Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

„íSí, sí, sí, Fernando está aquí”!

Pe 3 decembrie 1989, cel mai mare jucător iberic de baschet decedează. Peste două zile e înmormântat, dimineaţă, la 11. Real Madrid are meci pe seară. La pauză, e condusă cu 13 puncte, la final câştigă cu 92 la 71

Permalink to „íSí, sí, sí, Fernando está aquí”!
sâmbătă, 7 decembrie 2019, 9:28

Ploua când se petrecuse tragedia, ploua când aflaseră vestea, ploua când se ridicase la cele sfinte. Real Madrid, trupa de baschet, avea meci contra celor de la CAI Zaragoza. Avea tendinită de vreo 15 zile, dar, cu toate acestea, era convocat. 3 decembrie 1989, zvonul: un jucător „alb” suferise un grav accident de circulaţie.

Lipseau doi: Fernando Martin şi Quique Villalobos. Când apărea primul, însemna că cel de-al doilea…Maria Escario, doamna de la TVE, a confirmat vestea, întrerupând o partidă de handbal: pivotul, la bordul unei Lancia Thema făcute pe comandă, se rotise de mai multe ori pe autostrada M-30, încercând să evite o băltoacă, lovise o altă maşină şi… Jucătorul de 27 de ani nu mai era!

„Băiatul ăsta ardea aşa, pe dinăuntru. Din naştere, voia să câştige orice minge”, îşi amintea americanul George Karl, antrenorul de atunci. Omul lucrase mult prin Statele Unite, dar recunoştea că un asemenea fizic părea decupat din Olimp. Avea dreptate!

Dat la sport din cauza unor probleme cu inima!
Fernando fusese campionul Castillei la nataţie, o adevărată maşinărie de tenis de masă, Atletico Madrid îl dorise pe gazon, arunca perfect discul şi era un bun jucător de handbal. Ciudat, ajunsese la sport pentru că avea niscaiva probleme cu inima, iar medicii îi recomandaseră… efort fizic!

Dar, la 16 ani, după ce începuse să se joace cu o minge de baschet, cei de la Estudiantes îl luaseră. Apoi transfer la Real Madrid, furat din curtea celor de la Joventut, care-l doreau, furat înaintea băieţilor de la Barcelona. Debut direct la un Mondial al cluburilor, deşi nu prea se antrenase cu ai lui. 50 de puncte. Cinci ani legaţi. Apoi un sezon la Portland, al doilea european în NBA, şi, din nou, acasă.

Pe 5 decembrie ploua. De dimineaţă, la 11, merseseră la cimitir. Seara aveau meci, contra celor de la PAOK, în Europa. Clubul i-a comunicat lui George Karl că nu e obligatoriu ca elevii săi să se prezinte: Real înţelegea perfect situaţia, partida era pierdută.

„Sunteţi o adunătură de curve!”
Atunci, Antonio Martin, fratele, şi el baschetbalist de vază, i-a adunat pe toţi. „Dacă nu jucăm Fernando, de acolo, de unde e, o să ne considere laşi”. Petrovic, alt mare viitor dispărut, fost adversar, apoi coleg de echipă cu Martin, le trimisese o scrisoare de îmbărbătare. Cu el povestea era mai lungă. Venit în 1988, aduna toate laudele.

În finala din 1989, contra celor de la Snaidero Caserta, câştigată în prelungiri, cu 117-113, croatul marcase 62 de puncte. Elogii peste elogii. Cine să ştie că Fernando evoluase cu un deget rupt, cu nişte dureri îngrozitoare? Altădată, cu spatele imobilizat, fusese lăsat acasă. Luase, de unul singur, un avion către Barcelona. Ai lui erau la masă. „Păcălicilor, nu m-am ridicat din pat ca să pierdem! Hai, avem de câştigat o partidă, no?”.

La naţionala Spaniei prinsese doar 86 de meciuri, un argint la un european şi parcursul de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984.

Au intrat cu plumbi în maiouri. Au pus un tricou cu „10” pe un scaun, jos, la picioare, un buchet de flori. Unii plângeau. La pauză, PAOK conducea cu 13 puncte. Antonio a închis uşa vestiarului. „Sunteţi o adunătură de curve!”. Au întors tot, 34-10. S-a terminat 92-71 pentru Real Madrid.

Acum, la 30 de ani de la plecarea lui Fernando Martin, considerat, de mulţi, cel mai mare baschetbalist iberic din toate timpurile, George Karl spune că acele trei zile au fost la fel de importante ca atunci când i s-au născut copilaşii.

Fluier final. Tot lotul urcă în tribună s-o îmbrăţişeze pe mama celor doi Martin. În ăst timp, din toate piepturile se aude un: „íSí, sí, sí, Fernando está aquí”!
Sunt 30 de ani fără el.

* Sursa: „Fernando Martin, instinto ganador”, Javier Balmaseada

Comentarii (2)Adaugă comentariu

der_grosse (3 comentarii)  •  7 decembrie 2019, 11:23

Nu era o Lancia Thema facuta pe comanda, ci modelul 8.32 cu motor Ferrari. Zona unde s.a petrecut oroarea se zice ca era renumita pt accidentele pe care le genera.

marian0904 (75 comentarii)  •  7 decembrie 2019, 22:20

„íSí, sí, sí, Fernando está aquí”! Sau, rescriind, cei de dinainte sunt aici (cu noi)! Cei care inteleg asta merg inainte. Noi, care ne negam valorile, ne tot impiedicam. Multumesc, Catalin!

Comentează