Forrest Yang Kyoungjong Gump

Un atlet născut în Coreea de Nord a luptat, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Armata Imperială Japoneză, în cea Sovietică şi în Wehrmacht. A participat la bătălii uriaşe şi a devenit cetăţean american

Când l-au săltat, cu arcanul, la oaste, se găsea în maiou şi şort, la un concurs de atletism. Avea 18 primăveri, alerga de la şase. Prinsese rămăşag cu un coleg de şcoală, să-şi măsoare forţele, să vadă care e mai breaz şi, de atunci, de o duzină de ani, nu se mai oprise. Mulţi ziceau că e bun, că are un stil aparte.

Yang Kyoungjong se născuse într-o ţară care, pe atunci, pe 3 martie 1920, nu exista. Se vorbea despre „perioada japoneză imperială”, despre „Coreea în timpul administraţiei japoneze”, dar el ştia că patria lui e ocupată de niponi. I-au făcut un proces sumar, l-au acuzat de „colaboraţionism cu partizanii din Coreea de Nord” şi l-au trimis pe front. Pare ironie, dar aceasta a fost varianta cea mai bună, decât să se fi aşezat în faţa plutonului de execuţie.

A salvat patru soldaţi japonezi cotropitori
Pentru că era atlet, l-au înscris direct în Kwantung, trupele de elită ale Armatei Imperiale Japoneze. A ajuns în Manciuria şi, de aici, în Bătălia de la Halhân Gol, o bătălie decisivă în războiul nedeclarat sovieto-japonez de frontieră, unde a luptat din iulie în septembrie 1939. În cealaltă parte de lume, Al Doilea Război Mondial pornise la drum. A salvat, cărând în spate, patru soldaţi japonezi. Practic, ocupanţii ţării sale. Pentru el, doar nişte camarazi de arme… L-au împuşcat în umăr, sovieticii l-au luat prizonier.

A ajuns într-un lagăr din Gulag. A riscat enorm, la 20 de ani, când a făcut un pas în faţă şi a întrebat dacă poate alerga. Prizonierii erau slăbiţi, frigul ucidea pe capete, dar el, în pufoaică, dădea ture printre barăcile insalubre peste care ningea.

Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste se afla în Marele Război pentru Apărarea Patriei, aşa că în 1942, după câteva luni de mânuit puşca, a fost integrat în Armata Roşie şi trimis pe Frontul European de Est.

A Treia Bătălie de la Harkov, din februarie-martie 1943, l-a prins în tranşee, la 7.500 de kilometri de casă, în Ucraina de azi. Nu era războiul lui, dar îşi făcea datoria. Livra conştiinciozitate. Nemţii l-au capturat în ceea ce istoricii consideră a fi ultima mare victorie strategică a Germaniei naziste în cea de-a doua conflagraţie majoră a omenirii. Dar nu era timp de pierdut.

„Japonezul cu uniformă germană” de pe Plaja Utah
Deşi plecase de lângă cei dragi de cinci ani, deşi luptele îl marcaseră profund, Yang se ţinea bine, graţie naturii atletice. Aşa că Wehrmacht-ul l-a considerat om de bază. I-a dat haine, arme şi l-a trimis în Franţa ocupată, ca membru al unui detaşament de prizonieri sovietici de război. A ajuns în Peninsula Cotentin, aproape de plaja Utah, acolo unde, pe 6 iunie 1944, Aliaţii au debarcat spre a deschide cel de-al doilea front.

Yang Kyoungjong a fost capturat de către americani la mijlocul lunii. Iniţial, a fost considerat un soldat japonez îmbrăcat în uniformă germană. Locotenentul Robert Brewer, din a 101-a Divizie Aeropurtată, avea să noteze că a „capturat patru asiatici în haine nemţeşti, cu care nu s-a putut stabili o comunicare, pe plaja Utah”. Unii şi-au dat cu părerea că ar fi georgian ori mongol.

L-au trimis într-un lagăr de prizonieri de război din Marea Britanie şi, de aici, în Statele Unite. În toamna lui 1947 le-a povestit tot: se născuse în Coreea de Nord, intrase în Armata Imperială Japoneză, fusese capturat de către sovietici în Mongolia, luptase pentru Armata Roşie, ajunsese prizonier la nemţi după o bătălie în Ucraina, îmbrăcase uniforma germană pe teritoriul francez, se predase americanilor, iar finalul războiului îl găsise în Anglia.

Yankeii s-au prins pe loc că aşa ceva e o mină de aur. A devenit cetăţean american, s-a stabilit în Illinois. O bucată de timp a antrenat, profesor de atletism, la un colegiu. Apoi şi-a povestit aventura. Da, Forrest Gump era singurul soldat din istorie ce luptase pentru trei armate diferite în timpul WWII. S-a stins în 1992…

* Sursa: Antony Beevor, „The Second World War”