Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

„Am cunoscut cel mai mare beţiv din Univers! Eu eram!”

Christian Ziege povesteşte despre râuri de alcool, despre moarte, despre viaţa de fotbalist, dintre munţii austrieci. Fostul jucător de la Bayern, fost campion european, a decis să-şi pună ordine în viaţă şi s-o ia de la capăt, cu o echipă de liga a treia

Permalink to „Am cunoscut cel mai mare beţiv din Univers! Eu eram!”
sâmbătă, 16 noiembrie 2019, 11:08

Am băut tot în seara aia. Şi apa din acvariu. Am dormit fix între pat şi baie, dar, ce rugăminte am, nu mă întreba cum naiba am ajuns acolo, pentru că habar nu am cum am nimerit casa! Ca să vezi chestiune: a doua zi de dimineaţă, antrenorul nostru ia un taxi. Ăla, şoferul, se jură pe copilaşii lui că nu a văzut om mai «varză» până atunci. Îi spune lui Mister că a dat peste cel mai mare beţiv om din Univers. Descriere. Un tip înalt, neamţ, năltuţ. Ăsta, săracu’, zice: «Doamne, e fundaşul meu, e starul meu»!”.

Povestea curge într-un peisaj idilic. În spate, munţi, aer curat, văcuţe care pasc ca-n reclamele la lactate. „Până să ajung aici, vieţuiam la Mallorca. Program: ne trezeam, înotam, ne apucam de băutură, după aia iar beam şi ne culcam. Fiul meu, care era jucător de baschet, a prins un contract, aici, în Austria. Când am venit să vedem ce şi cum, mi-au propus să antrenez echipa de fotbal. Mi-a plăcut, am acceptat!„.

„Pereţel” cu Zidul Berlinului
Tipul din faţa reporterilor de la Daily Mail vorbeşte cât se poate de serios. Se intitulează Christian Ziege, e neamţ şi are poveşti cam cât pentru cinci cărţi. N-a fost păduche flauşat, din contră! 185 de meciuri la Bayern München, 39 la AC Milan, apoi Boro ori Liverpool. Campion european cu Germania, în 1996.

De fotbal s-a apucat în faţa Zidului din Berlin. „Casa mea, o stradă mică şi el! Toată ziua jucam «Pereţel» contra lui. Dacă o dădeai peste, sănătate! De aia trebuia să te concentrezi, să-ţi ajustezi tirul”. Din ’90 în ’97 a obosit mingea la Bayern München. „Cred că aici am demonstrat că pot fi fotbalist. Apoi Milan şi Middlesbrough. Trăiam într-un cartier mic. Tată, aici erau numai pub-uri, zău! Cultura alcoolului era nouă pentru mine. După antrenament, pac, la băutură. Consumam până la miezul nopţii. Totul era prea rapid!”.

A trecut la Liverpool, apoi la Tottenham. Schimbă macazul, uită de băutură. „Aici am fost la juma’ de oră de moarte. Piciorul meu era dus. Muşchiul se umfla şi se tot umfla, dar eu nu voiam să aud de spital. Ţin minte clar, cu detalii. Era un Boxing Day, 26 decembrie. Cum dracu’ să merg la doctor de Crăciun? Dar soţia a a insistat, aproape că a urlat la mine. Medicii mi-au zis că sângele se adunase sub două «mantii», sub pielea mea. Acolo se strângea. N-am apucat să mă sui pe targă, mi-am pierdut cunoştinţa, de la presiunea prea mare. M-au tăiat, m-au operat. Mi-a rămas, aşa, ca o gaură imensă, ce acum nu-mi dă voie să mă mişc bine. Dar am scăpat cu viaţă. 30 de minute întârziere şi picior amputat. De la 31 de minute în sus”… Zice asta şi se uită spre cer.

Linişte de liga a treia
După 396 de partide şi 68 de goluri în ligile cu ştaif, după 72 de partide la naţionala Germaniei, cu care a prins şi un loc doi, la Campionatul Mondial din 2002, a decis că e vremea să se lase. S-a apucat de antrenorat. Mai întâi, Borussia Mönchengladbach, locul unde evoluase ultima dată. Apoi, Arminia şi Germania cea mică. SpVgg Unterhaching şi ceva exotic, Ratchaburi Mitr Phol, în Thailanda. A semnat pe 27 decembrie 2017, a plecat pe 19 februarie, anul următor, de comun acord. Două meciuri din noul sezon, atât stătuse pe bancă.

Simţea că a obosit. Băuse fluvii întregi, miliarde de nopţi nedormite. Într-o seară, în bucătărie, soţia l-a privit în ochi şi i-a spus doar atât: „Ai 46 de ani! Ce vrei să faci din viaţa ta?”. Pare filosofie, dar a fost momentul „trezirii”. Când cel mic a primit oferta, a mers la Pinzgau. S-a speriat, la început, că e prea multă linişte. „Cea mai bună decizie! Trăiesc în munţi şi antrenez jucători plini de ambiţie. În plus, l-am convins pe Alessandro să lase baschetul, să treacă la fotbal!”.

Asta-i tot. Ba nu! Jurnaliştii zic să întrebe şi ce fel de antrenor e. Răspunde Harald Empl, un băiat din trupă: „Exersam loviturile libere şi nu dădeam niciun gol, niciunul dintre noi. A pus mingea jos, a tras şi a nimerit, din prima, bara. Ştim că a avut acea accidentare, e clar că nu mai poate alerga, abia merge, dar ce pase dă”…

* Sursa: Daily Mail

Comentarii (9)Adaugă comentariu

Toader (9 comentarii)  •  16 noiembrie 2019, 11:28

Ar trebui făcută adaptarea traducerii la limba română, e greu de citit nu numai datorită felului de a scrie al presei de limbă engleză.

Mihai I (2 comentarii)  •  16 noiembrie 2019, 13:10

Noroc cu netu si cu dailymail ca inca va da gratis materiale de inspiratie. O sa puna taxa si n-o s-o platiti ca nu vreti decat moka. Atunci sa-l vedem pe dnul Oprisan despre ce mai compune asa cu talent. Ti se face greata.

unu (1 comentarii)  •  16 noiembrie 2019, 14:38

Am cunoscut cel mai mare pungas din tagma asa zisilor ziaristi, tu esti Oprisane!!!

Vali (15 comentarii)  •  16 noiembrie 2019, 16:53

Academicenilor,nu cred ca Oprisan Cătălin, are pretenția să i se recunoască că el scrie sau a scris ceea ce bagă pe blog.Relatează frumos si romanțat.Nu vă place,nu citiți,deci nu comentați.Demagogilor.........

Mihai Coman (3 comentarii)  •  16 noiembrie 2019, 18:22

Asta a fost un biet drojdier, comparat cu Gascoigne sau George Best.

Laur (8 comentarii)  •  16 noiembrie 2019, 22:58

Cătălin, am uitat să-ți spun că sunt prea bun ca să fiu publicat de editura GSp. :))

Laur (8 comentarii)  •  16 noiembrie 2019, 23:39

Ce tare sunt. Villon și Lautrec erau copii pe când scriam eu aici, cu voia dumneavoastră, maestre. :)) Să fiți iubit și încoronat regele nostru.

Laur (8 comentarii)  •  16 noiembrie 2019, 23:56

Ce ai maestre împotriva mea? A fost un comentariu în care mi-am manifestat admirația la adresa ta. Să fii iubit! Arată mișto pagina, mă simt important, sunt chiar sub noul Passat. :)), prea băgat în seamă. :))

Kasparov (1 comentarii)  •  17 noiembrie 2019, 9:05

C. Ziege a fost unul dintre preferatii mei in perioada 95-00 aia. Alaturi de el erau richard witschge de la olandezi si inca un baiat din Germania. @Vali, romantat poti scrie si original. El n-o face dar macar pune sursele. Ca mai au un mare traducator cei de la gsp. Ala-si asuma textele traduse in Bing.

Comentează