Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Cernobîl, 26 aprilie 1986. Acum 34 de ani!

300 km pătraţi interzişi oricărei activităţi umane. Un oraş cu 49.000 de oameni abandonat. 254 de morţi, 600.000 de oameni afectaţi de radiaţii

Permalink to Cernobîl, 26 aprilie 1986. Acum 34 de ani!
duminică, 26 aprilie 2020, 11:49

Ivanov. Vitali Ivanov. Născut în 1965. Şi-a pierdut tatăl la trei ani. „Fără el, luam bătaie de la toţi băieţii, zilnic. Aşa că a trebuit să mă protejez”.

S-a apucat de judo. În 1985 i-a cântat imnul URSS. Nici azi nu ştie cum atunci nu i-a sărit inima din piept, de emoţie. „Tovarăşe Ivanov, cu mîndrie vă declar Maestru al Sportului din Marea Uniune Sovietică”, a sunat textul şi… pac!, medalia pe piept.

Când a auzit alarma, şi-a dat seama că e ceva în neregulă. Era sportiv, bun de muncă, aşa că o săptămână a „arat”, singur, un kilometru pătrat. I-a ajutat pe oameni să se urce în autobuze, pe biciclete, în trenuri, să care ce-au găsit, la repezeală, prin case. Auzise doar că s-a petrecut ceva la reactor. Fusese numit „asistent evacuare”, nu avea vreme să se plângă de oboseală.

Apoi… Apoi a primit iarăşi medalii. De această dată pentru merite în afara tatamiului. Una la fiecare boală primită „cadou”: greaţă, dureri de cap, usturimi în gât, ameţeli. „N-ai nimic!”, a auzit la fiecare control, dar l-au pensionat la 21 de ani! Primele poze cu sala de sport în care se antrena le-a văzut în 1991, după şase ani. A închis ochii şi a plâns. Doamne, parcă pe acolo trecuse taifunul! N-a vrut să fie legumă şi, din 1994, antrenează nişte „pitici” la Doneţk. Îi schimbă sângele des, dar  el râde. „De fiecare dată sunt alt om, nu?”.

23 de ani fără apă în piscină
Tavitenko. Natalia Tavitenco. Era noapte. Asta îşi aminteşte. Avea 23 de ani. Era pofesoară de înot la bazinul din Pripiat. „Piscina olimpică”, aşa cum îi plăcea ei să o alinte. Făcuse sport de performanţă, avusese şansa de a angaja la „Azure”, ştrandul din centru, dar îi plăcuse să lucreze cu cei mici, să le arate cum se face un „fluture” şi cum se poate respira sub apă. În creierul nopţii a sunat telefonul. În aer se simţea ceva ciudat, ca un abur. Trei zile a tot ajutat la evacuare.

Cum i-au zis? A, da, îşi aduce aminte. „Lichidator”, dar cu sensul pozitiv. Copiii ei, vreo 100 la număr, plângeau, cu păpuşile în braţe. La patru luni după, a primit medalii şi strîngeri de mână. Plus seringi pentru injecţii, medicamente pentru durerile de cap, un fel de gel pentru iritaţiile de pe mâini… Când priveşte pozele cu ceea ce era Bazinul, plânge. Doamne, parcă pe aici a trecut taifunul!

Reactorul patru
Pe 26 aprilie 1986, la ora locala 01:23, reactorul numărul patru al Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl, botezat după părintele comunismului, a explodat. Briuhanov, directorul, avea să trimita o telegramă scurtă, ce începea cu mesajul: „Lenin a crăpat!”. Asta era tot!

Cernobîl ’86, cel mai mare dezastru nuclear din istorie!

  1. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane
  2. Cei 45.000 de locuitori din Pripiat, oraşul aflat la doar 1,5 kilometri de centrala de la Cernobâl, au fost evacuati abia la 36 de ore de la producerea accidentului, în după-amiaza zilei de 27 aprilie 1986
  3. Până în 5 mai, toţi cei care locuiau pe o rază de 30 km în jurul reactorului avariat au fost nevoiţi să-şi abandoneze casele, iar în decurs de 10 zile, în total 130.000 de persoane din 76 de localităţi au fost evacuate, iar teritoriul respectiv a fost declarat zonă de excludere.
  4. Raportul Forului Cernobâl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică și Organizația Mondială a Sănătății, a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer
  5. Actualul Belarus a fost ţara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobâl, deoarece pâna la 70 % din precipitațiile radioactive au căzut pe teritoriul său, dar în total peste 5,5 milioane de persoane, ucraineni, belaruşi şi ruşi, au avut de suferit în urma catastrofei, iar o mare parte dintre ei locuiesc în continuare în zonele contaminate, conform autorităţilor ucrainene
  6. A fost declarat cel mai mare dezastru nuclear din istorie, iar estimările sunt că la nivel mondial au murit aproape 1,5 milioane de oameni din cauza radiațiilor provocate de explozie.

Comentarii (4)Adaugă comentariu

mg (9 comentarii)  •  26 aprilie 2020, 15:02

..asta dacă nu considerăm Hiroshima și Nagasaki, tot niște dezastre nucleare..

motanul incaltat (13 comentarii)  •  26 aprilie 2020, 19:01

Este un film din 2019 numit Cernobyl--o mini serie de 5 episode fiecare de 1 h produsa de HBO. Un film de exceptie. Urmariti-l...

xstelu (11 comentarii)  •  26 aprilie 2020, 19:17

Umila parere.Neindoios ,aveti dreptate!

mordi (1 comentarii)  •  29 aprilie 2020, 8:22

Trait pe viu, aici la Bucuresti. Cu pastile facute rost de mama, pe sub mana. Bun articol!

Comentează