Iordache Cuparencu, românul cu primul incident aviatic din istorie

Între 1804 şi 1810, moldoveanul nostru face, la Varşovia ori Vilnius, mai multe demonstraţii cu un balon cu aer cald, supravieţuind de fiecare dată. Locotenent, inventator de instrumente muzicale, creator de teatre mecanice, personaj imens

Pe strada Bracka din Varşovia, la numărul 1576, lumea-i adunată ca la urs. E-o seară de 1806 şi, sub un cort mare, faimoasa trupă de acrobaţi a lui Kolter ţine spectacole. Tipul – aşa, ca pe la un 25 de primăveri – e cocoţat sus, pe frânghie. Câteva mişcări, nu prinde coarda şi, de acolo, din ceruri, pică. Domniţele duc mâinile la ochi. A murit? Nu, tânărul scapă, dar se laudă cu piciorul rupt în trei locuri.

Iordache ăsta n-avea toate ţiglele pe casă. Se născuse pe la 1780, în Moldova, în Călineştii lui Cuparencu. Boieri cu domenii întinse prin toată Bucovina. Dar el, spirit aventurier, fugise, pe la 15 ani, d-acas’.

Avea talent la desen, se băgase „pictor” la o trupă de teatru. Lipsea adrenalina. Aşa că atunci când Kolter şi ai lui trecuseră prin Iaşi, hop, sărise în căruţă! Se luase cu fiica patronului, ajunsese la Varşovia. Accidentul. Acolo, pe un pat de spital, aflase că oamenii ’nalţă „baloane aeriene”. La circ, avea juma de normă ca jongleur cu artificii…

Când a ieşit de acolo, a construit o băşică mare, din hârtie. O nacelă, în care a venit cu o sobiţă mică, plină cu materiale inflamabile. Varşovia se adună, pe 24 iulie 1804, în grădinile Foksal, cele mari, să vază minunea.

Cuparencu saltă invenţia, dar se agaţă cu ea de turla Bisericii Sfintei Cruci. „În această situaţiune de insecuritate, Kuparentko a deschis supapa balonului şi a reuşit să-l coboare într-o grădină apropiată”. Dar vremurile-s tulburi, revolta polonezilor contra prusacilor stă să înceapă, Napoleon promite sprijin, miroase a război.

Iordache al nostru fuge la Vilnius. Pe 6 decembrie 1806 e frig, dar el parcurge o distanţă de 2,5 kilometri, pe care o zboară „în mijlocul celui mai mare vânt”. Nu se potoleşte.

Autor de experimente meteorologice
Revine la Varşovia şi, pe 27 iulie 1808, e iar sus. Tot în Grădinile Foksal. De istă dată face şi experimente. Are cu el doi francezi, două ajutoare de nădejde. E la 1.281 de metri de sol când măsoară temperatura şi presiunea atmosferică, aşa cum îl rugase profesorul Antonio Magiera.

Plecase de jos, de la 23 de grade, aici nu se ajungea la şase. Dar vremea se strică, vântul se înteţeşte, nacela e dusă până aproape de nisipurile de la Powiazki. Cade, însă scapă cu viaţă şi e purtat pe braţe, după cum scrie Gazeta Warszawska, în timp ce francezii îi pitesc ceea ce a mai rămas din sobiţă la un morar din zonă…

E de neoprit. Între 1807 şi 1810 se ia la trântă cu cerul de trei ori, la Vilnius. 1811 îl găseşte într-un regiment de obuze de artilerie, cu gradul de locotenent. La 1827 e, din nou, pentru un an, membrul unei trupe de circ.

Născoceşte un instrument muzical, botezat „Buzuton”, cu care face furori: dădea de zor la o manivelă, aceasta acţiona câteva foale, aerul trecea prin 27 de tuburi de alamă şi muzica era… gata!

Revine şi la scenă. Doi ani de zile meştereşte la „Pitoresque”, un teatru mecanic extrem de complex: 12 păpuşele, şase bărbați şi șase femei, „care se mişcă, umblă şi bat din palme”, vederi de oraşe, pe fundal, căruţe sau bărci pe apă.

Îi e dor de ţinuturile natale, de fraţii săi, aşa că la 1843 vine, cu tot cu a sa maşinărie, la Iaşi: „Luni în 18 se va da în Ospătăria de San-Petersburg marea reprezentaţie mehanică de ICOANA LUMEI, în care se va vedea arderea Moscovei, metamorfoze şi învierea morţilor”, notează Albina Românească, de duminecă, 17 ianuarie.

E prevăzut în „Guinness Book of Aircraft”
Se stinge în 1844, la Varşovia, acolo unde va fi şi înmormântat, în cimitirul grec-ortodox.

În România se cunosc puţine detalii despre Iordache Cuparencu. „Guinness Book of Aircraft”, o lucrare cu ştaif, îl reţine însă în două ipostaze: „Primul om care a supravieţuit distrugerii în zbor a balonului său cu aer cald” şi „Primul om care a sărit dintr-o aeronavă avariată şi a supravieţuit”.

* Sursă: Ioan Vasile Buiu