Di Stefano tăiat la jumate: doi ani la Real, doi la Barcelona!

EPISODUL 3. În vara lui 1953, Alfredo nu ştie de cine aparţine. Guvernul lui Franco decide ca argentinianul să evolueze, pe rând, câte un sezon, la ambele echipe. Santiago Bernabeu înclină balanţa cu un plic dat soţiei jucătorului. Apoi, orgolioşi să împartă un posibil astru cu cineva, catalanii renunţă la el

Vara lui 1953 frige în Spania. Alfredo Di Stefano, 26 de ani, a disputat, cu Barcelona, trei partide de „dezmorţire”. Dar Real Madrid are drepturile sale de la Millonarios de Bogota.

Don Santiago Bernabeu, tipul uns cu toate alifiile din lume, face o vizită pe teritoriul minat, în Catalunya. Trage la Hotel Regina, direct în camera jucătorului: „Fiul meu, am venit la tine, să văd cum te simţi. Pentru că te consider fotbalistul nostru, uite, ţi-am adus, în acest plic, prima tranşă din salariu”, spune.

Sara Alicia, soaţa argentinianului, strânge la piept, cu o bucurie de nedescris, avansul. Balanţa pare înclinată. Lui Samitier, omul de bază de la Barcelona, singurul prieten al lui Di Stefano, nu i se mai prelungeşte contractul…

Treaba e încurcată rău. Franco, dictatorul, e la putere. Pe 24 august 1953, urmează să intre în vigoare noua dispoziţie a Delegaţiei Naţionale a Sportului: niciun jucător străin nu mai poate semna un angajament cu un club din Primera Division! Enrique Marti, preşedintele catalan, se vede cu Alfonso Senior, de la Millonarios.

„Ne pare rău, jucătorul e al Realului!”. Marti fumegă. Sună la Juventus, îi întreabă dacă nu vor un fotbalist bun. Alfredo află, se supără. Dar zilele trec şi el tot nu ştie unde va evolua!

FIFA zice pas. „E treaba voastră!”
Ambele cluburi scriu la FIFA. Băieţii de aici se spală pe mâini: „E treaba voastră, rezolvaţi intern!”. Cazul ajunge pe biroul lui Armando Muñoz Calero, fostul preşedinte al federaţiei iberice.

Pentru că actele-s semnate înainte de 24 august, Di Stefano va putea evolua în patria lui Cervantes. Dar unde? Calero dă soluţia: „Două sezoane la Real, 1953-1954 şi 1955-1956, două la Barcelona, 1954-1955 şi 1956-1957. „După aceşti patru ani, cele două cluburi trebuie să se pună de acord!”. Catalanii acuză intervenţia franchistă. „Şi acum ce facem, îl tăiem pe Di Stefano şi-l împărţim?”, spune Enrique Marti şi îşi dă demisia. De peste Atlantic, River simte că acolo e un sat fără câini şi anunţă că nu va returna banii primiţi!

Cu spatele asigurat – Guvernul a spus, clar, că Di Stefano poate juca la Real în sezonul 1953-1954, Santiago Bernbeu merge, după înserare, pe 22 septembrie, şi depune fişa jucătorului, care este înregistrată.

A doua zi, Alfredo debutează pe „Chamartin”, contra lui Nancy, într-o partidă amicală. Pierde cu 2-4, reuşeşte să marcheze un gol, deşi are cinci kilograme în plus şi ceva vreme de când nu s-a mai antrenat ca la carte. Semnează actele – scena e imortalizată în muzeul madrilenilor, iar preşedintele îl anunţă că nu are voie să-şi cumpere maşină.

„Fanii noştri sunt de condiţie umilă, nu trebuie să ieşim în faţă, claro?”. Urmează şi primul meci oficial, cel cu Racing Santander. Pe 25 octombrie, meciul direct 5-0 pentru Real, două goluri Di Stefano. Prea orgolioşi pentru a împărţi un jucător cu cineva, catalanii semnează, în dimineaţa derbyului, actele prin care cedează toate drepturile „albilor”, primind, la schimb, 4.405.000 pesetas, pentru „deranj”. Caz închis!

După secetă, 5 Cupe ale Campionilor Europeni!
Din 1929 până în 1953, Real Madrid a cucerit două titluri de campioană, ultimul în ’33. Cu el, vor urma opt trofee în Primera Division, cinci Cupe ale Campionilor Europeni, o Cupă a Spaniei, una Intercontinentală, două „Baloane de Aur”, de cinci ori golgeter în Spania, 396 de partide şi 308 reuşite. Asta pentru cine se întreabă dacă „Săgeata Blondă” a schimbat au ba, prin al său transfer, ceva din istoria lui Real Madrid…

Barcelona a mai fost capabilă doar de un…graffiti! Acum câţiva ani, pe un perete al stadionului „Camp Nou”, au apărut chipurile desenate cu spray ale legendelor care au evoluat la catalani. Argentinianul se afla printre ele…

* Surse: Arhiva „Museo River”, „El Caso Di Stefano” – Jordi Finestres şi Xavier Luque