Messi, „leprosul”

De aproape 100 de ani, cei de la Newell’s sunt "alintaţi" astfel. Leo nu ştia. În cartier toţi îl strigau aşa. Credea că e de la faptul că nu creşte, că-i bolnăvicios. "El Profe" i-a explicat

Antonio Enrique Dominguez are faţă de bunicuţ jovial. Pantaloni de trening de fâş sumecaţi pân’ aproape de buric, peste burtica în care a investit ani buni, mustăcioară á la Torrente, faimosul personaj al lui Santiago Segura, şi cheliuţa acoperită, uneori, de o bască.

E tatăl lui Sebastian Dominguez, fostul jucător al celor de la Velez Sarsfield ori Corinthians, un băiat ce a prins vreo opt meciuri şi-n echipa naţională a Argentinei. Dar lui Antonio îi place mai mult să fie amintit drept „El Profe”, antrenorul pe care Messi l-a avut în ultimul an la „piticii” de la Newell’s Old Boys.

Deţine, cu mândrie, mai multe poze înrămate. Unele-s cu Lionel mic, alături de ceilalţi băieţi, cu tricouri cu pătrăţele roşii şi negre, altele-s de la nunta cu Antonela, unde a fost invitat, altele de la FC Barcelona. Una-i o decupătură dintr-un ziar. Data e 3 septembrie 2000. O frântură din La Capital Journal, cu titlul „Astăzi îl prezentăm pe Lionel Andrés Messi, un lepros care…”.

„Peste două săptămâni, alături de tatăl său, Jorge, pleca spre Barcelona unde pornea la drum în marea sa aventură”, spune Antonio. De aici începe şi povestea noastră.

Un băiat liniştit. Prea liniştit
„El Profe” l-a povăţuit pe Messi doar în ultimul său an „argentinian”, 1999-2000. „Ştiam de la colegi, care-l pregătiseră la grupele de la Newell’s, că e sculă mare, dar că-i tăcut, liniştit. Poate prea liniştit. De la o vreme însă, aproape că nu mai scotea niciun cuvânt”.

Într-o sâmbătă, după un meci câştigat, „El Profe” l-a tras deoparte pe ăst’ mic, gură-ncleştată. „Mi-a luat minte bune să aflu ce are. A început să plângă, la cei 12 ani ai săi. A zis că-l strigă «Piticul», peste tot, dar că asta nu-l deranjează, că pricepe de ce, din cauza staturii sale. Dar că nu poate trece prin cartier, unde toţi îi spun «Leprosul». Ha, ha, ha, atunci mi-am dat seama! Nu ştia de unde vine istorioara, credea că i se trage de la faptul că e niţeluş cam bolnăvicios şi că nu creşte”.

Antrenorul l-a luat încet. Trupa era fondată prin 1903, una dintre cele mai vechi din Argentina. Isaac Newell, englez la mama lui, spirit aventurier, ajunsese tocmai în patria tangoului. În Rosario, fondase Colegiul Comercial Anglo-Argentinian, primul non-catolic, unde începuse a se obosi mingea de fotbal, iar educaţiunea fizică era obligatorie.

„I-am explicat lui Leo că prin 1920, Comisia Doamnelor din Rosario a mers în vizită la Spitalul Carrasco”, spune tehnicianul. „Aici se găseau mai mulţi pacienţi cu «Boala lui Hansen», cum îi ziceau specialiştii. Popular, lepra. Medicii se plângeau de lipsa banilor, de lipsa medicamentelor, aşa că Doamnele au mers la ziar şi-au dat acolo un anunţ, pentru un meci caritabil. Rosario Central apăruse ceva mai înainte, deja existau aproape două decenii de orgolii între cele două echipe”.

Aşa că s-a propus o partidă între Newell’s şi Rosario, iar fondurile rezultate din încasări să meargă spre cei amărâţi. Urmaşii lui Isaac, domni, au cumpărat, imediat, spaţiu în acelaşi periodic şi au anunţat că acceptă. Adversarii, nu! Aşa că primii s-au ales cu porecla „leproşii”, ceilalţi, cu „canaliile”.

Meciul de la care a pornit porecla nu s-a mai disputat!
„Leo m-a ascultat cu atenţie, dar parcă tot nu credea. I-am spus că e un fel de mândrie, nicidecum un lucru urât. Ceea ce e interesant e că meciul nu s-a mai disputat niciodată, pentru că autorităţile au făcut rost de bani, dar porecla a rămas în picioare, deşi evenimentul n-a mai avut loc!”, adaugă Antonio.

Pesemne că dom’ profesor a explicat frumos şi clar. La 13 ani, Leo oferea, în „La Capital Journal”, într-o ediţie de duminică, 3 septembrie 2000, primele detalii despre viaţa sa: idoli, mâncare preferată, emisiune TV, familie, dorinţe. Peste tot, prezentarea era cu „leprosul”. Dar pe el asta nu-l mai supăra. Din contră, era mândru!

* Sursa: Arhiva „La Capital Journal”, 2000