Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Elena, prima noastră aviatoare

Spiru Haret, da, mintea cea luminată!, reazemă cotul stâng de birou. Cu dreapta se loveşte peste frunte. „E a patra oară când o refuz pe această domnişoară, dar ea va continua să-mi scrie. Chiar nu înţelege că nu am ce […]

...

Duel interbelic: ”La Cameră!” ”La Capşa!”

E frig de tremuri şi cu paltonul cel gros pe tine. E sfârşit de februarie, dar cei doi războinici se lasă numai în cămeşe. Crivăţul pare că intră de peste tot: magazia e asfaltată, posedă ferestre, nu şi geamuri la […]

...

Maratonista de la metrou

Poza era cea „tradiţională”: câştigătoarea, cu o „sfârşeală” pe chip, cu dreapta petrecută peste gâtul unui poliţist, cu stânga preluată de alt om al legii, gesturi de om epuizat. Aşa şi era! La cei 27 de ani neîmpliniţi, Rosie Ruiz […]

...

Baştan sub cupola de mătase

Se ridicaseră, pe la 9:45, de la Baza Aeriană Otopeni, cu un „AN-24 T. Echipaj bun, şcolit. Colonelul Mihai Iacob era la manşă, inginer de bord „Bejănică”, Florin Bejan. Jos, la sol, Gigi Alexa dirija totul. 11 luni trebăluiseră. 11 […]

...

The Tennis Girl – ”Da, am jucat bine pe fund!”

„Fio, am o idee cu care spargem tiparele! Doar să vrei tu să-mi pozezi. Ceva tare, legat de tenis!”. „Păi, ai tot ce-ţi trebuie?”. „Dacă spui da, rezolv problemele în maximum o zi!”. Textul cu care se naşte una dintre […]

...

Maratonista de la metrou

Rosie Ruiz a terminat prima Bostonul, 1980, cu un timp incredibil. Nu era transpirată, nu gâfâia, deşi alergase mai bine de două ore şi jumătate! Se băgase pe parcurs, fără să ştie că întâia concurentă nu trecuse, încă, pe acolo

Permalink to Maratonista de la metrou
sâmbătă, 31 august 2019, 9:39

Poza era cea „tradiţională”: câştigătoarea, cu o „sfârşeală” pe chip, cu dreapta petrecută peste gâtul unui poliţist, cu stânga preluată de alt om al legii, gesturi de om epuizat. Aşa şi era!

La cei 27 de ani neîmpliniţi, Rosie Ruiz reuşise să termine Maratonul din Boston cu un timp incredibil, 2:31:56, cea mai mare performanţă feminină din istoria unei probe ce pornise la drum în 1897. Comentatorii cei bătrâni începură a căuta printre foi, tremurând: uite, un 2:42:24 în 1975, cu record mondial, apoi chiar cu un an în urmă, 2:35:15, dar aşa ceva, sub două ore şi 32 de minute, la acea vreme, era absolut magnific!

Fata, incredibilă! Născută în Havana, Cuba, se mutase în Memphis. Terminase un colegiu în Nebraska, se specializase pe muzică. De alergat, zicea că se pornise la drum doar cu 18 luni în urmă. Iubea maratonul, aşa că se băgase la cel din New York City, pe care-l încheiase cu cel de-al 11-lea timp, 2:56:29, perfect pentru a obţine biletele de Boston.

Energie debordantă de la prima oră!
Bill Rodgers, cel care reuşise să câştige pentru a patra oară martonul masculin dintr-unul dintre cele mai vechi oraşe din Statele Unite ale Americii, se uitase, primul, ciudat. Fata nu gâfâia, tricoul nu-i era plin de sudoare. Când a coborât ochii pe picioarele sale şi-a dat seama că ceva nu e în regulă: muşchii nu aparţineau unei maratoniste, gambele păreau ale unui „civil”.

Reporterii nu erau, nici ei, fazani. Între NY şi Boston, adică o „distanţă” de şase luni, Rosie Ruiz reuşise să-şi îmbunătăţească a sa performanţă cu 25 de minute, ceea ce l-ar fi făcut invidios şi pe „Superman”, personajul principal din filmul turnat cu un an şi puţin înainte. „Nu păreţi a fi obosită după o cursă atât de solicitantă”, a sunat constatarea. „Da, pentru că dis-de-dimineaţă m-am trezit cu o energie debordantă”, a venit răspunsul.

Jacqueline Gareau, cea care ar fi trebuit să câştige, a spus că la punctul de control de la cea de-a 18-a milă, a fost prima. Patti Lyons, că la borna a 17-a ea era a doua. Aşa că de unde să mai apară cineva între? În plus, studenţii din Wellesley făceau hărmălaie atunci când cea care conducea cursa trecea pe la ei prin campus. Or, acum nu se auzise nimic… Au căutat-o prin poze, au căutat-o prin secvenţele video… Nălucă, mister!

Apoi prinseră a apărea martorii. Doi studenţi de la Harvard au spus că au văzut-o printre spectatorii de pe Commonwealth Avenue, cu o jumătate de milă înainte de finiş. Susan Morrow şi-a adus aminte că a mers cu ea în metrou, în timp ce Maratonul de la New York era în plină desfăşurare, şi că au ieşit, împreună, chiar în locul în care cursa se apropia de final. Îi spusese că e o alergătoare accidentată şi că se duce spre casă…

Delapidare, probleme cu drogurile
Pe 25 aprilie a fost descalificată, retroactiv, din cursa din NY. „Concurenta nu a participat la toată întrecerea”, a sunat comunicatul. La opt zile de la al său „succes” la Boston, pe 29 aprilie 1980, organizatorii i-au retras medalia şi de aici… Gareau a terminat pe primul loc, Lyons pe poziţia a doua!

În 1982, Ruiz a fost arestată. Delapidase 60.000 de dolari. O săptămână de închisoare, cinci ani de supraveghere. 1983, săltată, din nou, probleme cu cocaina. A decedat pe 8 iulie, la doar 66 de ani.

Steve Mark, un prieten de familie, avea să declare că Rosie recunoscuse tot. „A ieşit din mulţime, după ce călătorise cu metroul, şi a intrat în cursă, fără să ştie că prima concurentă nu trecuse, încă, pe acolo. Vă rog să mă credeţi, mi-a istorisit că şi ea a fost mirată când a văzut panglica aceea ce marca linia de sosire. Însă ce era să mai facă?”.

Dar despre morţi, doar de bine!

* Sursa: Time

Comentează