Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
„Copilul atomic” de pe ruta Hiroshima – Boston

Sincer, a crezut că este vorba despre o glumă. După cel de-Al Doilea Război Mondial, ei, atleţii japonezi, nu primiseră voie să meargă la Olimpiada de la Londra, din 1948. Nu prea dădeau pe la nicio competiţie majoră şi acum […]

...

Forrest Yang Kyoungjong Gump

Când l-au săltat, cu arcanul, la oaste, se găsea în maiou şi şort, la un concurs de atletism. Avea 18 primăveri, alerga de la şase. Prinsese rămăşag cu un coleg de şcoală, să-şi măsoare forţele, să vadă care e mai […]

...

Gabriel cel plin de fler

Textul era plin de tunete şi de fulgere. Se pleca din titlul „Doar o revoluţie mai poate salva naţionala Franţei” şi se trăgea în toate direcţiile. Două pagini de asalt: jucătorii nu merită 120.000 de franci ori chiar mai mult […]

...

Băşica lui Caragea

E olecuţă trecut de ora opt seara, când neamţul cel năltuţ flambează instalaţia. Fumegă fitilul unui „buriu cu spirt de cinci vedre, prins cu meşteşug”. Aerul din interior prinde a se încălzi. „Băşica s-a înălţat în slăvi, de abia se […]

...

„Dario, două pizza şi două beri, te rog!”

Sala nu-i mare, dar musteşte de clienţi. Pe două televizoare „curg” meciuri de fotbal, în surdină. Colo uite câteva mingi muncite la a lor viaţă, dincolo-s parcate sus, pe ’coperişul geamurilor, câteva fulare cu nume de echipe tatuate pe ele. […]

...

„Dario, două pizza şi două beri, te rog!”

Atacant cu 46 de meciuri la naţională, marcator în Italia, Spania sau Anglia, Dario Silva a văzut cum viaţa i se schimbă în doar câteva luni. În rău. Dar nu vrea alta. "Mă simt OK cu asta!", spune ospătarul

Permalink to „Dario, două pizza şi două beri, te rog!”
sâmbătă, 18 mai 2019, 9:17

Sala nu-i mare, dar musteşte de clienţi. Pe două televizoare „curg” meciuri de fotbal, în surdină. Colo uite câteva mingi muncite la a lor viaţă, dincolo-s parcate sus, pe ’coperişul geamurilor, câteva fulare cu nume de echipe tatuate pe ele. Miroase bine, iar un copilandru încarcă, în careul de 16 metri al barului, sondele cu bere.

„Hombre!”, se aude în timp ce perdeaua ce odihneşte pe tuşa ce desparte bucătăria de salon se dă la o parte. Un tip tras la blugi, cu un tricou năstruşnic pe el, te salută, cald. Într-o mână duce o farfurie imensă, pe care abureşte o pizza. „Ştii cum se cheamă specialitatea asta?”, te iscodeşte. „Hai, spune, este că nu ştii? E pizza golurilor, tată, e pizza golurilor!”. O lasă pe o masă, în faţa un client cu obiceiuri de şacal, apoi zboară să aducă şi licoarea. E Dario Silva. 47 de ani. Fostul mare atacant uruguayan!

Nu-i place cum sună treaba asta cu „Noua viaţă a lui Dario Silva”. „Păi, complicată sau nu, avem una singură, nu două, nu mai multe. Şi nu-mi e ruşine cu ea!”, zice în timp ce te priveşte în ochi.

Serie A, coleg cu Costel Gâlcă
Îşi deapănă povestea. S-a apucat de treabă la Peñarol. Trei ani, trei titluri. Pac, Cagliari! L-au botezat „Nesuferitul”, pentru modul în care dribla şi-şi bătea joc de adversari. 89 de partide şi 20 de goluri. Apoi, coleg cu Gâlcă, pentru o scurtă perioadă, la Espanyol. Şi pasul cel mare, la Malaga. „Madre mia, când m-am găsit cu Dely Valdes, ce trupă am făcut!”.

A lovit de 37 de ori în 115 partide. Prin zonă se mai aflau Fernando Sanz, puiul fostului boss de la Real, „Kiki” Musampa ori Contreras. „Pe urmă, da, am ajuns la Sevilla, unde am confirmat, aşa, juma-juma”. Trece, niţel, şi prin perioada naţionalei. „Am băgat aproape 50 de meciuri”…

Ajunge în 2006. Aici se opreşte puţin. Trage dintr-un pahar cu suc de fructul pasiunii. „Foc n-am mai pus pe limbă de 13 ani”, clamează. „În 2006 m-am oprit. Mai duceam un an, poate doi, dar tata m-a chemat acasă, în Uruguay. S-a pus, aşa, în faţa mea şi mi-a zis că mai are de trăit câteva luni. Era un mod de a mă implora să petrec cât mai mult timp cu el”.

Dario Silva s-a lăsat de fotbal atunci, pe loc. A rămas cu bătrânul până când acesta a plecat. S-a apucat, noapte de noapte, de „foc”. Pe 26 septembrie 2006, cu el la volan, camioneta cea roşie a lovit un stâlp de lumină. Elbio Papa şi Dardo Pereira, foşti fotbalişti care călătoreau cu el, s-au ales doar cu o sperietură şi cu nişte zgârieturi.

Când viaţa îţi rezervă lămâi, faci limonadă
Pacientul Dario Debray Silva Pereira a ajuns la spital în stare de inconştienţă, cu fractură craniană şi cu ceva urât la piciorul drept. Atunci, cinci medici aflaţi la căpătâiul său au făcut un conclav pentru a decide dacă-i lasă, au ba, piciorul. I-au amputat dreptul, după o operaţie de trei ore şi jumătate. Dar drama nu se terminase aici.

„Impresarii mei au administrat totul. Jucam fotbal, nu aveam timp de afaceri. Am ieşit din spital, am mers acasă. Am fost anunţat că sunt lefter! Îmi luaseră şi măruntul”, spune, azi, Dario.

Nu vrea să fie plâns, nu vrea să plângă. „Am avut un accident, a ieşit urât, am plătit pentru asta. Da, e ciudat ce spun, dar e bine că nu am rănit pe cineva”. În local intră Adrian Gonzalez, fost jucător şi el. „Uite-l pe «El Bomber»! A venit după faimoasa pizza a golurilor, aşa-i?” Dario Silva se ridică, merge la bar, ia furculiţa, apucă cuţitul, pune şerveţelele pe masă.

Notează în carneţel comanda, se duce la bucătărie. La întoarcere, agaţă şi două pahare cu bere: pentru Adrian şi pentru prietenul cu care a venit. Fostul mare internaţional uruguayan, omul cu 120 de goluri în Italia, Spania ori Anglia este ospătar şi cel bun la toate într-o pizzerie din Malaga. Dar, dacă ar putea, n-ar schimba nimic.

* Sursa: „Jugones” / La Sexta

Comentarii (6)Adaugă comentariu

addy (2 comentarii)  •  18 mai 2019, 9:36

un om frumos ...

Marian Boeangiu (2 comentarii)  •  18 mai 2019, 10:28

Toti limitatii spun ca nu au avut timp si au lasat afacerile pe mana impresarilor. Se intelege ca altminteri ar fi inteles despre ce e vorba. Adevarul dureros este ca lipsa totala de instructie a unei minti nascuta deja obosita duce la alegeri cvasiimposibile pentru un om cu o capacitate intelectuala medie SI scoala decenta. Abilitatea sportiva foloseste prea putin cand e vorba de orientare sociala. "Intelepciunea" de dupa ce reiese din articol plus imbecilul "nu as schimba nimic" ma indispune, ma intristeaza, ba chiar ma infurie pentru ca da impresia ca "asa e viata" ,"se poate intampla", "nu depinde de mine" si alte platitudini gretoase cand de fapt lucrurile nu stau deloc asa. E caz tipic de "cum iti asterni asa dormi" . Nici asta nu ar fi o problema, un caz deosebit, nemaintalnit daca ar fi asumata anterior evenimentelor dar ma duce cu gandul la carari batute si de multi altii. Celebrul Claudiu Raducanu sau Tyson sunt exemple elocvente.

MARC ANTONY (3 comentarii)  •  18 mai 2019, 18:06

Cum sa nu schimb mă nimic??.Măcar sa fie întreg,să aiba ambele picioare chiar daca impresarii l-au lasat lefter..Măcar sanatos sa fie...

ionnis (3 comentarii)  •  19 mai 2019, 0:01

Mosule iar copiezi din The Sun ? :))

Adrian (1 comentarii)  •  19 mai 2019, 7:55

Domnule Oprisan, scrieti frumos, bogat. Atingeti multi cititori cu articolele dumneavoastra. Pacat ca, ieri, am citit, in Gazetta dello sport, un articol pe aceeasi tema. Fara suparare, era chiar mai bine scris, cu o gramada de referinte din fotbalul jucat de “Sa Pibinca” si ceea ce a insemnat el pentru Cagliari. Numai bine!

Ilie (3 comentarii)  •  19 mai 2019, 10:34

Asta îl înnobilează, atâta tot

Comentează