Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Sărbătoarea ce a luat 500 de suflete

La 40 de ani de atunci, don Bernardo Jose Soto De la Ossa plânge când prinde-a povesti cele petrecute atunci. „De fapt, ca să fiu sincer, asta fac mereu, la fiecare 20 ianuarie”. Avea 19 ani. Se trăsese la bunicul […]

...

20 de ani şi-un inel

„Eram în vacanţă. În ziua aceea, soarele nu ieşise. Am zis să nu mai mergem la plajă, să vizităm cascadele. Petr făcea o poză, s-a dat puţin în spate, s-a dezechilibrat, a căzut cam 20 de metri. Era conştient, vorbea […]

...

Cele mai frumoase 31 de secunde

În toamna lui 1911, englezii au o flotă numeroasă în Mediterana, condusă de amiralul Sir Edmund S. Poe: „Exmouth”, „Duncan”, „Triumph”, „Swiftsure” ori contratorpilorul „Hussar”. Fiecare navă de război are propria echipă de fotbal, aşa că băieţii traşi la dană […]

...

Messi, „leprosul”

Antonio Enrique Dominguez are faţă de bunicuţ jovial. Pantaloni de trening de fâş sumecaţi pân’ aproape de buric, peste burtica în care a investit ani buni, mustăcioară á la Torrente, faimosul personaj al lui Santiago Segura, şi cheliuţa acoperită, uneori, […]

...

Bătrâne, asta-i şi finala ta!

Până la 70 de ani – pe care se pregătea să-i adune în curând – omul primise atâtea premii şi medalii încât putea susţine două etaje de muzeu. Dar parcă acesta de acum, din prima zi a lui februarie 1999, […]

...

Revelion în avion

La cumpăna dintre ’34 şi ’35, naţionala de fotbal avea nevoie de portari, la Atena. Unul se găsea la Cluj, celălalt, în Timişoara. N-a contat gerul, s-au suit în tren, au picat cu aeroplanul! O poveste de pe vremea când fotbalul se juca cu inima, nu cu buzunarul!

Permalink to Revelion în avion
sâmbătă, 4 ianuarie 2020, 9:48

Să n-o dăm după cireş: atunci, pe finalul lui 1934, selecţionerul „Ţane” Săvulescu avea un ochi pentru Anghel „Gumă” Creţeanu, portarul celor de la Juventus, altul pentru Carolică Burdan, de la Venus. De unde al treilea şi pentru Andrei Sepci, de la U Cluj? Gazeta din ultima lună a anului începuse să-l tragă de urechi: „Sepci trebuia văzut şi revăzut în cursul sezonului. La 11 jocuri de campionat i s-au marcat 11 goluri, în timp ce aproape toţi ceilalţi sportivi au la pasivul lor peste 20. A avut un singur ghinion: provincialofobia selecţionerului unic”…

Balcaniada de la Atena s-a ţinut pe coadă de ’34 şi început de ’35. A doua zi de Crăciun, ruşine uriaşă, 2-2 cu Grecia, într-o vreme în care îi năşeam pe băieţii lui Apollo pe unde-i prindeam. Burdan, între buturi. Pe 30, 3-2 cu Bulgaria, dar chin mare pe final, cu Anghel Creţeanu în poartă. Dom’ Săvulescu simţise din startul începutului că era groasă. Urma meciul cu Iugoslavia, cu trofeul pe masă, aşa că prinsese a cere ajutor.

Nea „Vergil” Economu, marele om de fotbal, luase microfonul de comentator, dresese vocea şi zbierase: „În numele oficialilor vă rog, pe toţi cei din Timişoara, de a da vorbă forurilor sportive locale ca să trimită de urgenţă pe Zombory, veteranul Ripensiei, ori pe CAT-istul (Clubul Atletic Timişoara) Konrad, cei doi portari selecţionaţi nedând satisfacţie”. Da, dar Revelionul bătea la uşă…

Cu trenul, prin aer, prin Iugoslavia, prin Bulgaria…
Sâmbătă, 29 decembrie 1934, telefonul sună la cei de la U Cluj. Să facă rost de un Sepci, să-l împacheteze şi să-l trimită la Zeus acasă. A doua zi, pe 30, Andrei vine de la Satu Mare. „Ţane” face convocările, dar e 19:30. Un portar e pe Dealul Feleacului, altul, Zombory, pe Bega.

Ripensistul n-a mai jucat de trei luni. „Nu garantez pentru mine!”. Mai are două ore până la tren. Stop, încă o problemă: nu dispune de monetar. Se împrumută, suie în vagonul de Atena, via Iugoslavia. Sepci prinde şi el o locomotivă, ajunge la Bucureşti pe 31 decembrie. Ceasurile din Gara de Nord arată 9:00.

Aviatorul-erou Gheorghe Bănciulescu, cel care avea proteze la ambele picioare în urma unui accident suferit în 1926, în Cehoslovacia, se oferă să-l ducă pe „Bandi bacsi” pe tărâm grecesc, deşi o furtună de zăpadă acoperise România. Ziarele sunt în delir, titrează cu litere de-o şchioapă: „Sepci a plecat la Atena cu avionul pentru a apăra poarta noastră contra Iugoslaviei”.

Căruţa de pe câmp
Se decolează de pe Pipera, Băneasa de azi. Trebuia să se plece spre Bulgaria, alimentare, Salonic, iar alimentare şi, pe 1 ianuarie 1935, aterizarea. Se învârte elicea. Elenii anunţă că la ei nu a ajuns nimeni! Ce se petrecuse? La Burgas se stătuse după hârţoage. Apoi, avionul de două locuri primise carburant impur. Motorul nu trăgea. Bănciulescu a căutat Constanţa, dar n-a mai ajuns acolo, ci la 20 de kilometri de Mangalia.

La 1.000 de metri de sol, Sepci, văzând că aparatul „tuşeşte”, vrea să sară. Are pe el paraşuta primită la decolare. „Era atât de încâlcită pe el, încât nu se deschidea niciodată, s-ar fi izbit, mortal, de sol”, avea să declare Bănciulescu, decedat câteva luni mai târziu, după un raid prin Egipt. „Am găsit o căruţă, ea ne-a dus, de pe câmp, unde am aterziat, în oraş”.

Meciul cu Iugoslavia practic nici nu mai contează. Cu Zombory în poartă, pierdem cu 4-0, chiar pe 1 ianuarie 1935, un eşec de proporţii, deşi pe gazon se aflau „Ghiţă” Albu, Silviu Bindea, Iuliu Bodola, Ştefan Dobay „Calul” ori Nicolae Covaci. Toată lumea vrea să ştie ce s-a petrecut cu avionul dispărut. „Adevăratul erou al Balcaniadei de la Atena este Sepci, care, în pofida gerului, s-a angajat voluntar şi curajos pentru acest zbor, numai pentru a-şi ajuta echipa”, încheie Bănciulescu.

* Surse: „Agora U” (Gheorghe Bodea), Arhiva „Gazeta sporturilor”

Comentarii (2)Adaugă comentariu

LT (4 comentarii)  •  5 ianuarie 2020, 14:29

Ca de fiecare data, pur si simplu frumos! Felicitari!

marian0904 (73 comentarii)  •  5 ianuarie 2020, 23:23

Viata bate fotbalul (sau filmul). Meciul a ajuns sa conteze mai putin decat aventurile celor 3. Multumesc si pentru poza.

Comentează