Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Henri, călăreţul cu Rang

Pe la 1872, în Botoşani erau staţionate două regimente de „roşiori”, buni călăreţi, cu talent cât carul. Aşa că în 1899, când hipodromul de la bariera Suliţa se saltă, lumea se adună ca la urs. Colo-l zăreai pe locotenentul Teo […]

...

20 de ani de la Gladiator: „Trei săptămâni am fost mort!”

„Distinse domn, am rugămintea de a nu mai disputa partide de fotbal. Sunt periculoase, mai ales la stilul tău de joc şi, sincer, îmi este teamă că te vei accidenta”. „Cu sinceritate, Ridley Scott, regizorul filmului”. „Distinse domn, cu tot […]

...

SuperDepor, inimă de fier

Prin vara lui 1991 am pus, pentru prima dată, mâna pe o revistă Don Balon, cu pagini cu ştaif, dintr-acelea lucioase, ce „ţin” apa. O poză mare, imensă, c-o tribună ce ardea. Fum puternic pe „Riazor”, stadionul celor de la […]

...

Iordache Cuparencu, românul cu primul incident aviatic din istorie

Pe strada Bracka din Varşovia, la numărul 1576, lumea-i adunată ca la urs. E-o seară de 1806 şi, sub un cort mare, faimoasa trupă de acrobaţi a lui Kolter ţine spectacole. Tipul – aşa, ca pe la un 25 de […]

...

Gianna şi Giorgio

În încăperea aceea în care pe un perete imens trona o poză a patriarhului locului, alături de cuvintele „Father of Disco”, discuţia nu durase mai mult de cinci minute. Cinci minute după ceas: „Giorgio, o să te rugăm pe tine […]

...

Gianna şi Giorgio

Moroder, ”Father of Disco” din ”Cizmă”, om cu trei statuete pentru muzică de film, printre care ”Take My Breath Away”, născoceşte piesa. Nannini şi Edoardo Bennato îi fac versurile în italiană. ”Notti magiche” place, explodează şi suie-n topuri. Sunt 30 de ani de atunci

Permalink to Gianna şi Giorgio
sâmbătă, 11 iulie 2020, 10:09

În încăperea aceea în care pe un perete imens trona o poză a patriarhului locului, alături de cuvintele „Father of Disco”, discuţia nu durase mai mult de cinci minute.

Cinci minute după ceas: „Giorgio, o să te rugăm pe tine să ne ajuţi cu imnul. Tragerea la sorţi e pe 9 decembrie, la Palazzetto, atunci trebuie auzit în primă audiţie”. Acceptase pe loc. Dăduse, apoi, două telefoane: către Tom şi către Paul, iar lucrurile păreau aranjate.

Don Giovanni Giorgio Moroder se apucase de muzică cu vreo 30 de ani în urmă, la München. Nume grele, precum Led Zeppelin, Queen sau Elton John trecuseră pe la el prin studio. Într-o zi, se găsise cu Donna Summer.

Acceptase să-i compună câteva melodii. Toate deveniseră hituri. Janet Jackson îl căutase, la fel frumuşica Kylie Minogue. Trecuse pe disco, apoi pe electronică, primul italian. Bonnie Tyler, două albume pentru cei de la Sparks. O cotise spre coloane sonore de film. Două statuete, „Midnight Express” şi „Flashdance”.

Apoi, al treilea „Oscar”. Tom Cruise era senzaţional în „Top Gun”, pelicula avea nevoie de un soundtrack pe măsură. Moroder compusese, atunci, „Take My Breath Away”. Le-o dăduse celor de la „Berlin”, iar piesa suise pe primul loc în topurile din 41 de ţări.

Premii „Grammy”, „Golden Globes”. Cu marele Falco îi plăcuse cel mai mult să lucreze, pentru că ambii iubeau sintetizatoarele. La Jocurile Olimpice de la Los Angeles, apoi şi la cele de la Seul, fusese desemnat să se ocupe de melodia oficială.

De la „Scarface” la „To Be Number One”
Acum, Campionatul Mondial de fotbal din 1990 urma să se desfăşoare în Italia natală. Tom Whitlock, omul care-l ajuta cu versurile, fusese sunat primul. Cu el lucrase şi la „Take My Breath Away”, se înţelegeau fără să se vadă.

Apoi, Paul Engemann, tipul cu melodia „Scarface (Push It to the Limit)”, cea din 1983, zămislită tot de Giorgio. Prin septembrie 1989, dăduseră gata „To Be Number One”.

Formaseră „Giorgio Moroder Project”, cu Paul solist, special pentru treaba asta. Linie melodică frumoasă, versuri civilizate. Dar „Domnul Disco” simţea aşa, ceva ca o reţinere: imnul ăsta putea mai mult! Edoardo Bennato şi Gianna Nannini erau pe val. Îi scosese la o cafea. Direct, fără intermediari, fără impresari.

Le spusese că are nevoie de nişte cuvinte mai pe înţelesul iubitorului de fotbal. Le dăduse două săptămâni pentru pritocire şi aranjament. Oamenii claxonaseră după nouă. Se ivise „Un’estate italiana”. Altceva!

Structură lirică elaborată, cuvinte ce vorbeau despre emoţia fotbalistică, despre marea sărbătoare a unui turneu final de campionat mondial. Din acel moment, Moroder şi Whitlock, care nu înţelegea de ce fusese „trădat”, nu şi-au mai vorbit niciodată, după o colaborare de ani de zile…

A născut la 54 de ani! Edoardo are concerte la 74!
Gianna e nebunatica de 33 de ani, sora pilotului de Formula 1 „Sandro” Nannini. Rebelă, familia o dorea în afacerea cu prăjituri, ea fugise de acasă. Cu trei ani în urmă, rupsese topurile cu „Bello e Impossibile”.

Bennato, cu vreo 10 ani mai în etate, dă greutate piesei. Care place, are nerv. E lansată la Roma, apoi la Milano. Cei de la „RAI” o difuzează obsesiv. Din ianuarie 1990 până în septembrie, „Un’estate italiana”, cunoscută şi ca „Notti magiche”, e cea mai vândută piesă din „Cizmă”.

Mapamondul o află înainte de „deschiderea” Argentina-Camerun, „şocul” inaugural. E numărul 1 în Elveţia, prinde „argintul” în Germania, unde sunt 250.000 de plătitori pentru ea. Susan Ferrer, artistă din Paraguay, cu rădăcini argentiniene, o trage în spaniolă.

Deşi pare greu de crezut, au trecut mai bine de 30 de ani de la lansarea ei. Giorgio are opt decenii de viaţă. A compus până în 2016. Gianna a născut la 54 de primăveri. Atât ea, cât şi Bennato aveau programate turnee în această vară, dar coronavirusul le-a dat planurile peste cap.

Comentarii (12)Adaugă comentariu

Cristi (1 comentarii)  •  11 iulie 2020, 21:09

Cel mai frumos imn de turneu final compus vreodata! Aveam 13 ani, vedeam zorii libertatii (ce a urmat a fost dezamagitor din pacate), si, ca si mic microbist, mi se parea un vis incredibil sa pot vedea un Campionat Mondial la TV, in Romania. Ca sa nu mai zic ca eram si noi acolo! Imnul asta l-am cantat si l-am rascantat pe maidane, dupa partidele de la TV, acolo unde fiecare comentam meciurile nationalei, dar si alte meciuri, si unde incingeam niste miute pe cinste, pana seara tarziu. Eram, pe rand, si Hagi, si Maradona si Salvatore Schilacci si multi altii. Faceam schimburi de poze cu fotbalisti, evident de la gumele de mestecat, iar daca iti pica vreun Hagi, Lacatus, ceva, erai sef de gasca in seara respectiva -)) Amintiri superbe, multumesc pentru articol :-)

H. (2 comentarii)  •  11 iulie 2020, 23:09

Student la Cluj, la mecanică, stăteam în căminele din Mărăști... sesiune, primul campionat mondial televizat în România după revoluție, tentația era mare așa că țineam televizorul în dulap pe perioada zilei ;) cînd răsuna în complex „Notti magiche” era semnalul: scoteam televizorul și nu mai conta nimic altceva, doar începea “Meciul”

Bogdan (1 comentarii)  •  12 iulie 2020, 8:24

Iubesc melodia si mi-aduc aminte cu placere de campionat. Castigat pe merit de nemti, desi am tinut cu Diego.

B-A-C-H (3 comentarii)  •  12 iulie 2020, 11:35

Probabil cel mai frumos cântec despre sport al tuturor timpurilor.

eugen (10 comentarii)  •  12 iulie 2020, 12:37

cel mai tare imn al unei competitii mondiale....ever!!!...

cc (3 comentarii)  •  12 iulie 2020, 12:55

superb ca de obicei

Comentează