Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Di Stefano tăiat la jumate: doi ani la Real, doi la Barcelona!

Vara lui 1953 frige în Spania. Alfredo Di Stefano, 26 de ani, a disputat, cu Barcelona, trei partide de „dezmorţire”. Dar Real Madrid are drepturile sale de la Millonarios de Bogota. Don Santiago Bernabeu, tipul uns cu toate alifiile din […]

...

Di Stefano la FC Barcelona, Kubala la Real Madrid!

În primăvara lui 1950, mai mulţi jucători exilaţi din Ungaria comunistă încropesc o echipă ce dă piept cu Spania, care se pregătea pentru „Mondialul” brazilian. Cei de la Real Madid pun ochii pe Ladislau Kubala. Se pornesc negocierile, jucătorul e […]

...

Cum i l-a ”furat” Real Madrid Barcelonei pe Di Stefano

Cu vreo două săptămâni înainte, un tânăr care făcea curăţenie printr-un birou uitat al stadionului „El Monumental” le atrăsese atenţia celor doi custozi ce păstoreau „Muzeul River” că descoperise multe cutii de carton ce adăposteau documente administrative ale faimoasei echipe […]

...

Hugo Sanchez, ce om dintr-o bucată!

Jose Antonio Navas nu-i pe „Sport”. Omul trebăluieşte la Departamentul Economic al celor de la „El Pais”. Scrie despre acordurile dintre Spania şi URSS, despre faptul că Guvernul caută un investitor pentru „Enasa”, despre un transport imens de minereuri de […]

...

Băiatul din NBA cu inima mâncată

„Era băiat bun, jur, dar avea nebuniile sale! Calm, o oră. Apoi, când se enerva, ziceai că merge în vestiar, scoate pistolul şi te împuşcă”, rememorează colegii. Chiar aşa era! Tipul se prezenta cu un revolver în geanta de antrenament, […]

...

„Ziua în care ne-am jucat cu focul. La propriu!”

La partida de fotbal american dintre Mount Hermon şi Deerfield, sediul Departamentului ”Ştiinţe” a luat foc la pauză. S-a decis ca meciul să continue, cu mii de spectatori în tribune, în timp ce pompierii luptau cu flăcările

Permalink to „Ziua în care ne-am jucat cu focul. La propriu!”
sâmbătă, 19 octombrie 2019, 8:48

Statele Unite se pregăteau pentru Ziua Recunoştinţei 1965, dar cui îi stătea mintea la graţiat curcani înaintea acestui meci capital? Fotbal american. Cei de la Mount Hermon adunaseră 20 de victorii în ultima perioadă, 17 dintre ele „legate”. Mai aveau un singur hop de trecut, pe 20 noiembrie, Deerfield şi, gata, şampania putea să curgă.

Unii zic că ar fi venit peste 3.000 de spectatorii. Alţii acceptă 4.500, dar se ajunge şi la 7.000. Oricum, tribune pline în Massachusetts. Gradenele „fierb”, atmosfera e grea şi pe gazon. Robert Van Fleet a venit să-şi susţină puiul, pe James.

„Am 17 ani şi avem 17 victorii consecutive”, i-a spus acesta. Seniorul a luat cu el şi un aparat de fotografiat, „să fie acolo”… S-a dat drumul la treabă. La un moment dat, cineva a strigat „Foc”. Nimeni nu l-a prea băgat în seamă, dar începuse să miroasă a lemn ars. Robert a ridicat privirea. Da, apăruse un incendiu masiv fix în spatele tribunelor.

Coborâm, niţeluş, pe teren. „N-am ştiut ce să cred. Arbitrul, Vinnie Rieley, s-a apropiat de mine. Fluierase, zicea ceva, ţinea mâna întinsă, dar vă jur că nu pricepeam ce infracţiune se comisese. Era un profesionist. A ajuns, în fugă, la mine. Mi-a zis doar atât: «Priveşte!»”. Jim Smith e antrenorul gazdelor. A ajuns la aproape de 90 de ani, dar îşi aminteşte, la perfecţiune, totul!

Directorii decid ca meciul să nu fie oprit!
Fix înainte de terminarea primei reprize, Silliman Hall, locul Departamentului „Ştiinţe”, s-a aprins, la o azvârlitură de băţ de spectatori. Cineva sunase la pompieri, sirenele se auzeau, deja, fum mult, aer înecăcios! Atunci, domnul Van Fleet a început să tragă poze. 20 de cadre cu totul! Unele dintre cele mai interesante imagini din istoria sportului: pe fundal, un mini-castel arde, în timp ce jucătorii de pe iarbă nu se sinchisesc şi-şi văd de schemele lor! Mai mult, sufletele din tribună continuă sa aplaude ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut!

Vine pauza. Frank Boyden şi Arthur Kiendl sunt directorii celor două instituţii. Coboară la vestiare. Iau decizia ca meciul să continue. „A fost cea mai bună alegere. S-a vorbit la microfonul arenei, oamenii au fost rugaţi să stea în picioare, dar să nu-şi părăsească locurile pentru că se va naşte haos. Jeturile de apă plecaseră, deja, pe construcţie, am zis să nu-i încurcăm pe pompieri!”, mai spune Smith.

Aparatul de fotografiat „toarce”. Patru furtunuri, fum, flăcări şi 20-0 pentru oaspeţi. Repriza a doua. „Eram atât de prinşi de meci că nici nu ne-am dat seama de graviatea situaţiei. Sigur, vorbim de 1965, nu existau atâtea reguli. Dacă se petrecea azi, se fluiera pe loc finalul!”, rememorează antrenorul. „N-am prins o zi bună. Am recuperat pe final, s-a terminat 20-14, dar am pierdut campionatul. Îmi aduc perfect aminte că dogorea de undeva, că abia se mai respira, dar nimeni nu s-a panicat”, povesteşte şi Van Fleet cel mic, ajuns, acum, la 70 de ani.

„Cinstit, dacă nu te luptai cu focul nu prea aveai ce face, trebuia să te uiţi la joc”, vine cu precizarea şi Steven Webster, profesor de fizică, cel care şi-a văzut arzând a doua sa casă.

Barurile americane se umplu
Imaginile apar, imediat, în „The Times”. În afara celor prezenţi, nimeni nu poate crede aşa ceva: o repriză de fotbal american la un cioc de barză de un incendiu imens! Van Fleet, fotograful, decedează în 1997, dar ESPN făcuse deja un material în care arătase că faimoasele imagini stăteau la loc de cinste în barurile de pe tot cuprinsul ţării!!! „Ziua în care ne-am jucat cu focul. La propriu!”, titra un ziar local.

Veţi spune că e cusătură cu aţă albă, dar e purul adevăr. La acel meci, aproape de acel incendiu, Jim Smith şi-a pierdut… bricheta. I-a scris directorului de la Mount Hermon: „Arthur, poate o găseşti cumva, te rog”… După fix o săptămână, cutiuţa poştală primea un plic. În el se găsea o „Zippo” pe care scria: „DA 20, NMH 14”. Scorul din acea zi…

* Sursa: Deerfield.edu

Comentează