Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
De ce nu l-au vrut turcii pe ”Mihai Viteazul”?

„Stavrule, tată, vreau să facem ceva ce nu s-a mai făcut până azi, pricepi? Aduni băieţii, le povesteşti ce şi cum, vă antrenaţi până cădeţi laţi! Înţeles?”. A vorbit Sergiu Nicolaescu. Ideea cu filmul „Mihai Viteazul” i se cocea în […]

...

Fotbalistul care a salvat Omenirea

„Dawn, nu prea mă simt bine! Capul îmi vâjâie şi pământul pare că se învârte cu mine!”. Atât a apucat să spună. Soţia, speriată, a dat telefon unui prieten. L-au dus la spital. Poliomielită. A mai trăit 12 zile din […]

...

Orbul care continuă să vadă fotbal

Vicente dispunea de fix 20 de primăveri când se dusese, colo jos, la baza stadionului „Mestalla”, să achite contribuţiunea şi să devină, cu acte în regulă, „socio”. Era fiu al urbei, din zona Cabanyal, dar Valencia îl atrăgea, din două […]

...

300.000.000 de discuri la Real în poartă

Toţi jurau că n-au pus mult pe limbă, dar unu’ nu putea construi o propoziţie coerentă prin care să explice ce căutau la spitalul „Eloy Gonzalo”. Julio Iglesias aduna 19 ani. Pe 22 septembrie 1962, prietenii îl chestionaseră de-o „citirică”. […]

...

„O bătaie metalică însemna o bătaie de inimă”

Marina Stanca stă, colo, pe patul de spital, c-o perfuzie-n braţ. Priveşte spre două florete. Strâmbe. „Uite, vezi, mi le-au adus doi dintre elevi. Lama e bună, doar garda trebuie schimbată. Le-au găsit printre nişte dărâmături, şi-au zis că o […]

...

Orbul care continuă să vadă fotbal

Don Vicente a venit pe ”Mestalla” 68 de ani. Chiar şi după ce şi-a pierdut vederea, fiul îi descria partida şi-l strângea de mână la fazele mai importante. La Valencia - Atalanta a fost singurul suflet din tribune. Semn că UEFA şi coronavirusul nu pot învinge inima

Permalink to Orbul care continuă să vadă fotbal
sâmbătă, 14 martie 2020, 10:27

Vicente dispunea de fix 20 de primăveri când se dusese, colo jos, la baza stadionului „Mestalla”, să achite contribuţiunea şi să devină, cu acte în regulă, „socio”. Era fiu al urbei, din zona Cabanyal, dar Valencia îl atrăgea, din două motive.

Primero: antrenor venise Quincoces, monumentul. Da, da, nu evoluase la ei, ci la Real Madrid, înainte şi după Războiul Civil, dar valoarea nu ţinea cont de comunităţi, nu?

Segundo: „Atacul electric”. Dios Mio, cei cinci băieţi, Epi, Amadeo, Gorostiza, Mundo şi Asensi, cel din urmă cu 308 meciuri la trupă şi 14 ani! Trei titluri, ’41-’42, ’43-’44, ’46-’47, echipă temută de toţi. Pe atunci erau alte vremuri. Preşedinte se afla imensul Luis Casanova. La finalul săptămânii aduna toţi noii abonaţi, pac, dădea mâna cu ei, stăteau de vorbă. Lui Vicente Navarro Aparicio i-au urat toate cele bune şi viaţă cât mai lungă printre „lilieci”.

Benzinarul care nu rata nicio partidă!
A început să vină la meciurile de acasă. Tribuna Centrală, rândul 15, scaunul 164. Pleca şi-n deplasări. Lucra la benzinărie, la CAMPSA. Făcuse înţelegere cu şeful: stau mai mult de luni până vineri, mă laşi să merg după băieţi în weekend! Bietul om, ce era să zică? Mamăăă, deplasarea aceea de la Madrid, din 1967, de pe „Bernabeu”.

Finala Copei del Generalisimo, că Franco domnea pe atunci: Valencia – Athletic Bilbao. Ai lui, cu Abelardo în poartă, Waldo, Claramunt – 381 de meciuri la echipă – ori Vicente Jara, vrăjmaşii cu Iribar între buturi, Iñaki Saez sau Txetxu Rojo, da, viitorii antrenori, pe gazon. 2-1 pentru „lilieci”, cea mai mare bucurie din viaţa sa, dacă nu socotim naşterea puiului. Trei zile s-a mers între Madrid şi Valencia. S-a băut, s-a tot, s-a astea…

Apoi l-a iubit pe Kempes. În 1985, ochii nu l-au mai ascultat. Primul, stângul, desprindere de retină. Apoi, dreptul. „Mi-am pierdut vederea, nu şi celelalte simţuri”, a început să zică. Se zborşea când auzea „persoană cu dizabilităţi”. A mers la cei de la ONCE, le-a cerut să devină distribuitor de bilele de loterie. A vândut cupoane în Valencia. Mână de aur. Pe la începutul anilor ’90, a vândut tichetul cu numărul 77.738. 250.000.000 de pesetas a primit fericitul câştigător. S-a pensionat în 1994. I-au făcut cadou o machetă a stadionului iubit. A pipăit-o, s-a bucurat.

Singur printre scaunele goale
Ani de zile n-a pierdut un meci. Fiul îi descria fazele. Îl ţinea de mână şi, când „liliecii” aveau fază de poartă, îl strângea mai tare. În 2004 a plâns, mult. Valencia a luat titlul, a luat Cupa UEFA. Cañizares, Baraja, Carboni, Ayala, Marchena, Rufete, Mista, Albiol, Aimar. L-au chemat, de vreo trei ori, pe gazon. I-au pus Insigna de Aur în piept. Nu vedea, dar auzea 100.000 de palme cum bat pentru el. Şi nişte difuzoare din care se auzea: „Don Vicente Navarro”.

S-a stins în 2016. Vreo şapte decenii ca „socio”. Când a plecat, deţinea legitimaţia cu numărul 18.

În 2019, Valencia a adunat un secol de viaţă. 82 din cele 86 ediţii de campionat. Centenario. Atunci au venit cu ideea. L-au sunat pe Vicente, fiul, să-l întrebe ce părere ar fi avut Vicente, seniorul, despre asta. Şi-a dat acceptul. I-au făcut o statuie, chiar acolo, pe locul cu numărul 164. I-au spus „Sentimiento eterno”. Haideţi să nu traducem, sună prea frumos pe limba lui Cervantes.

La mijlocul acestei săptămâni, don Vicente a reapărut. La locul său dintotdeauna, în Tribuna Centrală de pe „Mestalla”. Valencia a avut deranj cu Atalanta, porţi închise. Doar statuia i-a privit. „Din mastodontul ăla de fier şi de beton”, vorba inegalabilului „Ţuţu” Condurăţeanu. Semn că nici UEFA, nici coronavirusul n-au ce face în faţa inimii.

* Surse: valenciacf, Superdeporte, Levante-emv

Comentarii (14)Adaugă comentariu

Marius Argaseala (1 comentarii)  •  14 martie 2020, 11:33

Minunat articol ! E o bucurie sa vedem că mai exista RESPECT !

Durden (109 comentarii)  •  14 martie 2020, 12:44

superb articol. asta da jurnalism sportiv, bravo!

mihai mitescu (1 comentarii)  •  14 martie 2020, 13:40

VALOAREA ! isi spune tot timpul cuvantul , multumesc pt. asemenea articol ......

rva4 (1 comentarii)  •  14 martie 2020, 13:57

Superb! Minunat! Multumesc!

Simeone (2 comentarii)  •  14 martie 2020, 18:24

Articol incredibil. M-am bucurat la fiecare cuvânt menționat. E greu de găsit asemenea suporteri iar povestea e nemaipomenita.

Cristian Arad (1 comentarii)  •  15 martie 2020, 0:53

Foarte frumos articol....Maxime aprecieri Cataline....Imi inchipui cam cum ar fi sunat vocal(cu sonor) din partea ta,pentru ca te urmaresc aproape zilnic la Razvan si Dani... Felicitari....ma bucur oridecateori apari cu asemenea articol...

mihai (7 comentarii)  •  15 martie 2020, 12:15

iti multumesc ca, in vremurile in care scandalurile se vand mai bine, te incapatanezi sa povestesti despre frumoasa fata a sportului! abia astept sa ne revedem la o miuta, sanatate multa!

marian0904 (72 comentarii)  •  15 martie 2020, 17:43

Un om atacat puternic de microb. Si un club care-si respecta fanii. Bravo!

criticul (42 comentarii)  •  18 martie 2020, 12:03

Bravo,domnule Cătălin Oprișan,întotdeuana este o plăcere să citesc articolele scrise de dvs.,mai ales pentru faptul că sunt pline de sensibilitate.Sunteți cu mult peste celălalt Cătălin care postează pe Blogsport,adică Tolontan.

criticul (42 comentarii)  •  18 martie 2020, 12:05

Foarte frumos articolul dvs.,unul plin de sensibilitate,domnule Cătălin Oprișan,este o plăcere să vă citesc articolele dvs. de pe Blogsport.

Adrian (1 comentarii)  •  20 martie 2020, 7:55

E cel mai frumos articol de sport pe care l.am citit in cei 45 de ani ai vietii mele Si stiu ce vorbesc...pt ca eu ca copil de 8 ani ce am fost...am avut parte de fotbalul frumos adevarat... Meciuri precum U Craiova Bordeaux Kauseslautrn Fiorentina si Benfica s.au trezit adanc in inima mea. Va multumesc!🤗

bica radiera (1 comentarii)  •  21 martie 2020, 8:25

azi despre jongleriile lui hagi si halep cu hirtia igienica . . iata ce spun despre acest eveniment pornit din capete *** ***. stau si ma intreb pina unde va merge prostia? ce mai poate fi dincolo de prostie? neamul prost? omul care isi bate joc pe cind altii se chinuie sa traiasca decent? fata de oamenii nevoiasi care stiu ce inseamna "100 de lei?" oamenii care stiu ce inseamna sa nu ai sansa sa nu ai noroc sa fi urmarit si de ghinion fara sa fi maresportiv, artist, om politic , smecher de cartier, sef de clan isi duc ziele. si iata ca dupa niste fotbalisti azi presa tolera pe un hagi pe o halp care isi bateau joc cu o banala hirtie igienica pe care multi nu o au. in america unde traiesc ar fi fost jale sa faca asa ceva. sa le urez sa nu se mai bucure de banii care ii au? sa ajung sa aiba hirtie dar sa fie prea tirziu? toti astia fara pic de bun simt si chiar creier niste neuronless isi bat joc de oamenii care sint cu gindul la ce vor putea face in viitor daca acest virus nu este rapus dat fiind ca somajul bate la usa. cum poate presa in aceste zile grele sa tolereze *** unora fara pic de ratiune si rusine sa se manifeste asa? MM de asta data a avut dreptate si il felicit. da mama prostilor este mereu gravida si de aici tot ce se intimpla. SA SE FEREASCA DE ZIUA CIND OGLINJOARA NU SE VA MAI ABURI. O SECUNDA TREBUIE. SI CIT DE USOR POTI AJUNGE LA FALIMENT... SA NU TRAGA RAUL BATINDU-SI JOC DE ALTII SI DE NEVOILE LOR... RUSINE HAGI SI HALEP! RUSINE!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează