Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Henri, călăreţul cu Rang

Pe la 1872, în Botoşani erau staţionate două regimente de „roşiori”, buni călăreţi, cu talent cât carul. Aşa că în 1899, când hipodromul de la bariera Suliţa se saltă, lumea se adună ca la urs. Colo-l zăreai pe locotenentul Teo […]

...

20 de ani de la Gladiator: „Trei săptămâni am fost mort!”

„Distinse domn, am rugămintea de a nu mai disputa partide de fotbal. Sunt periculoase, mai ales la stilul tău de joc şi, sincer, îmi este teamă că te vei accidenta”. „Cu sinceritate, Ridley Scott, regizorul filmului”. „Distinse domn, cu tot […]

...

SuperDepor, inimă de fier

Prin vara lui 1991 am pus, pentru prima dată, mâna pe o revistă Don Balon, cu pagini cu ştaif, dintr-acelea lucioase, ce „ţin” apa. O poză mare, imensă, c-o tribună ce ardea. Fum puternic pe „Riazor”, stadionul celor de la […]

...

Iordache Cuparencu, românul cu primul incident aviatic din istorie

Pe strada Bracka din Varşovia, la numărul 1576, lumea-i adunată ca la urs. E-o seară de 1806 şi, sub un cort mare, faimoasa trupă de acrobaţi a lui Kolter ţine spectacole. Tipul – aşa, ca pe la un 25 de […]

...

Gianna şi Giorgio

În încăperea aceea în care pe un perete imens trona o poză a patriarhului locului, alături de cuvintele „Father of Disco”, discuţia nu durase mai mult de cinci minute. Cinci minute după ceas: „Giorgio, o să te rugăm pe tine […]

...

Cum i l-a ”furat” Real Madrid Barcelonei pe Di Stefano

EPISODUL 1. Unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile a scris istorie pe ”Chamartin”, după ce fusese cumpărat de catalani, pentru care evoluase, deja, în câteva partide. O poveste încâlcită, cu bani în plic, telegrame în miez de noapte, trădări, demisii şi-o vară fierbinte de ambele maluri ale Atlanticului

Permalink to Cum i l-a ”furat” Real Madrid Barcelonei pe Di Stefano
sâmbătă, 16 mai 2020, 10:31

Cu vreo două săptămâni înainte, un tânăr care făcea curăţenie printr-un birou uitat al stadionului „El Monumental” le atrăsese atenţia celor doi custozi ce păstoreau „Muzeul River” că descoperise multe cutii de carton ce adăposteau documente administrative ale faimoasei echipe argentiniene.

Dosare vechi, pline de acarieni. Rodrigo Daskal şi Patricio Nogueira s-au pus pe şters hârtii, pe răscolit amintiri. Un dosărel galben, păstrat în bune condiţiuni, le-a atras cel mai mult atenţia.

Telegrame – oficiale ori particulare -, documente cu logo-ul unor cluburi importante din Europa şi din America de Sud – peste 30 de pagini -, fişe contabile ce arătau că se efectuaseră plăţi concrete, scrisori, toate grupate sub un titlu de necrezut în zilele noastre: „Transferul jucătorului Alfredo Di Stefano la clubul de fotbal Barcelona”!!!

Gazeta Sporturilor a avut acces la acest dosar. Din primăvara lui 1953 până pe 23 septembrie, când unul dintre cei mai mari jucători ai omenirii debuta, oficial, la Real Madrid, fotbalul a „fiert”: înţelegerea era făcută cu FC Barcelona, prima tranşă se plătise, astrul evoluase în câteva partide pentru catalani, don Santiago Bernabeu intrase pe fir.

Pusese bani în plic, cei de pe „Chamartin” obţinuseră altă semnătură, autorităţile iberice tăiaseră „Săgeata blondă” pe jumătate, doi ani colo, doi ani dincolo, o tevatură nemaivăzută vreodată. Ce s-ar fi petrecut dacă Di Stefano ar fi evoluat pentru FC Barcelona acum 67 de ani? Ar mai fi cucerit Real Madrid cele cinci Cupe ale Campionilor? Soarta fotbalului european ar fi fost alta? Un material întins pe durata a trei reprize.

Cearta cu preşedintele, „şocul” din Italia
În 1945, Alfredo Di Stefano, un „chavalito” de 19 ani, debutează în Liga Argentiniană de Fotbal ca jucător al celor de la River Plate, contra lui Huracan, echipă la care va fi împrumutat, pentru „coacere”.

Se întoarce, doi ani mai târziu, câştigă titlul şi devine golgeter, cu 27 de reuşite. În 1948, jucătorii profesionişti din patria tangoului intră în grevă, refuză să mai respire pe gazon. Turneul e plin de amatori. Antonio Vespucio Liberti, marele preşedinte, îl cheamă la el pe Alfredo, îl roagă să se echipeze, între patru ochi. I se răspunde că el nu e trădător, că nu „sparge” greva. Din acel moment, relaţiile între cei doi devin ca şi inexistente…

Pe 4 mai 1949, are loc tragedia de la Superga, unde întreaga echipă a celor de la Grande Torino îşi pierde viaţa. Di Stefano, cu rădăcini italiene, e chemat să evolueze într-o partidă de binefacere, fondurile urmând a ajunge la copilaşii celor dispăruţi. E primul său contact cu Europa, „o altă lume”, aşa cum avea să declare ceva mai târziu. Cei care l-au cunoscut adăugau că acele câteva zile petrecute în „Cizmă” îi schimbau complet percepţia despre lume.

Şi, pe 9 august 1949, agenţiile de presă aruncă bomba, titrând: „Alfredo Di Stefano şi Nestor Rossi au fugit în Columbia!”. Tratativele durau din vară. O mică pauză. Azi, aşa ceva nu se poate explica, dar, cu 70 de ani în urmă, vremurile erau altele. Preşedinţii din „DIMAYOR” – liga profesionistă de fotbal – se separaseră de federaţia columbiană şi-şi zămisliseră propria lor jucărie, începând să caute stele pentru a-şi promova turneul, logic, pe bani grei.

Di Stefano semnează cu cei de la Millonarios, contra unei sume babane. Scandal cât casa. Doi ani de război, FIFA simte incendiul şi-l trimite pe italianul Ottorino Barassi la Congresul Sud-american ţinut în 1951.

Pe scurt, Pactul de la Lima preciza că forul mondial recunoaşte dreptul de proprietate al cluburilor columbiene pentru jucătorii aflaţi în conflict – printre care şi Alfredo – până pe 15 octombrie 1954, dar, în acest timp, FOTBALIŞTII NU PUTEAU FI TRANSFERAŢI! După mijlocul lui „Brumărel”, starurile erau obligate să se întoarcă la grupările de care aparţineau. Şi mai pe scurt: Di Stefano putea juca la Millonarios doi ani, apoi, retur în Argentina!

(va urma)

* Sursa: Arhiva „Museo River”

Comentarii (1)Adaugă comentariu

hahaha (1 comentarii)  •  16 mai 2020, 16:45

cu ajutorul lui franco

Comentează