20 de ani de la Gladiator: „Trei săptămâni am fost mort!”

La două decenii de la capodopera lui Sir Ridley Scott, Russell Crowe, interpretul lui Maximus, îşi aduce aminte de zilele de antrenament. Un film cu încasări de jumătate de miliard de dolari!

„Distinse domn, am rugămintea de a nu mai disputa partide de fotbal. Sunt periculoase, mai ales la stilul tău de joc şi, sincer, îmi este teamă că te vei accidenta”.
„Cu sinceritate, Ridley Scott, regizorul filmului”.

„Distinse domn, cu tot respectul, tocmai am terminat de filmat nişte scene de luptă incredibile, apoi, în ultimele două zile, am tras cadre cu patru tigri adevăraţi lângă mine şi nu pot juca un amărât de meci de fotbal? Mă laşi…”.

„Cu dragoste, Russell”.

Pare băşcălie, da’ nu-i. E primăvara lui 1999, se turnează Gladiator. Arnold, da, marele Arnold a fost în pole-position. A apreciat că e prea mult sirop în scenariu şi a zis pas. Mel Gibson a fost căutat. La 43 de ani s-a considerat prea bătrân pentru a se mai urca pe cal, cu sabia în mână. Banderas, prea macho, Hugh Jackman, prea fin pentru a tăia preopinenţii cu sabia. Aşa că Sir Ridley Scott a ajuns la Russell Crowe. 36 de ani. Nu-i un tip amotric, iubeşte fotbalul acela european, deşi omul e australiano-neozeelandez, dar regizorul spune despre el că e „puţin pufos”. Ca să n-o mai lungim, încep cele mai crunte 10 săptămâni din viaţa sa. În normal, ar fi doar şapte, pentru că primele trei, când n-a ştiut de el, nu se pun.

Pentru dueluri apropiate e nevoie de mână fină!
Nicholas Powell era maestrul de ceremonii pentru scenele de luptă. Cunoscut pentru Braveheart. Scott i-a spus clar că vrea dueluri apropiate, care dau bine pe ecran, dar sunt mult mai riscante, mai ales când nu e butaforie, ci arme din metal. Aşa că Powell a luat cu el nu unul, ci doi antrenori şi a mers direct la Atipozi, pentru a-l pregăti pe Maximus Decimus Meridius, într-un film cu un buget de 103 milioane de dolari.

„M-au luat din prima zi cu «trebuie să scăpăm de kilogramele în plus, să ne tonifiem»”, îşi aduce aminte actorul. Dimineaţa, alergare, apoi, bazin. Pe seară, sală de forţă. A crezut că nu va dura mult. Sunt ultimele zile din 1998, filmările trebuie să înceapă în ianuarie.

„Trei săptămâni am fost mort. Ajunsesem să caut detalii despre febra musculară, credeam că nu mai am scăpare”. Bătălia de deschidere, s-a tras în Anglia. „Am venit din Australia, Ridley m-a luat în lungi şi interminabile plimbări. Mi-a explicat exact ce vrea de la mine. Apoi, m-am urcat pe cal. Jur că la finalul filmărilor mă durea fiecare os, fiecare muşchi”, spune Crowe.

Au urmat scene de gladiator adevărat. Săbii, suliţe, scuturi. „Sincer, niciodată nu am considerat că partea fizică este atât de importantă atunci când eşti de acord cu un rol, dar, în timpul filmărilor, am început să mă gândesc de ce naiba nu am acceptat pelicula aceea în care jucam un şofer de autobuz?”.

Fiecare actor a trebuit să înveţe la perfecţiune mişcările de luptă cu sabia. „N-am vrut să ne alegem cu ceva spart sau, mai rău, cu capetele tăiate”, glumeşte, doar pe jumătate, Russell. Scott e mai mult decât perfecţionist, aşa că unele bucăţi sunt filmate de zece ori. „Uneori, pe seară, nu mai aveam putere să mă urc pe cal. Mă retrăgeam în rulota mea şi mă lua somnul. Mă trezeau să mai tragem ceva”…

„Calul simte când îţi tremură beţele!”
Se ajunge în Maroc, la Ouarzazate, apoi în Malta. Când gândea că e gata, regizorul mai cerea o „dublă”. „Calul simte imediat când îţi este teamă, când nu controlezi ceea ce faci. Ştii ce spune: «Dacă-ţi tremură beţele, dă-te jos de pe mine, pentru că pot face această cascadorie mult mai bine fără tine!»”, încheie Crowe.

Dacă filmul a avut succes? 100 de milioane băgate, 460 scoase, a doua peliculă ca încasări în 2000, după Mission: Impossible 2. Cinci premii Oscar, dintre care unul pentru Russell Crowe, cel mai bun actor într-un rol principal. După ceremonie, australianul l-a sunat pe Powell. Trebuia să i-o plătească. „Îţi mulţumesc! Parte din statuetă e şi a ta. Muşchii de la mâini şi de la picioare!”.

* Sursa: Mensjournal