Tricoul albastru şi 400 de litri de benzină

19 aprilie 1970. Circuitul de Formula 1 de la Jarama. Jackie Olivier intră în Jacky Ickx. Maşinile iau foc. Vâlvătaie imensă. Un tip tras la mâneci scurte stinge para, îl scoate pe belgian afară. ”Miracol!”, spun unii. ”Ceva normal”, zice salvatorul

La îngropăciune, doar o mână de oameni. Cel plecat, Andres Mas Martin, se stinsese la 84 de primăveri, după ce toată viaţa trebăluise în universul maşinilor. Plecară capetele, ca pentru o ultimă reculegere. Cineva zise să aşeze faldurile micii coroniţe, pe care scria „Tu amigo para siempre, Jacky”.

În seara aceea, tatăl întârziase niţeluş. Intrase pe uşă ca de fiecare dată: un tricou albastru, blugi, nişte încălţări sport, banderola „Comisar de cursă”. Doar că mirosea ciudat, iar mâinile îi erau arse. Puţin şi faţa. Niţeluş şi părul. Ăst mic, tot Andres, avea 12 primăveri. De obicei, tatăl îl lua pe pistă, dar acum îi zisese că e prea periculos, să stea pe acasă.

Don Martin iubea, de când se ştia, motoarele. Prin 1968, la San Sebastian de los Reyes, ibericii inauguraseră un circuit de Formula 1, cel de la Jarama, 3,85 km. Acum, pe 19 aprilie 1970, cea de-a doua cursă a sezonului. 90 de tururi, cu Brabham primul la plecare şi Jackie Stewart pe 3. Jacky Ickx e la volanul unui Ferrari. Intră în curbă, civilizat. Apoi…

Totul se petrece cât ai clipi: maşina lui Jackie Oliver intră direct în el. Culmea, băieţii fuseseră coechipieri, cu un an în urmă, la Cursa de 24 de ore de la Le Mans, pe un Ford GT 40! BRM-ul îl loveşte pe belgian direct în rezervoare. O pară de foc, imensă, se iţeşte imediat. Abia ce s-a pornit în caravană, monoposturile sunt pline. 400 de litri de benzină!

20 de secunde infernale
Nu durează o fracţiune de secundă şi un tricou albastru e în cadru, pe pista plină de carburant, la „Pelouse Bugatti”. Ai putea crede că s-a născut cu extinctorul în braţe. Sare direct acolo, dă drumul la praful cel alb pe maşini. 20 de secunde infernale.

Pune mâna, deşi focul dogoreşte cu putere, îl trage afară pe Ickx, îi stinge flăcările spinării. Da, aşa era pe atunci, se intervenea la mânecă scurtă! Miguel Colazo şi Hector Acosta, doi jurnalişti din Patria Tangoului, oameni care au văzut destule în „Marele Circ”, nu pot crede.

„Nu una, ci două mingi de foc îngemănate! Ne aflam la ceva distanţă, dar faţa ne era bătută de căldură. În timp ce noi încercam să ne protejăm, omul ăsta stingea flăcările. L-am văzut cum cu dreapta ţinea furtunul cel mic, cu stânga trăgea de pilot. Credem în Dumnezeu sau în destin, dar, hombre, acolo a fost vorba de miracol!”… „Tata n-a vrut, niciodată, să accepte povestea asta. Zicea că Ickx, singur, a ieşit de acolo, şi-a scos centura, el doar a dat cu praful acela”, rememorează Andres Mas Vazquez, deşi toată lumea văzuse altceva: un salvator!

Oliver era OK, dar Ickx a avut nevoie de 17 zile de spitalizare. Cu toate acestea, la următoarea întâlnire, la Monaco, era prezent. Tricoul albastru a primit nişte microfoane în faţa ochilor. Ce să zică? Cea mai sinceră limbă de lemn din istorie: „Suntem aici pentru a ajuta piloţii şi pentru a face ca riscul să fie cât mai mic posibil”. La fix două luni de la vorbele sale, focul îl devora pe Piers Courage, până să ajungă la el pompierii.

Poza de pe băncuţă
Jackie Stewart a câştigat, la Jarama s-a alergat până prin 1981 cu maşinile. „L-am văzut pe Andres ridicând motociclete ca pe un fulg. În loc de mâini, avea doi cleşti hidraulici”, zice şi Ernesto Nava, fost comisar de traseu.

Cine nu crede asta să privească imaginile cu incidentul de acum 50 de ani! Tipul trage cu o sfoară maşinile avariate, cursa nici măcar nu s-a întrerupt! „Tata a văzut că pompierii stingeau cu apă. Se făcuse gheţuş. Monoposturile urmau să treacă pe acolo în mai puţin de un minut”. Practic, tricoul cu mânecile scurte salvase mai multe vieţi, nu numai două.

După pensie, s-a tras într-un atelier auto. A meşterit pe acolo până la 78 de ani. S-a stins în 2011. A păstrat, mereu, o imagine cu el şi Ickx, pe o băncuţă, la marginea circuitului de la Jarama, trasă prin 1978. Ickx e „Jacky”.

* Cu mulţumiri lui Miguelito Herguedas