Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Cel care l-a gonit pe Hitler de pe stadion

Planul ar fi trebuit să fie simplu, atunci, în acea dimineaţă de mai, 1961. Odd şi un coleg, cel care conducea camionaşul, ajunseseră la Laksevag, la o fabrică de dulceţuri, gemuri, marmelade, încărcaţi cu saci de zahăr. Careva trăsese un […]

...

”Regele” a fost Real

De la fereastra apartamentului său, don Ramon Mendoza, preşedintele lui Real Madrid, vede o mare de oameni. Nu se pleacă acasă, se cântă, unii glăsuiesc la microfon. Ştie câte ceva despre Revoluţie, dar parcă asta a fost cu vreo cinci […]

...

“Ai zburat, Vlaicule, ai zburat!”

Când suise în trenul de Paris, Aurel Vlaicu avea moralul în cizmele cele mari, ofiţereşti. Ionel Brătianu, prim-ministrul, stăruise pe lângă colegul de la Răsboiu’, generalul Crăiniceanu, să-l lase pe inventator a-şi construi aeroplanul în Arsenalul Armatei, din Dealul Spirii. […]

...

Negrul, fratele albului

Domnul tras la costum păşeşte pe Stadionul Olimpic din Berlin, locul în care a alergat şi a sărit pentru istoria sportului. În dreapta sa e un tip înalt, blond, cu ochi mari, pătrunzători, undeva pe la 23 de ani. Discută […]

...

Marghiloman, caii, hipodromul de la Băneasa şi Lista lui Günther

Colo, la Paris, Alexandru Marghiloman prinsese dragostea de cai. Plecase din Buzău, terminase „Sava”, la Bucureşti, apoi intrase la Înalta Şcoală de Ştiinţe Politice de pe malurile Senei. Când pornise spre Oraşul Luminilor, pe la 1874, pe un teren de […]

...

Dan Valentin „Mon Cher” Vizanty

Unul dintre aşii aviaţiei de vânătoare româneşti a fost închis la Gherla și Jilava. De Gaulle l-a salvat, Parisul l-a adoptat. A murit la 82 de ani, departe de ţara sa, dar cu Ordinul ”Mihai Viteazul” pe noptieră

Permalink to Dan Valentin „Mon Cher” Vizanty
sâmbătă, 23 noiembrie 2019, 11:28

„Dragă Vizanty, într-o jumătate de oră voi lansa un bombardament asupra Bucureştiului. Ce vei face?”. „Ridic aviaţia de vânătoare”. „Te înţeleg, fiecare cu datoria sa”. „Nu există alternativă. Tristă realitate. Dacă ne ajută Dumnezeu, ne vom reîntâlni într-o zi pentru a evoca doar clipele fericite petrecute împreună”.

E ora 8:30, 24 august 1944, foştii prieteni de ieri, Oberst Eduard Neumann, Jagdabschnittsführer Rümanien, şi căpitanul aviator Dan Vizanty, comandantul Grupurilor 1 şi 6 de vânătoare, deveniţi, de câteva ceasuri, duşmani, dau cea mai mare dovadă de onoare şi de patriotism, deasupra Oraşului lui Bucur. Al Doilea Război Mondial.

Vizanty cochetase cu o carieră artistică, doi ani de Conservator. Dar cerul îl atrăgea mai mult. Absolvent de Şcoală Militară de Ofiţeri de Aeronautică, în 1931, avea să ajungă în campania de la Odessa, apoi să apere zona petrolieră Ploieşti – Câmpina, dar şi Bucureştii. Se descurca de minune cu ai săi băieţi, scotea din luptă bombardierele anglo-americane de toate tipurile. „Cea mai teribilă rată a pierderilor înregistrată de vreo formaţie importantă de aparate P-38 în tot războiul”, scriau americanii după operaţiunea „Tindal Wave”, în care pierdeau 53 de avioane.

În închisorile comuniste i-au căzut toţi dinţii!
4.600 de ore de zbor, 53 misiuni de front, 43 de victorii personale. Un tip şarmant, iubitor de frumos şi de frumoase, fusese botezat „Mon Cher”, formulă cu care se adresa oricui. Considerat, de mulţi, unul dintre aşii aviaţiei de vânătoare române.

La finele marii conflagraţii mondiale, comuniştii, considerându-l monarhist, îl trag pe linie moartă, în august ’47. E obligat să renunţe la propriile convingeri. Refuză, aşa că e condamnat la cinci ani de detenţie. Jilava, Gherla, Cluj. Scurt!

„Uneltire contra ordinii sociale”. La eliberare, are toţi dinţii căzuţi şi sănătatea şubrezită. El, cel care se duelase de la egal la egal cu P-38 „Lightning”, el, cel care doborâse „Liberatoare” B-24, el, cel care atacase fără teamă „Fortăreţele Zburătoare” B-17, e nevoit să lucreze ca recuperator de epave pentru fier, ca agent agricol la „Plafar”, ca mecanic ori macagiu. I se confiscă tot.

Ar fi vrut să se reîntoarcă…
În mai 1968, Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, vine în vizită la Bucureşti. Unii zic că-i legendă dar, la un moment dat, cere să-şi vadă camarazii de la „Saint – Cyr”. Paul Teodorescu e unul dintre ei, fost ministru al aerului. Ceauşescu decide să scoată de la naftalină, rapid, şi eroii din război, aviatorii.

Vizanty e luat de pe şantier, pomădat şi tras la uniformă de comandor. De Gaulle „miroase” ceva. Lasă vorbă la asociaţia „Les Vieilles Tiges” să ţeasă o chemare, ceva. Dar „Mon Cher” nici nu vrea să audă. Ştie ce înseamnă o paraşutare peste graniţă pentru familia sa, care iarăşi ar fi avut de suferit.

Însă oamenii nu se lasă şi, în 1977, primarul Parisului, Jacques Chirac, îl cheamă să studieze arhivele, pentru realizarea unei broşuri cu istoria aviaţiei europene: Vuia, Vlaicu…Cerberii sunt păcăliţi. Primeşte „Medalia de Argint”, se regăseşte cu Neumann, cu care bea o cupă de şampanie, conform promisiunii făcute cu 33 de ani în urmă. Statul francez îi acordă o pensie de merit. Acolo, în Hexagon, continuă să vorbească şi să scrie despre eroii aerului de la noi.

„În 1990 a vrut să se urce în avion şi să vină acasă”, povesteşte fiica sa, Ana Maria. Apoi a văzut ce se petrece pe aici şi a zis că e mai bine să rămână cu amintirile sale. A urcat la Ceruri în noiembrie 1992, la 82 de ani. Apropiaţii spun că până în ultima clipă a ţinut aproape de el Ordinul de Război „Mihai Viteazul”…

* Sursa: Fototeca online a comunismului românesc, cota 121 / 1968

Comentarii (9)Adaugă comentariu

Singur (14 comentarii)  •  23 noiembrie 2019, 14:30

Dupa fiecare razboi, politicienii au aruncat la gunoi militarii care le asigurasera supravietuirea si spinarea carora isi cladisera ei carierele mincinoase. Asa s-a-ntamplat dupa 1877, asa s-a-ntamplat dupa primul razboi mondial, asa s-a-ntamplat dupa al doilea razboi mondial, asa s-antamplat dupa asa-zisa aderare la NATO si continua sa se intample si acuma.

Danemark (6 comentarii)  •  23 noiembrie 2019, 15:53

Lumea s-a schimbat- oamenii s-au schimbat. Miliarii de cariera interbelici *** adevarate caractere. Ganditi-va ca faceau scoala militara nu facultate, 8 ani. Asa a aparut un Serbanescu, Cantacuzino Darjan, Agarici, Andrei, etc. Deci alti oameni-alta Romanie. Pe vremea aceia Bucurestiului i se spunea "Micul Paris". Oare de ce?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Romi (1 comentarii)  •  23 noiembrie 2019, 17:24

Din păcate este tipic neamului nostru.Toți cei care au făcut ceva pt țara asta au fost aruncați ìn închisoare,înpuşcaţi sau deportați.Până şi în ziua de astăzi sunt promovate nonvalorile şi analfabeții.Cei care vor să facă ceva şi sunt şi capabili şi inteligenți sunt înlăturați rapid

Ionuț sn (1 comentarii)  •  23 noiembrie 2019, 18:43

Foarte bun articolul, din păcate copiat integral din cartea lui Daniel Focșa. http://daniel-focsa-istorieromaneasca.blogspot.com/...

ich (3 comentarii)  •  23 noiembrie 2019, 19:20

Multumim, Cataline!..

Oae (23 comentarii)  •  23 noiembrie 2019, 21:39

Buna shaorma? Ia cu mamaliga, taticu, ia cu mamaliga...

Dobrică (1 comentarii)  •  23 noiembrie 2019, 22:00

La Operațiunea Tidal Wave (1 August 1943) nu au participat avioane P-38 Lightning, ci doar bombardiere B-24 Liberator. Dezastrul P-38-urilor a venit pe 10 iunie 1944, când Vizanty și ai lui i-au surprins pe americanii care, la rândul lor, credeau că-i vor surprinde pe români cu avioanele la sol. Cele 43 de victorii reprezintă, de fapt, un scor, nu numărul de avioane doborâte. Vizanty e creditat cu 12 bombardiere B-17 și B-24 doborâte (număr extrem de impresionant în sine), 3 P-38 pe 10 iunie, și cred că vreo 3 sau 4 avioane sovietice în 1941.

Bibi (211 comentarii)  •  24 noiembrie 2019, 13:56

Catalin, multumesc ! Ar mai fi de spus doar atat: hai la vot !!!

HdB (3 comentarii)  •  24 noiembrie 2019, 16:25

Respect. Oare mai avem oameni ca dansul...

Comentează