Mare e moartea, peste măsură…

În cimitirele madrilene, sufletele plecate la cer vin pe bandă rulantă. Nu mai e timp de slujbă. Şapte minute şi gata! Manuel ”Lolo” Álvarez, boxer uriaş, decedat de coronavirus, a fost condus pe ultimul drum doar de trei scaune. Atât e voie!

Din lungul drumeagului ce şerpuieşte de la poartă se aude zgomot de motor. Părintele José Luis Sáenz pune mâinile pe pulpe, împinge-n ele, se ridică. Saltă masca la gură, drege glasul, face semnul crucii. Femeie decedată. 100 de ani. Coronavirus. „Cineva din familie?”, îl întreabă pe şofer. „Cin’ să vină, părinte?”, pică răspunsul.

Anul trecut, fix pe vremea asta, acolo, la Cimitirul Madrilen de Sud, erau 15, maximum 20 de înmormântări pe zi. Acum au ajuns la 40-50. Timp nu mai este. Şapte minute de sicriu. Da, sună sinistru, dar preacucernicul are două foi pline de nume. „În 25 de ani de preoţie, doar o singură dată m-am încurcat la prenume. Acum, cu toată nebunia asta… Când nu-l nimeresc, arunc ochii pe hârtie şi-l rostesc de patru ori”, zice. Aşa, ca pentru iertăciune.

L-au pierdut! L-au găsit! L-au pierdut iar!
Telefonul a sunat de dimineaţă, la 9:37 punct. Ca să le spună celor din familie că sicriul cu corpul neînsufleţit va ajunge la „Sud” la 12:10. Manuel Álvarez se stinsese la Căminul de Bătrâni „Orcasur”. Sărit de 80 de primăveri, „Lolo” fusese boxer de calitate în anii ’60. „Muscă”. „Atunci când a devenit campion al Spaniei, a venit cu centura-n cartier. A adunat tot ce mişca şi le-a dat de băut. Trei zile a ţinut cheful, ca-n poveşti”, rememorează una dintre cele trei rude.

Se retrăsese, dar nu putuse sta departe de ring. Mergea prin Madrid, se suia în trenurile „de cercanias”, căuta, ca-n vremurile de odinioară, copilaşi sărmani, spre a-i duce la box. „Nu voia să-i lase pe străzi. Suferise, şi el, enorm în tinereţe. Ştia ce înseamnă să faci foamea, să dormi prin parcuri”…

Era tovarăş cu „Pepe Durán”, un boxer imens, cu Pedro Carrasco, cel căsătorit cu Rocio Jurado, o cântăreaţă de excepţie, „La mas grande”. „Când Pedro s-a dus, a fost trist două zile. A refuzat mâncarea. Nu putea pricepe cum, la 57 de ani, un sportiv ca el poate muri de infarct”…

Da, atât e voie. Trei scaune!
Acum şapte zile au fost anunţaţi că s-a stins. Scurt. „Infecţie respiratorie”. Nu-l ştiau bolnav de aşa ceva. Nu a existat niciun test pentru COVID-19. Cadavrul său a stat cinci zile într-un frigider, la o companie de servicii funerare. „Sunam de trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi spre ora închiderii. Nimeni nu ştia nimic. Finalmente, l-au aflat. Sicriul s-a pierdut de câteva ori pe drum”.

Legase prietenie cu José Legrá, boxerul cubanez. Pentru că la Fidel acasă nu putea concura ca profesionist, fugise în Spania. Se antrenau la aceeaşi sală, în Barcelona, sub îndrumarea lui Kid Tunero, un cavaler al ringului. După cele două şedinţe zilnice, stăteau de vorbă cu nemiluita. Campion european, apoi WBC.

Când au ajuns la cimitir, au mers spre capelă. L-au rugat pe părinte să-i mai lase să zăbovească niţeluş. Au dat să se uite la… Nu era tatăl lor, nu era Manuel Alvarez! Au mai aşteptat o oră, poate două… N-au zis nimic, chiar dacă scena părea decupată din Kusturica…

De la box la petanca
La 70 de ani, cei de la revista federaţiei de box din patria lui Cervantes au dat pe la el. „S-a gătit, a şters cu pastă de dinţi medaliile, a scos fotografiile cele galbene. Şase ore au sporovăit. Şase ore în care a rememorat cinci dintre cele mai tari meciuri, cu detalii, cu tot. Era bucuros că nu fusese uitat”, zice unul dintre fii. N-a vrut să fie povară pentru nimeni. A spus că mai bine merge acolo, la căminul de bătrâni. Box nu mai putea, devenise specialist în petanca, alături de ceilalţi locatari.

„Ştiu că-l alintaţi Lolo pe tatăl vostru. Ştiu că au fost şapte zile foarte grele. Să se odihnească în pace!”, încheie părintele José Luis. Gata, timpul nu mai are răbdare, slujba-i gătată. „Mare e moartea, peste măsură. Suntem ai ei cu râsul în gură”.

La plecare, unul dintre fii se opreşte pentru a face o poză cu telefonul mobil. Localizează nişa. Nu vrea să mai piardă urma tatălui din nou. Nu aici, în acest labirint de granit ce creşte zi de zi.

Spania tocmai depăşise China la numărul de decese…

* Surse: Diego Quesada, arhiva „Mundo Deportivo”, Feboxeo.com