai 1996, când opt oameni şi-au pierdut viaţa, a urcat pentru ultima oară acolo, sus. Plânsese mult. Agenţiile se băteau pentru serviciile sale, dar, la 48 de ani, era supărat pe muntele ce luase la el sufletele.

Regele Birendra îl trimisese pe prinţul moştenitor, Dipendra, să stea de vorbă cu el, să se liniştească. O afecţiune hepatică îl chinuia, aşa că a înţeles că trebuie să-şi ia rămas bun de la ascensiuni, în timp ce presa îi tot dădea înainte cu recordurile lui „Heem Chituwa”, „Leopardul zăpezii” care nu avusese nevoie de oxigen suplimentar. Dar el îşi ţinea urechile închise.

Fiii săi îl urmaseră. Karsang, cel mare, fusese luat de munte în 2012, la a 10-a coborâre de pe Everest. Mama, femeia lui Ang Rita, nu rezistase. Se dusese la un an după Karsang. Nici inima „Leopardului” părea că nu mai vrea să tragă: în 2017, complicaţii grave.

Şerpaşul care-şi deschisese propria companie, omul în faţa căruia chiar şi uriaşul Kami Rita, cu 24 de ascensiuni pe Everest, îşi scotea pălăria, era tot mai retras. Îl rugase pe Chhewang, mezinul, şi el cu cinci urcări reuşite, să o lase mai moale. Voia să-şi ştie ce mai rămăsese din a sa familie cât mai aproape, departe de pericole.

Funeralii naţionale
S-a stins cu câteva zile în urmă, la 72 de ani, în casa fiicei sale, cea care avea grijă de el. Din gompa din Kathmandu l-au dus la Teku Dobhan, locul cel sfânt, la confluenţa lui Bagmati cu Bishumati. Ministrul culturii şi al turismului i-a acoperit trupul cu steagul nepalez, iar armata a tras salve de tun.

Unul dintre colonei urcase cu „Heem Chituwa” într-o expediţie faimoasă, în 1990. Jos se pregătiseră 50 de oameni. Doar patru atinseseră vârful. Dintre ei, un singur soldat: viitorul ofiţer. Care, acum, la plecarea „Leopardului”, venise să-i aducă un ultim omagiu: cu trei decenii în urmă, la coborâre, Ang Rita îi salvase viaţa…

Comentarii (7)Adaugă comentariu

Neaovi GăȘpa (1 comentarii)  •  26 septembrie 2020, 12:23

Frumos articol! Felicitari Catalin!

Petrini (1 comentarii)  •  26 septembrie 2020, 16:42

Mulțumim Catalin!

Aurel (1 comentarii)  •  26 septembrie 2020, 19:32

Pentru că nu şi-a cunoscut, niciodată, părinţii... nu au rost virgulele inainte si dupa "niciodata". cu placere!

duck_ati (3 comentarii)  •  27 septembrie 2020, 13:28

"Pentru ca nu si-a cunoscut, niciodata, parintii..." ....pe langa virgule, nici cuvantul "niciodata" nu-si are rostul. :) Cu placere! :)

Lucian (2 comentarii)  •  27 septembrie 2020, 15:31

Frumos stil mai ai de a plamadi din condei, nea Cataline! Sa mai scrii articole din astea, ca eu le citesc - si mai descoper povesti frumoase, departe de balci, pandemii, si echipe de fotbal fara de vocale.

criticul (44 comentarii)  •  28 septembrie 2020, 21:08

Minunat articol,Cătăline!Ești singurul ziarist de la ziarul ăsta care a luat-o la vale rău de tot în jos de mulți ani de zile care scrie articole menite să trezească interesul cititorilor tăi,în timp ce colegii tăi sunt la pământ(la figurat vorbind)în ceea ce privește practicarea acestei meserii.

ovialex23 (4 comentarii)  •  30 septembrie 2020, 0:45

As always...10!

Comentează