Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
„Dumneavoastră vă duelaţi cu domnul Mike Tyson?”

300 de pixuri şi de stilouri urmăriseră antrenamentul starului. Plecaseră. Acum, un singur jurnalist îl privea. „Îmi cer scuze, dumneavoastră vă duelaţi cu domnul Mike Tyson?”, auzise o întrebare. Se uitase în jos, văzuse un căpşor de asiatic. De acolo […]

...

Fără picioare, dar cu aripi

Fusese pe Jiu, o durere a trupelor noastre, la doar 18 ani. Participase la Ofensiva de la Nămoloasa, cu 700 de guri de tun şi 52 de avioane. La Mărăşeşti, din plutonul comandat de el, rămăseseră în viaţă doar şase […]

...

Bertha, vrăjitoarea cu plăcuţe de frână

Mama, o doamnă aşa, cam pe la un 40 de ani, i-a trezit cu noaptea în cap. „Mergem la bunica!”, le-a spus. Cu Eugen, băiatul de 15 ani, vorbise de cu seara, pe şestache. Era mai pişicher, mai apropiat de […]

...

Varză cu cârnat, chiflă, verdeaţă şi o sticlă

„Colbasiuc, tu vei fi prima rezervă!”, îi spuse antrenorul Alexandr Sevidov. Moldova Chişinău, trupa de peste Prut, avea meci pe „Lujniki”, contra celor de la Lokomotiv Moscova, în divizia de top a campionatului de fotbal al URSS. E 1959. Valeriu […]

...

Charmion, trapezista lui Edison

Regizorul, cu o pâlnie uriaşă plasată în faţa gurii, dă ultimele indicaţii. E cald de simţi cum al tău corp se dezintegrează. Nu e la prima filmare de acest gen. A debutat în 1894, când, în „Black Maria”, un studio […]

...

„Copilul atomic” de pe ruta Hiroshima – Boston

În 1945, se afla la 32 de kilometri de locul în care cădea bomba atomică. În 1951, era invitat la faimosul maraton, pe care-l câştiga. Americanii îl primeau cu braţele deschise. Shigeki Tanaka, deschizătorul de drumuri

Permalink to „Copilul atomic” de pe ruta Hiroshima – Boston
sâmbătă, 15 iunie 2019, 9:33

Sincer, a crezut că este vorba despre o glumă. După cel de-Al Doilea Război Mondial, ei, atleţii japonezi, nu primiseră voie să meargă la Olimpiada de la Londra, din 1948. Nu prea dădeau pe la nicio competiţie majoră şi acum Will Cloney, de la Asociaţia Atletică din Boston, îi chema la Maratonul din 1951? Acolo, în Statele Unite? Pe bune?! 7 decembrie 1941, Pearl Harbour. 6 august 1945, Hiroshima…

La 14 ani, Shigeki Tanaka, un puşti care locuia într-o aşezare ce vieţuia la 32 de kilometri de Hiroshima, a văzut că cerul s-a luminat, dis de dimineaţă. „Da, am auzit şi un zgomot, iar pământul prinse a se mişca, uşor”, avea să spună. Trei zile, n-au ştiut mare lucru. Apoi, peste alte şapte, toţi din zonă au fost rugaţi să dea o mână de ajutor pe locul pe care picase o bombă atomică!!! „Oraşul era ras, cadavrele pluteau pe râu, moloz peste tot”.

De alergat se apucase de mic. Îi învăţaseră numele după ce terminase 20 de kilometri, între Shobara şi stadionul municipal din Saijo. Apoi intrase la Universitatea „Nihon”, dar şi în lotul nipon de alergători cu ştaif.

4 ⁄ 2. Şase inşi. Atât s-a putut
Au acceptat. Au plecat spre Statele Unite doar şase inşi: patru atleţi şi doi antrenori. Atât se putuse, de unde bani? Un profesor l-a învăţat pe Tanaka cum se ţin furculiţa şi cuţitul, i-a spus să nu-şi facă patria de râs. S-au suit în avion pe 2 aprilie. Au trecut prin Hawaii, San Francisco ori New York.

Urcau pe o scenă, erau prezentaţi, iar americanii de rând veneau cu dolari făcuţi fişic. „Nu aveam niciun ban la noi. La început, ne-am simţit jigniţi. Apoi am înţeles că oamenii o făceau din suflet. Am adunat tot, am cumpărat zahăr şi l-am dus în ţară, pentru că acolo nu se găsea”. Cu fix 10 ani în urmă, după Pearl Harbour, cineva avusese inspiraţia ca la Grădina Zoologică din Boston să schimbe plăcuţa cu „Urs brun japonez” în „Urs brun asiatic”, iar acum americanii îi ajutau cu bani?

John Lafferty era favoritul publicului. Bob Black avea, şi el, şanse. Cei patru au ajuns la faimoasa Universitate Harvard. Acolo au fost cazaţi, acolo s-au antrenat. Peste tot, numai braţe deschise. S-a supărat, niţeluş, când cei de la „The Boston Globe” l-au botezat „Copilul atomic”. Asta era glumă? Dar i-a trecut, după ce i s-a spus că americanii au un mod ceva mai ciudat de a face poante.

250.000 de oameni au venit să-i vadă. Cu patru ani în urmă, un sud-coreean trecuse primul linia de sosire, aşa că toată lumea era curioasă ce vor face asiaticii. La start, Tanaka avea emoţii mari. Koyanagi, colegul său, s-a instalat la conducere. Shigeki a aşteptat până pe la kilometrul 34, când a călcat, abia simţit, acceleraţia. „Voiam şi record, voiam şi să câştig. Până la urmă am decis că e mai bună cea de-a doua variantă”.

A închis la 2:27:45, cel mai rapid al treilea timp din istoria competiţiei, la acel moment. I-au fotografiat încălţările. Aşa ceva nu mai văzuseră până atunci! Vârful era împărţit în două, opera celor de la „Onitsuka”. I-au făcut poze, l-au invitat pe la mese, agape, primării. Apoi s-a întâlnit cu marele Joe DiMaggio, viitorul soţ al lui MM, ori cu Johnny Weissmuller, „Tarzanul”, timişoreanul nostru.

„Omul care ne-a readus demnitatea pierdută”
S-a întors în Japonia ca un erou. „Ne-am recăpătat demnitatea pierdută în război”, au scris ziarele. Hiroshima, renăscută, i-a organizat o primire ca la carte „Copilului atomic”. N-a mai revenit la Boston, să alerge. Legea nescrisă spunea că trebuie să lase locul şi altor atleţi japonezi. S-a tras la Utsunomiya, casa sa în ultimele şase decenii. Pe 5 mai 1998 i-au furat medalia. Imediat, americanii i-au trimis alta. Când prima a fost recuperată, a decis să le expună la Stadionul Naţional din Tokyo.

Shigeki Tanaka are, acum, 88 de ani. După el, alţi nouă japonezi au urcat, la Boston, acolo, sus, pe primul loc. z

* Sursa: Letsrun

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Bibi (210 comentarii)  •  15 iunie 2019, 11:36

Catalin, multumesc !

Tibisor (72 comentarii)  •  16 iunie 2019, 12:43

Buna poveste de un film !

Valeriu (27 comentarii)  •  17 iunie 2019, 16:41

Multumim, Catalin!

Ignat Eduard (1 comentarii)  •  20 iunie 2019, 12:59

Felicitari pt TOT !!!

Comentează