Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
„Copilul atomic” de pe ruta Hiroshima – Boston

Sincer, a crezut că este vorba despre o glumă. După cel de-Al Doilea Război Mondial, ei, atleţii japonezi, nu primiseră voie să meargă la Olimpiada de la Londra, din 1948. Nu prea dădeau pe la nicio competiţie majoră şi acum […]

...

Forrest Yang Kyoungjong Gump

Când l-au săltat, cu arcanul, la oaste, se găsea în maiou şi şort, la un concurs de atletism. Avea 18 primăveri, alerga de la şase. Prinsese rămăşag cu un coleg de şcoală, să-şi măsoare forţele, să vadă care e mai […]

...

Gabriel cel plin de fler

Textul era plin de tunete şi de fulgere. Se pleca din titlul „Doar o revoluţie mai poate salva naţionala Franţei” şi se trăgea în toate direcţiile. Două pagini de asalt: jucătorii nu merită 120.000 de franci ori chiar mai mult […]

...

Băşica lui Caragea

E olecuţă trecut de ora opt seara, când neamţul cel năltuţ flambează instalaţia. Fumegă fitilul unui „buriu cu spirt de cinci vedre, prins cu meşteşug”. Aerul din interior prinde a se încălzi. „Băşica s-a înălţat în slăvi, de abia se […]

...

„Dario, două pizza şi două beri, te rog!”

Sala nu-i mare, dar musteşte de clienţi. Pe două televizoare „curg” meciuri de fotbal, în surdină. Colo uite câteva mingi muncite la a lor viaţă, dincolo-s parcate sus, pe ’coperişul geamurilor, câteva fulare cu nume de echipe tatuate pe ele. […]

...

Gabriel cel plin de fler

Francezul Hanot s-a luptat mult până a născut Cupa Campionilor Europeni. A bătut la porţi închise, a fost refuzat de către englezi, uitat de FIFA ori UEFA. Azi se trage cortina peste al 64-lea sezon...

Permalink to Gabriel cel plin de fler
sâmbătă, 1 iunie 2019, 10:23

Textul era plin de tunete şi de fulgere. Se pleca din titlul „Doar o revoluţie mai poate salva naţionala Franţei” şi se trăgea în toate direcţiile. Două pagini de asalt: jucătorii nu merită 120.000 de franci ori chiar mai mult pe lună; maximum 14 sau 16 echipe în prima ligă; fără meciuri jucate la mai puţin de trei zile unul faţă de celălalt.

Sub ochii a 52.217 suflete, francezii pierduseră cu 5-1 contra Spaniei, chiar pe „Colombes”. „Ce sistem este acesta 4-2-4?”. Toate veninurile plecau din peniţa redactorului-șef de la L’Equipe, monsieur Gabriel Hanot, şi se încheiau cu „cerem demisia”… Trupa Hexagonului avea un antrenor, pe Gaston Barreau, dar toată lumea ştia că din decembrie 1945, după Război, până acum, în iunie 1949, băieţii fuseseră cravaşaţi de consilierul tehnic pe nume Gabriel Hanot. Da, exact, eroul nostru îşi ceruse propriul cap!

A devenit jurnalist după un accident aerian
Omul era o legendă. Născut în anul în care Eminescu pleca la cele veşnice, se apucase de fotbal în curtea liceului din Tourcoing. Prinsese „naţionala” Franţei înaintea primei mari conflagraţii a omenirii. Debutase pe la 18 ani, fundaş dreapta. Adunase 12 selecţii. Germanii îl luaseră prizonier, evadase. Se alăturase trupelor de aviaţie: niţeluş cam riscant dacă ne gândim că din 17.300 de eroi ai aerului, 5.533 pieriseră… Ar fi vrut să mai joace, pentru că nu avea decât 29 de ani, dar un accident îl trecuse pe margine.

Se apucase de scris. La Miroir des Sports şi, apoi, la L’Equipe. Militase, în 1932, pentru introducerea statutului de „profesionist”. Ceruse acces gratis pentru cei mici pe stadioane.

Prin decembrie 1954 adunase la un pahar de vin trei colegi de redacţie. Le spusese că fix de 20 de ani are în minte o idee: organizarea unei competiţii fotbalistice europene la nivel de club. „Da, ştiu, am avut şi avem câteva, dar vreau ceva mai organizat, mai pe toată suprafaţa. Vedeţi, cei de la Wolverhampton Wanderers i-au învins pe ungurii de la Honved, cu 3-2. De atunci auzim, non-stop, că sunt stăpânii continentului. Aşa o fi?”. Hanot scosese o foaie de hârtie pe care avea trasate câteva puncte: campioanele din fiecare ţară, finală cu meci unic, pe o arenă neutră.

4 septembrie 1955. Fluierul de start
Treaba place. Scrie depeşă către preşedintele FIFA, belgianul Rodolphe Seeldrayers. Că ar vrea ca trofeul să poarte numele domniei sale, că poate-i ajută cu noul format.

„Domnilor, vă mulţumesc mult, dar n-aş dori să particip la o cupă ce nu va căpăta, niciodată, importanţă mondială”, vine răspunsul. Hanot nu dezarmează. Nici UEFA nu e prea interesată. Aşa că în martie 1955 se urcă în tren şi pleacă spre Viena, la congresul fotbalului european. Le vorbeşte celor de acolo. În mai, e în faţa Comitetului de Urgenţă al FIFA. Trimite vorbe la spanioli, la belgieni, la germani, la unguri. Englezii îl refuză, nici nu vor să audă de aşa ceva.

Fostul fotbalist, fostul antrenor, actualul jurnalist bate fierul cât e cald! Aşa că anunţă că s-a tras deja la sorţi pentru noua competiţie, Cupa Campionilor Europeni: Real Madrid – Servette Geneva, Rapid Viena – PSV. Primul meci din istorie pleacă la drum pe 4 septembrie 1955, un Sporting Lisabona – Partizan Belgrad, 3-3. Finala e în iunie 1956: Real Madrid trece de Stade de Reims, la Paris, cu Miguel Muñoz, Rial, Paco Gento ori Alfredo Di Stefano în echipă. „Jucăria” a plecat la drum!

Gabriel Hanot, vizionarul, apucă să vadă câteva sezoane bune din CCE: madrilenii spulberă tot, apoi predau ştafeta celor de la Benfica. Se stinge în 1968. Cu puţină vreme înainte de pleca, e întrebat dacă e mândru de ceea ce a realizat: „Am făcut totul numai dând şi primind cuvântul de onoare. Fără strângeri de mână. Pe lângă faptul că sunt total neigienice, nu servesc niciunui scop”. Al 64-lea sezon al invenţiei sale tocmai se pregăteşte de fluierul final…

Azi avem Tottenham – Liverpool, de la 22:00!

* Sursa: The Guardian

Comentarii (1)Adaugă comentariu

Penultimul (1 comentarii)  •  1 iunie 2019, 13:39

Fain comentariul și o mică greșeală Substantivul "mirroir" e masculin. Așa că ar fi "Le mirroir des sports".

Comentează