Zburătorul

590 de misiuni la inamic, 235 de lupte aeriene, între 52 şi 60 de avioane doborâte. Schiorul devenit As. Povestea lui Alexandru Şerbănescu, "Alecu", omul care a dat beţele pe elice pentru a apăra ţara

Închide, regulamentar, uşa, bate tocurile, salută. „Şerbănescule, tată, ai bagajele făcute? Institutul Naţional de Educaţie Fizică scrie pe tine, la ce performanţe ai!”. Colonelul moaie degetul în gură, patrulează cu el peste zecile de foi.

„Uite: acum un an ai primit comanda unui pluton alpin, pentru că erai cel mai bun schior din zonă. Aşaaa… Locul doi la coborâre, cel mai tare la aruncarea grenadei. Buunn. Munţii Cindrel, ofiţer de elită. Cu câteva luni în urmă, medalie de aur la naţionalele de schi, apoi aplicaţie de excepţie în Apuseni. Fiule, Bucureştiul te aşteaptă!”. Pentru o secundă, se gândeşte să salute, să se întoarcă şi să plece. „Domnule colonel, permiteţi să vorbesc liber? Iubesc aerul, avioanele, vreau, acolo, sus. Schiurile îmi sunt prietene, dar doresc aripi!”. E vara lui 1938, eroul nostru are 26 de ani şi tocmai ce a pornit la drum legenda unuia dintre cei mai mari piloţi ai aviaţiei de vânătoare române: Alexandru Şerbănescu. „Asul”.

Termină Şcoala de Observatori Aerieni, dar nu asta-i cere inima. Trage de el, „înghite” cursuri teoretice de zbor, obţine brevetul de pilot de război pe apartele IAR. Pe 22 iunie 1941 România intră în Al Doilea Război Mondial. E pus să survoleze litoralul, în misiuni de alarmare. Nu-i de el. Face un pas în faţă, cere să plece direct pe front. Omul musteşte de patriotism. Unul adevărat. E fin, delicat. Mustaţă á la Clark Gable, ţinută impecabilă. Germanii, camarazi de elice, îl invidiază.

„Voi lupta doar în ţinutele Forţelor Aeriene Regale Române!”
În martie 1943, fraţii vor să-i îmbrace pe toţi piloţii noştri în uniforme de-ale lor. Se opune categoric. Ţipă: „Voi lupta doar în ţinutele Forţelor Aeriene Regale Române!”. Prinde loc în Grupul 9 Vânătoare, condus de lt. comandor Gheorghe Borcescu. Misiunea? Protejarea teritoriului naţional. Trece în Grupul 7. Pleacă la Stalingrad. Doboară avioane ruseşti. Dar sovieticii nu-s uşor de bătut.

Sparg frontul şi încercuiesc aerodromul Karpovka. Vin cu multe tancuri. „Alecu” e peste tot. Are o idee genială: „suie” cozile avioanelor pe butoaie de benzină, pentru a putea trage, la nevoie, de la sol. Aşteaptă, aşa, o noapte întreagă. Dimineaţa, dă ordin ca toţi să arunce staţiile radio. Suie, acolo, în locul lor, mecanicii şi aşa reuşesc să fugă. Pe tot frontul începe a se vorbi despre „Evadarea din iadul de la Karpovka”.

Mai doboară patru avioane, apoi, alte şase. Şerbănescu este avansat căpitan la „excepţional”. E trimis la Dniepropetrovsk. Regele Mihai I, personal, îl felicită. Ajunge la Mariupol. Pe 20 august 1943 este rănit, rămânând cu o cicatrice. Primeşte Ordinul Miheai Viteazul, clasa a III-a. Are 27 de victorii omologate. Avionul său este lovit. Refuză să sară cu paraşuta, pentru a nu fi făcut prizonier. Prelungeşte căderea până în faţa Diviziei 4 Vânători de Munte.

14 contra 450. 12 contra 800
Îşi adună subordonaţii. Le cere să protejeze avioanele de asalt. „Pot să cadă toţi vânătorii din însoţire, dar să nu se piardă niciun avion însoţit”…

Însă Aliaţii nu stau cu motoarele neturate. Încep bombardamentele asupra obiectivelor strategice şi economice româneşti. Şerbănescu are 14 avioane când 450 de bombardiere se năpustesc asupra ţării. E chemat la Bucureşti, unde i se recomandă, voalat, să evite lupta. Spune că se va urca, singur, la manşă: „Nu înţeleg ca un inamic, oricât de mare şi de puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiească… Nu se va putea spune că în România nu a ieşit niciun român în faţa americanilor, chiar dacă pierdem bătălia”, e auzit.

Pe 18 august 1944, 800 de avioane acoperă cerul. Sunt americane. Alecu urcă doar 12. Atât mai are. E şi marele „Bâzu” Cantacuzino cu el. Şi Dobran, şi Darjan. E lovit de un „Mustang”, superior, acolo, sus, la peste 8.000 de metri. Cade la Ruşavăţ-Vipereşti, în Valea Buzăului, în Subcarpaţii de Curbură.

E înmormântat, pe 22 august 1944, la Cimitirul Militar Ghencea. Peste o zi, adversarii săi ne devin prieteni.

* Sursa: Fundaţia Şerbănescu