Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Henri, călăreţul cu Rang

Pe la 1872, în Botoşani erau staţionate două regimente de „roşiori”, buni călăreţi, cu talent cât carul. Aşa că în 1899, când hipodromul de la bariera Suliţa se saltă, lumea se adună ca la urs. Colo-l zăreai pe locotenentul Teo […]

...

20 de ani de la Gladiator: „Trei săptămâni am fost mort!”

„Distinse domn, am rugămintea de a nu mai disputa partide de fotbal. Sunt periculoase, mai ales la stilul tău de joc şi, sincer, îmi este teamă că te vei accidenta”. „Cu sinceritate, Ridley Scott, regizorul filmului”. „Distinse domn, cu tot […]

...

SuperDepor, inimă de fier

Prin vara lui 1991 am pus, pentru prima dată, mâna pe o revistă Don Balon, cu pagini cu ştaif, dintr-acelea lucioase, ce „ţin” apa. O poză mare, imensă, c-o tribună ce ardea. Fum puternic pe „Riazor”, stadionul celor de la […]

...

Iordache Cuparencu, românul cu primul incident aviatic din istorie

Pe strada Bracka din Varşovia, la numărul 1576, lumea-i adunată ca la urs. E-o seară de 1806 şi, sub un cort mare, faimoasa trupă de acrobaţi a lui Kolter ţine spectacole. Tipul – aşa, ca pe la un 25 de […]

...

Gianna şi Giorgio

În încăperea aceea în care pe un perete imens trona o poză a patriarhului locului, alături de cuvintele „Father of Disco”, discuţia nu durase mai mult de cinci minute. Cinci minute după ceas: „Giorgio, o să te rugăm pe tine […]

...

Fără picioare, dar cu aripi

Erou în Primul Război Mondial, Gheorghe Bănciulescu îşi pierde ambele membre în urma unui accident aviatic în toamna anului 1926. Cu proteze, devine primul pilot din istorie care se urcă la manşă. Face 22.000 de km în două săptămâni. Moare la 37 de ani, de o febră adusă de ţânţari

Permalink to Fără picioare, dar cu aripi
sâmbătă, 8 februarie 2020, 9:05

Fusese pe Jiu, o durere a trupelor noastre, la doar 18 ani. Participase la Ofensiva de la Nămoloasa, cu 700 de guri de tun şi 52 de avioane. La Mărăşeşti, din plutonul comandat de el, rămăseseră în viaţă doar şase soldaţi.

La nici 20 de primăveri trecuse prin toate ororile războiului, nu se mai temea de nimic. Pe retină îi rămăseseră raidurile piloţilor români. Voia să zboare. Tatăl, medic renumit, maior, aflase. Nu dorea să-şi vadă fiul în văzduh. Mersese la comisie, trăsese toate sforile posibile: Gheorghe Bănciulescu nu trebuia înrolat în aviaţie!

Nu ştia însă că acesta se găsise, la Şcoala de Pilotaj de la Tecuci, cu Nicolae Tănase, un „as” al primei urgii mondiale, care-i povestise totul. Practic, nu se mai putea face nimic!

Tănase a fost scurt: „Tinere, jur că habar n-am ce va ieşi din tine, dar văd că iubeşti zborul! Şi asta e prima condiţie! Te iau pe garanţia mea. Te fac pilot!”. Când a aflat că juniorul s-a ridicat, în 1919, la 21 de ani, singur, la manşa unui „Newport”, seniorul a fost la un pas de leşin.

Tragedia de la Rymarov
Prinse a aduna ore de zbor. Zeci, sute. Maestru în acrobaţii. Era vremea recordurilor mondiale. Pe 12 septembrie 1926, căpitanul Bănciulescu s-a urcat, dimpreună cu mecanicul Ion Stoica, la bordul unui „Potez-XXV”, pus la dispoziţie de o companie franco-română de transport aerian, cu gândul de a doborî bornele de viteză dintre Paris şi Bucureşti.

S-au înălţat în văzduh de pe „Le Bourget”, au decolat în condiţii optime. La Linz intră într-un strat gros de nori. Se prăbuşesc la Rymarov, în Cehia de azi. Localnicii găsesc un morman de fiare! Stoica e mort, Bănciulescu respiră. Are un picior zdrobit. E dus la spital, i se amputează. Peste câteva zile, şi celălalt. Practic, povestea ar fi trebuit să se termine aici. Dar ea abia începe.

E măcinat de gândul că el l-a ucis pe Ion. Că nu va mai putea zbura. În semn de solidaritate, piloţii cehi „aleargă” prin jurul spitalului. Face rost de nişte proteze de lemn. Îl rod. Suduie şi le aruncă. În ţară, găseşte altele. Nici acestea nu-l ajută. Un prieten îi aduce unele de la München. Sunt perfecte!

Merge la Pipera, să-şi vază vechii colegi. Mişu Pantazi îl întreabă dacă nu vrea să zboare, aşa, numai ei doi… La mai puţin de un an de la accident e iar în carlingă. Unii se uită ciudat când îi anunţă ca va pilota iar… E greu cu comenzile, nu-s adaptate pentru cei fără picioare.

La sol, exersează pe automobile. Urcă pe cer tot asistat, dar vine iulie 1927, când nu mai are nevoie de ajutor!!! Până atunci, aşa ceva nu se mai văzuse! Franţa îi acordă „Ordinul Legiunea de Onoare cu grad de cavaler”. În 1928 se bagă şi la acrobaţii. Termină pe primul loc mitingul organizat pentru strângerea de fonduri pentru monumentul Eroilor Aerului.

Raiduri aeriene în Ciad ori Congo
Începe faimoasele raiduri aeriene. 8.000 de km prin Europa. E poreclit „Comandorul cu baston”. Valentin Bibescu, preşedintele F.A.I., îl trimite deasupra continentului african. Zboară peste Libia, peste Sudan, peste Congo ori Ciad.

Pe 13 martie 1935 decolează de la Paris, ajunge la Napoli, de aici la Tripoli, apoi Cairo, Khartoum, Bangui. Căldura e sufocantă, nisipul îi intră în ochi, în motor… În două săptămâni, „înghite” 22.000 de kilometri, lucru nemaiauzit până atunci. E slăbit, epuizat. Prinde „Febra Denga”, o boală tropicală infecţioasă, transmisă de ţânţari. Aceasta degenerează într-o variantă mult mai dură, cu febră de 40 de grade, cu delir.

Moare în aprilie 1935, într-un spital din Cairo, la doar 37 de ani. E îngropat la „Bellu”, cu mii de oameni lângă catafalc. Primeşte, post-mortem, „Virtutea aeronautică”, „Coroana României” şi „Steaua României”.

Aleksei Petrovici Maresiev a fost al treilea pilot din lume ce a zburat cu proteze în loc de picioare. Douglas Bader, wing commander RAF, al doilea. Gheorghe Bănciulescu, românul, primul!

* Sursa: Mândru că sunt român

Comentarii (3)Adaugă comentariu

George (1 comentarii)  •  8 februarie 2020, 16:41

Avem atâta nevoie de istorie ,de exemple si de oameni adevărați .Din păcate sutele de comentarii sunt la articolele de scandal . Păcat de țară asta ! Nu ne mai facem bine...

DumitruT (1 comentarii)  •  8 februarie 2020, 18:13

Bravo George ,sunt de acord cu tine.Socetatea romaneasca este bolnava in profunzime,la toate nivelele,ma ales sus.Penru ca de..pestele de la cap se impute.

marian0904 (73 comentarii)  •  8 februarie 2020, 18:52

Un mare sportiv, un mare om si un mare roman . . . fara picioare. Multumesc Catalin!

Comentează