Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
„Ziua în care ne-am jucat cu focul. La propriu!”

Statele Unite se pregăteau pentru Ziua Recunoştinţei 1965, dar cui îi stătea mintea la graţiat curcani înaintea acestui meci capital? Fotbal american. Cei de la Mount Hermon adunaseră 20 de victorii în ultima perioadă, 17 dintre ele „legate”. Mai aveau […]

...

Un bunic de 10. Olimpiade!

Când a debutat la Jocurile Olimpice, cele de la München, din 1972, 121 de ţări îşi trimiseseră atleţii în oraşul din Germania Federală. Era coleg de Sat cu 7.133 de suflete şi urmau să concureze în 195 de probe. Când […]

...

Alexandru cel Mare şi fair-play-ul

Darius al III-lea, stăpân peste Imperiul Persan, ascultase, de două ori până acum, de sfătuitori. Se duelase cu Alexandru cel Mare la Issos, în 333 î.H., şi pierduse. Tinerelul acesta de 23 de ani plecase, apoi, să cucerească coasta estică […]

...

Leningradul şi şahul cu oameni şi cai

„Ilia, ştiu că mă înţelegi. Şahul ăsta, atât de frumos, nu e numai pentru noi doi! Trebuie să-l arătăm oamenilor, să-l priceapă, să-l exerseze. Am făcut turnee, am strâns bani, am ajutat jucătorii de la noi! Aşa, şi? Tot între […]

...

Cum s-a întâmplat primul meci de rugby?

„Cu tot respectul, terenul e gata până în septembrie?”. Grigore Gheorghe Cantacuzino nu-şi dorise fotoliul de primare al Bucureştiului, dar dacă băieţii din Partidul Conservator îl împinseseră de la spate, ce era să fi făcut? „Măi, omule, te-am minţit eu […]

...

Fața iubită doar de puc

Terry Sawchuk, unul dintre cei mai mari portari de hochei, apăra fără cască. 400 de lovituri primite, zeci de accidentări, sute de trofee, 21 de ani pe gheaţă. Plus cea mai stupidă moarte din Univers

Permalink to Fața iubită doar de puc
sâmbătă, 6 iulie 2019, 9:39

În viaţa de zi cu zi, e om de presă. În timpul liber, prietenă cu pacientul pe care-l vizitează. N-a venit acolo, la „New York Hospital Manhattan”, pentru a smulge răspunsuri, ci spre a aduce banane şi câteva reviste în acel miez de mai, 1970. Terry n-arată bine deloc. De fapt, te sperie. „Atât de palid, că aproape toate cicatricile de pe chip i s-au estompat”, spune Shirley Fischler. Operaţii la ficatul paradit. N-o mai duce mult. Pe 2 iunie 1970, Terrance Gordon Sawchuk, unul dintre cei mai mari jucători de hochei din toate timpurile, e condus pe ultimul drum, la „Mount Hope Cemetery” din Pontiac, Michigan. Un tip ciudat, o carieră uriaşă, o moarte prostească.

Terry a avut, la a sa viaţă, două liste lungi. Prima, cea a accidentărilor. A doua, cea a trofeelor. La 20 de ani era în poarta celor de la Detroit Red Wings. Apoi Toronto, Boston, Los Angeles şi New York. 21 de sezoane pe gheaţă. Cot dislocat în timp ce juca rugby. N-a zis nimănui, nu s-a tratat. A rămas cu mâna dreaptă mai scurtă, cu capacitate de funcţionare de 70 la sută, cu dureri teribile. Apendice inflamat, plămân în piuneze, picioare rupte şi probleme, mari, la coloana vertebrală, ce-i permiteau să doarmă, noaptea, doar două-trei ore!!! Schimbăm macazul: 447 de victorii în NHL, 103 dintre ele fără gol primit, zeci de recorduri, 11 All-Star Game, patru trofee „Vezina”, patru „Stanley Cup”, membru al Hochey Hall of Fame, direct, fără perioada de „aprobare” de trei ani, inclus în cei mai buni hocheişti din istoria NHL.

Suflet rece, de gheaţă

Prin 1953 s-a luat cu Patricia Ann Bowman Morey, cu care avea şapte copii. O bătea crunt, beţiv, relaţii extraconjugale. Femeia s-a săturat şi, după ani de zile de chin, a plecat de acasă în 1969…

Pe vremea aceea, portarii nu purtau cască de protecţie. Auzeau din tribună „Nu poţi prinde nici măcar o minge dintr-aia mare, de baschet”, scoteau… faţa la înaintare şi apărau! 400 de lovituri pe chip a primit! Patru sute de pucuri ori crose i-au brăzdat faţa. Peste ani, un specialist în machiaj şi un medic i-au „reconstruit” imaginea. Să fie clar, totul e o simulare, dar aşa ar fi arătat Terry Sawchuk dacă ar fi fost cusut la fiecare „brăzdare”. Cei care i-au stat aproape nu-şi aduc aminte să se fi plâns vreodată în cele două decenii petrecute pe gheaţă. Ajungea la chirurg doar dacă se lăsa cu sânge ori era dus cu forţa de către coechipieri. Atât! În rest, taciturn aşa cum era, spunea doar „Faţa la joc!”, lovea crosa de poartă de trei ori şi pornea la treabă.

Bătaie cu colegul de cameră pentru o factură!

La finele lui 1969-1970 era depresiv. Se mutase cu colegul său de la Rangers, Ron Stewart, cu chirie, în Long Island, New York. Într-o zi, când au văzut factura la telefon, s-au luat la harţă, care cum a vorbit mai mult. Ambii beţi. Sudălmi, îmbrânceli. Sawchuk a căzut cu zona ficatului exact peste genunchiul colegului, care avea piciorul flexat la 90 de grade. A ajuns la spital, în stare gravă. I-au extirpat vezica, au vrut să-i oprească sângerarea. N-au putut. A intrat în a doua operaţie. Degeaba. A apucat să mai spună ofiţerilor de poliţie că-şi asumă responsabilitatea pentru cele petrecute, iar lui Fischler că a fost „un accident stupid”. Apoi s-a stins, la 40 de ani şi jumătate. Unul dintre cei mai tari portari de hochei din istorie, omul care apărase fără cască, a pierit după o îmbrânceală între matoli. Recordurile sale aveau să fie doborâte târziu, iar dacă ne raportăm la era „Original Six” rămânea, pe veci, goalkeeperul cu cele mai multe victorii şi cela mai „curate” porţi.

Acum, când materialul e gătat, te gândeşti la titlul. Ar merge „Frankenstein din poartă”? ori „400 de lovituri în figură”? Sau „Omul fără masca de fier”? Nu, sunt modeste, te recunoşti învins. Mergi în „Time”, la Ben Cosgrove, şi-l rogi să ţi-l împrumute pe al său: „O faţă pe care numai pucul de hochei o putea iubi”.

Surse: Time, thehockeywriters


O „reconstruire” a feţei lui Terry, după ce 400 de pucuri ori crose i-au lovit chipul


A apărat, aproape întreaga carieră, fără cască. Abia pe final a fost de acord să poarte o mască, dar, pentru că aceasta-l încurca, o ţinea mai mult deasupra capului

Comentarii (1)Adaugă comentariu

Dimsa Ozghiun (1 comentarii)  •  6 iulie 2019, 12:12

Mulțumim, maestre! Ca de obicei , ești magnific! Printre ultimii cronicari sportivi cu har, din categoria lui Nea Vanea!

Comentează