Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
„Ziua în care ne-am jucat cu focul. La propriu!”

Statele Unite se pregăteau pentru Ziua Recunoştinţei 1965, dar cui îi stătea mintea la graţiat curcani înaintea acestui meci capital? Fotbal american. Cei de la Mount Hermon adunaseră 20 de victorii în ultima perioadă, 17 dintre ele „legate”. Mai aveau […]

...

Un bunic de 10. Olimpiade!

Când a debutat la Jocurile Olimpice, cele de la München, din 1972, 121 de ţări îşi trimiseseră atleţii în oraşul din Germania Federală. Era coleg de Sat cu 7.133 de suflete şi urmau să concureze în 195 de probe. Când […]

...

Alexandru cel Mare şi fair-play-ul

Darius al III-lea, stăpân peste Imperiul Persan, ascultase, de două ori până acum, de sfătuitori. Se duelase cu Alexandru cel Mare la Issos, în 333 î.H., şi pierduse. Tinerelul acesta de 23 de ani plecase, apoi, să cucerească coasta estică […]

...

Leningradul şi şahul cu oameni şi cai

„Ilia, ştiu că mă înţelegi. Şahul ăsta, atât de frumos, nu e numai pentru noi doi! Trebuie să-l arătăm oamenilor, să-l priceapă, să-l exerseze. Am făcut turnee, am strâns bani, am ajutat jucătorii de la noi! Aşa, şi? Tot între […]

...

Cum s-a întâmplat primul meci de rugby?

„Cu tot respectul, terenul e gata până în septembrie?”. Grigore Gheorghe Cantacuzino nu-şi dorise fotoliul de primare al Bucureştiului, dar dacă băieţii din Partidul Conservator îl împinseseră de la spate, ce era să fi făcut? „Măi, omule, te-am minţit eu […]

...

Leningradul şi şahul cu oameni şi cai

Cu aproape 100 de ani în urmă, doi mari jucători ai sportului minţii au adunat mii de oameni în Piaţa Palatului din Leningrad: pionii erau soldaţi, turele puteau trage cu tunul, caii mergeau în patru picioare, iar reginele purtau fuste

Permalink to Leningradul şi şahul cu oameni şi cai
sâmbătă, 28 septembrie 2019, 11:02

„Ilia, ştiu că mă înţelegi. Şahul ăsta, atât de frumos, nu e numai pentru noi doi! Trebuie să-l arătăm oamenilor, să-l priceapă, să-l exerseze. Am făcut turnee, am strâns bani, am ajutat jucătorii de la noi! Aşa, şi? Tot între 50 de suflete a rămas! Hai să ieşim cu el în piaţă, pe soare, să se bucure toţi! Te rog, Ilia, te rog!”.

1924. Cel care vorbeşte e Petru Romanovski, campionul sovietic cu un an înainte. A început sportul minţii la cinci ani, pe vremea Ţarului, a cunoscut consacrarea printre băieţii lui Lenin. Dar s-a săturat să vadă aceleaşi feţe. Vrea mai mult.

Ilia e Elias Rabinovici, considerat a fi cel mai mare şahist din acea perioadă în partea asta de lume. A mutat piesele în Germania, în Elveţia, i-a trimis, pe toţi, la culcare. S-a întors la Petrograd şi a câştigat tot ce se putea câştiga. Petru a venit cu nişte desene la el, cu câteva rânduri scrise de mână.

„Nu te bat la cap, ştii bine ce vreau. Italienii au început să meargă la Marostica. Oamenii s-au costumat în piese de şah, lumea se strânge ca la urs. Zic că aniversează o partidă legendară, disputată pe la 1454, între doi cavaleri ce-şi disputau mâna unei domniţe. Ilia, pricepi, ăştia se băteau pentru inima fetei pe o tablă de şah! Ştii bine că şi noi am avut ideea asta aici, la Petrograd, acum vreo trei ani, unii s-au mişcat şi pe la Smolensk, dar italienii ne-au luat-o înainte. Ne revanşăm?”. Rabinovici surâde, ce poate să zică? Provocarea e prea mare.

Armata Roşie vs marinari

Petrogradul devine Leningrad. Vremurile s-au schimbat, dar iubirea faţă de cartonul cu pătrăţele e la fel de mare. Pe scurt. Se va merge în Piaţa Palatului. Spaţiu mare, imens. O „tablă” uriaşă, desenată direct pe piatra cea cubică. Cu negrele vor fi cei din Armata Roşie. Cu albele, marinarii. Soldaţii-s pionii, turele vin cu tunurile din dotare, caii sunt chiar bidivii, reginele-s două tovarăşe-ofiţer.

Poporul se adună. De sus s-a primit binecuvântarea: e un sport al minţii, oamenii vin să vadă, armata e implicată, toate-s bune şi frumoase. Ilia şi Petru sunt suiţi sus, pe nişte scaune imense, cocoţate în capătul unor scări. Au telefoane de campanie. De acolo, din văzduh, observă ce şi cum. Când vor să facă mutarea, dau la manivelă şi sună jos, către doi băieţi ce aleargă spre…”piese” şi spun cine trebuie să se mişte…

La fiecare pas, aplauze. Cinci ore durează ceea ce mulţi consideră primul meci de şah uman din perioada civilizată a Omenirii. Cinci ore! Se trag poze, se scriu cronici. Istoria nu-şi mai aduce aminte cine a câştigat. Poate nici nu e nevoie. Urmarea? La fix 10 ani de când Piaţa Palatului se umpluse, în Uniunea Sovietică erau înregistraţi 500.000 de amatori de şah numai prin şcoli.

Sportul a pierit în genocid

Apoi… Apoi a venit Al Doilea Război Mondial. Asediul Leningradului. Unul dintre marile genocide ale istoriei. 8 septembrie 1941 – 27 ianuarie 1944. Doi ani, patru luni, două săptămâni şi cinci zile. Peste 1,5 milioane de morţi, mulţi dintre ei civili. Pe Petru l-au descoperit mai mult mort decât viu. Nu avea ce să mănânce, restul famiiei decedase de frig. Toată mobila din casă fusese pusă pe foc. L-au salvat. A devenit mare maestru internaţional în 1950. A născut două cărţi de bază pentru şahul rusesc.

Pe Ilia nu l-au mai putut salva. La mijlocul lui august 1942, nu trecea de 40 de kilograme. Malnutriţie. L-au scos de acolo, l-au dus la Perm. Pe 23 a murit. Apucase să scrie o lucrare epocală, tradusă, apoi, în limba lui Shakespeare: „The Russian Endgame Handbook”.

Numărul total al ruşilor care şi-au pierdut viaţa în Asediul Leningradului a fost mai mare decât cel al soldaţilor americani şi britanici, la un loc!, decedaţi pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial.

* Sursa: Historical Archives

Comentarii (7)Adaugă comentariu

stefanita (2 comentarii)  •  28 septembrie 2019, 14:01

Oameni si umaninatea, sau OAMENI si "umanitatea" atunci cand sinergia da cu minus. Ce facem pentru sport in tara noastra in anii de gratia 201x? Exista si acum promotori, initiatori si vizionari, dar totul ajunge la mana guvernantilor. Sau "guvernantilor".

Mihai (1 comentarii)  •  28 septembrie 2019, 15:41

Sunt impresionat de ce si cum scrie Catalin Oprisan.Felicitari ,ai stilul tau.Ps,felicitari ca nu te amesteci cu ,,,,altii

Gio (2 comentarii)  •  28 septembrie 2019, 16:15

Genocid= exterminarea intentionata a grupurilor etnice. Ce treaba are asediul Leningradului cu acest termen, folosit nesebuit de catre autorul articolului? Ala a fost un asediu, Stalin n-a vrut sa predea orasul chiar daca nu mai era hrana asa ca au crapat pe capete, a fost dramatic dar termenul de “genocid” n-are nici o treaba.

Bogdan (2 comentarii)  •  29 septembrie 2019, 2:52

Vai de capul vostru. Ajungeți ziariști fără sa cunoașteți limba romana. Pluralul de la genocid e genociduri.

SuoerHahalera (1 comentarii)  •  29 septembrie 2019, 3:52

Ma bucur sa vad un articol despre jocul de sah. Mie mi-a "salvat sufletul si mintea". In ziua de astazi,unde,la nivel mondial traim vremuri care sunt cu o mentalitate total opusa a ceea a seculului trecut. Atunci se vroia dezvoltarea mentala a oamenilor,acum este invers,prin mihloace pwrfide se incerca tampirea populariei globului. Felicitari oentru acest articol.

DN (1 comentarii)  •  29 septembrie 2019, 13:55

Intr-adevar. Aceeasi reteta, care totusi nu sfarseste de a impresiona. Personajele vorbesc cam la fel, indiferent de timp, spatiu si sport. Comentariile care fac legatura dintre spusele atribuite personajelor sunt tot, scremut, scurte si percutante. Ca, de data asta, "baietii lui Lenin". Cine vor fi fiind ei? Dl Oprisan ne lasa sa ghicim, probabil in asteptarea lucrarii sale monumentale in care ne va lamuri. Altminteri, trimiterea la asa-zisa sursa "Historical Archives" e plina de savoare.

Cornel (6 comentarii)  •  4 octombrie 2019, 10:28

D.le Cătălin v-ați gândit să adunați aceste povești de viață într-un volum? Dacă DA și ați făcut-o, îmi cer scuze de lipsa de informație, vă rog să ne dați detalii. Articolele d.voastră sunt pansament moral. Personal, vă mulțumesc.

Comentează