Şi caii pot să zboare, nu-i aşa?

În goana sa nebună, bidiviul are, la un moment dat, toate picioarele în aer? Dacă da, cum demonstrăm asta? Povestea bogătaşului Stanford şi a "nebunului" Muybridge. Plus experimentul nemaiîntâlnit

Nu, un asemenea afront nu putea accepta! „Deci nu credeţi că la un moment dat, în goana sa nebună, calul are toate cele patru picioare în aer?”, întreabă pentru ultima dată audienţa. „Ba da, doar dacă este Pegasus, vine din Olimp şi posedă şi o pereche de aripi, ha, ha, ha!”. Tipul umilit fierbe.

E Leland Stanford, fost guvernator al Californiei, viitor senator, un industriaş cu o avere incomensurabilă, omul care avea să dea naştere uneia dintre cele mai mari universităţi din lume. Iubeşte caii, iar în grajdurile sale odihnesc exemplare de rasă. De ceva vreme, se chinuie să demonstreze că bidiviii „levitează” atunci când se află în galop. Nu este numai un pariu, vrea să le îmbunătăţească performanţa animalelor, atunci când acestea concurează.

Îi trebuie un specialist. Dar cine face filme la 1875?

Edward Muggeridge e un personaj aparte. E jumătate englez, jumătate american. A văzut piatra încoronării regelui Edward, „King Eadweard”, şi a decis să se intituleze aşa. Nici numele de familie nu-i suna prea bine, astfel că se prezenta cu Eadweard J. Muybridge. E fotograf, unul dintre primii specialişti în captarea mişcării. Stanford îl găseşte, îl arvuneşte.

De la Occident la Sallie Gardner
Iulie 1877. Patronul are o superbitate, Occident. Merg în Sacramento, trage cadrele. E clar! Cele patru picioare sunt în aer! Face pachet negativul, îl trimite ziarelor din California. Înainte însă, retuşează unele cadre, fără a umbla la esenţă. E refuzat! Se face scandal cât casa! „Domnul Stanford vrea să ne bage pe gât ideea Domniei Sale cu imagini mânjite”, scriu periodicele. Industriaşul îl cheamă la un sfat de taină pe Muybridge. „M-am făcut destul de râs. Poţi demonsta au ba?”. Eadweard cere un an. 365 de zile. Atât!

1878. 15 iunie, ferma din Palo Alto a lui Stanford. Muybridge şi-a pus cele 24 de aparate foto pe o linie paralelă cu direcţia de alergare a calului, Sallie Gardner. Călăreţul e Gilbert Domm, un tip pe la 34 de ani, experimentat. „Sculele” sunt poziţionate la 69 de centimetri distanţă, se fac ultimele retuşuri. Se pleacă. Tipul foloseşte un sistem complicat de declanşare. Când calul atinge 58 km/h, „trage”.

Nu mai are răbdare să ajungă la studio. Developează acolo, pe loc, cu o unitate mobilă mare cât o gheretă! Cadrele-s curate, perfecte. La poziţiile 2 şi 3 se distinge, clar, cum frumuseţea din Kentucky nu atinge, deloc, solul! Se credea că picioarele sale sunt drepte, acum se observă că-s flexate. Dar tot nu e crezut.

Cei de la „Scientific American” merg, noaptea, să cerceteze locul. Găsesc curele rupte, urmele copitelor pe nisip, tot felul de fire. E clar: Eadweard Muybridge, ajutat de Sallie Gardner, ajutat de Gilbert Domm l-au făcut pe Leland Stanford să câştige pariul: la un moment dat, în goana sa nebună, toate cele patru picioare ale calului sunt în aer!

Părintele zoopraxiscopului
Dar specialistul nu se opreşte aici. Peste un an, născoceşte zoopraxiscopul, primul proiector cinematografic. Adună oamenii, să vază minunea. Pe un disc, are desenate mai multe imagini. Când acesta este învârtit cu putere, dau senzaţia unui film. Apoi, înlocuieşte picturile stilizate pe sticlă cu cadre foto, mici, unele lângă celelalte.

Trage de roată, iar imaginile, în derularea lor, dau impresia unui scurtmetraj. Mulţi specialişti afirmă că aceasta ar fi prima peliculă mută din istorie… Dar relaţia cu Stanford se strică. Industriaşul scoate o carte, „Calul în mişcare”, foloseşte pozele lui Muybridge, dar „uită” să-l crediteze…

Ultimele veşti despre erou vin din San Francisco. Află că a lui soaţă are un amant. Îl găseşte şi îi spune, policticos: „Bună seara, domnule! Mă numesc Muybridge şi iată răspunsul la scrisoarea pe care i-aţi trimis-o soţiei mele”. După care-l împuşcă!

E achitat de acuzaţia de omucidere.

* sursa: Californiagovernors