Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Coşarul din primul Tur

„Delatrre, fratele meu, notează: 19 litri de cicolată caldă, şapte de ceai tare, puternic, opt ouă prăjite, faci un mix de cafea şi şampanie cum ştii tu cel mai bine, te asiguri de cele 45 de cotlete, cinci litri de […]

...

C-un secol înaintea Simonei

Dacă lumea bună nu s-ar găsi în tribune, dacă arbitrul n-ar fi cocoţat pe al său scaun cu cea mai serioasă mină din lume, dacă nu ar exista copilaşi de mingi transpiraţi, ai crede că e o scenă dintr-un film […]

...

Fața iubită doar de puc

În viaţa de zi cu zi, e om de presă. În timpul liber, prietenă cu pacientul pe care-l vizitează. N-a venit acolo, la „New York Hospital Manhattan”, pentru a smulge răspunsuri, ci spre a aduce banane şi câteva reviste în […]

...

Ăl mai tare om din lume

La naştere – trei ani după 1900 – nu fusese dolofan. Charles Jean Rigoulot prinsese a căpăta forme pe la 11 primăveri, în Franţa natală. În timp ce băieţandrii de vârsta sa îşi scuipau în sân, ridica deasupra capului o […]

...

Daniel din „Bătrânul cartier”

Ochelari de soare, pălărie, inele mari, lanţuri, barbă. Solistul iubeşte microfonul, e lipit de el. Sala-i plină cu 2.500 de suflete care aplaudă, la fel cum o făceau cu fix opt ani în urmă, când băiatul cu alură de Jim […]

...

Daniel din „Bătrânul cartier”

După 270 de meciuri în primele ligi din lume, "Dani" Osvaldo s-a retras din fotbal, la doar 30 de ani. S-a apucat de muzică, a devenit solistul trupei "Barrio Viejo": "Sunt liniştit și fără presiune"

Permalink to Daniel din „Bătrânul cartier”
sâmbătă, 22 iunie 2019, 9:13

Ochelari de soare, pălărie, inele mari, lanţuri, barbă. Solistul iubeşte microfonul, e lipit de el. Sala-i plină cu 2.500 de suflete care aplaudă, la fel cum o făceau cu fix opt ani în urmă, când băiatul cu alură de Jim Morrison perfora porţile adverse. Oraşul e acelaşi: Barcelona.

Doar „scena” s-a schimbat niţel: pe atunci era stadionul celor de la FC Barcelona, acum e o sală de spectacole din Ciudad Condal. Tipul e Daniel „Dani” Osvaldo, jucător cu peste 270 de meciuri în primele ligi din Argentina, Spania, Italia ori Anglia. „Echipa” e „Barrio Viejo”, „Vechiul Cartier”, trupa sa de Rock, Rhythm&Blues, după cum o prezintă.

Cariera sa e un roman-foileton. N-o poţi rezolva în câteva rânduri. Nici măcar în câteva episoade. Născut în Argentina, a început de jos, la Huracan. Pac, trecerea Atlanticului la nici 20 de ani! Atalanta, Lecce, Fiorentina, Bologna. Doamne, golul acela din foarfecă, din 2008, contra lui Torino! „Fotbalul mă făcea fericit, ceea ce se petrecea în jurul lui, nu!”. Zice asta în timp ce-şi aprinde o ţigară. „Ştiu, fumez mult. Ieri am fost la o mişcare cu nişte prieteni, am simţit cum mă sufoc. Azi mă dor toate!”.

„Mă refugiam în muzică!”
A ajuns la Espanyol. „Acolo oamenii m-au iubit cel mai mult”. A trecut în Anglia. „Pe gazon, trăiam ceva frumos. În afara lui, nu. Toţi credeau că fotbaliştii beau, că se droghează, dar nu era aşa. Mă refugiam în muzică. Da, marcam goluri şi, apoi, seara, notam versurile pe un caiet”. I-au găsit rubedenii italiene, l-au înregimentat în Squadra Azzurra. 14 meciuri în trei ani e o cifră civilizată.

Roma, un gol la fiecare două meciuri jucate, apoi Juve și Inter. Îl priveşti ciudat: adică el a jucat pe la echipele astea şi a fost nefericit? „Presiune prea mare, mult prea mare. Uite, hai să ne gândim la Messi. Crezi că el ar putea veni aici, să bea liniştit o bericioaică? Niciodată! Sau să-l luăm pe Cristiano Ronaldo. Ajunge acasă şi e fiert să mai facă 150 de abdomene, pentru că nu le-a terminat la antrenament. Eu prefer să dau drumul la un grătar, să arunc pe el un antricot”…

După Porto a venit acasă, la Boca. Doar trei meciuri. „Guillermo Barros Schelotto, antrenorul, m-a dat afară imediat, pentru că fumam. Hombre, eram 14 inşi cu ţigara în gură, dar el m-a ochit numai pe mine! De unde era să ştiu că se supără? În Italia, la naţională, era un fum de-l tăiai cu drujba, chiar selecţionerul ne mai cerea câte un foc”…

2016. Ghete la schimb cu corzi
Asta se petrecea în 2016. Anul în care a decis să lepede ghetele şi să apuce corzile. Pe 31 august a strâns câţiva jurnalişti şi le-a spus că se retrage. Definitiv! La 30 de ani! Fără prea mare circ. Un tip cu 270 de meciuri şi 88 de goluri prin ligile cu ştaif.

A fondat „Barrio Viejo”. Au scos un album, „Liberacion”. Titlul spune totul. „Muzica m-a eliberat. Nu contează dacă acum cânt în faţa a 10 oameni sau cu 5.000 de spectatori în sală. E doar plăcerea”. Intuieşte întrebarea. „Da, Daniele de Rossi m-a sunat şi m-a întrebat direct dacă eu cu tâmpenia asta a mea câştig ceva mălai. Tată, pierd, n-am fost pe plus niciodată, dar nu asta e cel mai important, ci faptul că sunt liber!”

Zice că e pasăre de noapte. Că nu iubeşte ziua. Pe fundal „curge” o piesă a celor de la „The Who”. Îţi vorbeşte despre Keith Richards, despre zeci de albume ori stiluri de muzică. „Ratam un penalty, mă înjurau toţi, nimeni nu mă mai dorea, ca şi cum trebuia să mă pregătesc de o deportare. Am închis reţelele sociale, nu citesc ziarele. Twitter-ul le-a dat posibilitatea unora care nu ştiau să se lege la şireturi să tragă în mine. Acum, doar cânt”. Zicând asta, Daniel mai răsuceşte o ţigară, în timp ce undeva se aude „When the music’s over”. Băieţii de la „The Doors”.

* Sursa: Marca

Comentarii (2)Adaugă comentariu

corneliu (2 comentarii)  •  22 iunie 2019, 12:57

Da! Puțini înțeleg și mai puțini își doresc asta.

Ereb (2 comentarii)  •  24 iunie 2019, 8:59

La boca a jucat mai mult. 3 meciuri sub GBS, dar cu... Amorebieta cred, a jucat aproape un sezon și n-a făcut-o rău.

Comentează