Duel interbelic: ”La Cameră!” ”La Capşa!”

Sala Societăţii de Tragere la Semn, de pe "Davila", din Bucureşti, a văzut sute de lupte între domni care se provocaseră cu ceva vreme înainte. Un singur deces consemnat: Lahovari

E frig de tremuri şi cu paltonul cel gros pe tine. E sfârşit de februarie, dar cei doi războinici se lasă numai în cămeşe. Crivăţul pare că intră de peste tot: magazia e asfaltată, posedă ferestre, nu şi geamuri la ele. Într-un colţ, o lămpiţă mică de spirt. Armele-s trecute peste para focului, vârfurile sunt „flambate”, pentru igienizare. Se citesc ultimele instrucţiuni, apoi glasul arbitrului: „Luaţi distanţă, întindeţi braţele, allez!”. Duelul interbelic bucureştean pleacă la drum!

„Fitilul” fusese aprins în ianuarie 1932. Colo, în Parlament, se lăsase cu ceartă mare. Domnul deputat Şerban Tassian (a nu se confunda cu marele bariton de renume european), moşier cu pământuri multe pe la Pucioasa, aruncase o vorbă către doctorul Banu, preopinent de-al său din Cotroceni: cum că se făcuseră niscaiva măsluiri la Comisia de Loterie, unde cel din urmă era staroste, cum că nu se găsiseră, la numărătoare, nişte bani, cum că…

Pe loc, bucureşteanul aruncase mănuşa. Duelurile nu reprezentau o noutate la acea vreme, dar deputăţia era altceva. Unul dintre martori s-a „spart” la un ziarist. Acesta a fluierat după Iosif Berman, probabil cel mai mare fotograf de teren din jurnalistica noastră, şi aşa, dimpreună, au ajuns la locul faptei, acolo, la sala de arme a Societăţii de Tragere la Semn, de pe „Carol Davila”.

Marghilomani, Lahovari, toţi „greii” trecuseră pe aici
Locul avea o istorie de vreo 34 de ani. Aici s-au luptat fraţii Marghiloman, aici Nicolae Filipescu s-a duelat cu Gheorghe Lahovari, iar spada se împlântase 20 de centimetri în trupul membrului Academiei, aici domnii posesori de domniţe trădătoare îşi făcuseră dreptate. Uneori, chiar şi cu pistoalele…

Adversarii se găsesc, deja, în colţurile opuse. Uite şi martorii! Domnii Sculy, Popovici-Taşcă, Gruia, a sosit şi Pilescu. Racovitză şi cu Chinie conduc lupta. Medicul deschide trusa, scoate pansamentele, armele se pot încrucişa. Se apasă pe butonul unui cronometru, o repriză durează două minute.

La început, se şade în „espectativă”. Tassian e mai în etate, dar îşi drămuieşte forţele, fandează frumos, se vede că e dibaci. Banu e mai pe tinereţe, nu e „copt”, se repliază frumos, însă consumă multă energie. La prima pauză, e egalitate. Se cere un pahar cu apă. Gheaţa începutului pare că s-a topit.

Se aude, din nou, fluierul. Banu cedează teren, se retrage, mai că atinge linia de fund, peste care nu poate trece. Scoate aerul, fandează, revine. Tot nimic! Martorii moşierului spun că doctorul nu e OK la echipament, are mânecile cămeşei prea lungi. Sunt tăiate. Spadele-s date la ascuţit. Tensiune.

Doi răniţi şi multe zâmbete
Al treilea rond. Tassian atacă, dar e clar că a pierdut din putere. Banu, mai sprinten, îi atinge antebraţul stâng. Curând, şi el va fi rănit. Sângele, picurând, ajunge pe jos. Medicul intervine. Face două bandaje imense pentru a acoperi două mici zgârieturi, dar asta e meseria lui, nu? Se purcede la discuţii, pentru împăcare.

Nu se cade la pace, fiecare viteaz merge în câte o încăpere, alături de camarila sa. Omul care are grijă de loc ştie că treaba-i gătată. Strânge, face curat, aşteaptă un bănuţ de la boieri. „Vin aici, se agită şi pleacă. Nimeni n-a murit la noi!”, zice, în timp ce zăvorăşte pe dinăuntru. Greşeşte. Gheorghe Lahovari pierise, aici, în 1897! Singurul deces consemnat.

Maşinile stau calde, cuminţi, afară. La fel şi şoferii. Fumează, sporovăiesc politică. Apar răniţii. Se mai aruncă, de formă, două-trei priviri tăioase.

Calm, ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut, domnul Tassian urcă în limuzină şi ordonă: „La Cameră!”.

Trei minute mai târziu, se iţeşte şi domnul Banu. Suie doi martori cu el în maşină: „La Capşa!”.

* Surse: „Realitatea Ilustrată” (3 martie 1932), „Dimineaţa” (24 februarie 1932)