Capra care crapă Cubs-n patru

În octombrie 1945, William Sianis nu este lăsat să intre cu animalul la un joc de World Series. Aruncă un blestem ce avea să ţină 71 de ani, risipit fix în ziua în care el trecea la cele veşnice

„Unchiule, ia sconcsul ăsta de aici!”. „Nu e sconcs, e capră, are şi un nume, Murphy îi zice”. „Bre, poa’ să se intituleze şi Washington, nu simţi cum miroase, ce dracu’? Să n-o lăsaţi să intre, clar?”. Oamenii din tribune n-o vor, paznicul n-are ce face. Dar tipul zice să mai facă o ultimă încercare: „Tată, am venit cu ea la ultimele două meciuri la care am putut ajunge, unul colea, celălalt la Detroit, am învins, e aducătoare de noroc, rog eu să mă lăsaţi cu ea!”.

Nimic, vorbele sale se lovesc de un zid de beton! Se întoarce spre teren precum Scipio Africanul şi zice: „Atunci Cubs n-o să mai câştige niciodată!”. Coboară scările, duce capra la un loc cu verdeaţă, la propriu, o priponeşte, o lasă acolo şi merge să vadă meciul. Care e pierdut. Tocmai am asistat la unul dintre cele mai tari şi mai longevive blesteme din istoria sportului!

6 octombrie 1945 World Series. Chicago Cubs joacă, „acasă”, pe „Wrigley Field”, contra celor de la Detroit Tigers. Au 2-1 la general, acum se pot distanţa. Omul care se holba la capre e William Sianis. Ceva neamuri greceşti, ţine în oraş o cârciumioară vizitată, „Billy Goat Tavern”. Capra asta e mascota locului. Unii spun că ideea i-a fost sugerată, alţii că el a zămislit-o: să ducă animalul în tribună, să alunge blestemul celor de la Cubs: băieţii câştigaseră ultimul titlu în 1908!

Aşa că William l-a luat pe Murphy, a aterizat cu el la primul meci. 9-0. La al doilea n-a ajuns, 1-4. A parcat în deplasare, pac, 3-0! Acum era la a treia partidă, urma al treilea succes. Ba nu! Cu Murphy păscând pe afară şi cu blestemul activat, s-a terminat 4-1 pentru cei din Detroit. 4-3 la total şi la revedere titlu! Cei de la Chicago Sun află, scriu câteva rânduri. William Sinais e supărat. Ia o foaie, un stilou şi aşterne câteva rânduri pentru preşedintele grupării, Philip K. Wrigley. „Aţi pierdut World Series şi nu veţi mai câştiga niciodată! Şi ştiţi de ce? Pentru că mi-aţi insultat capra!”.

S-a încercat şi cu capra… la vecini. Nimic!
Anii trec, Cubs nu mai ajung acolo, sus. Blestemul e readus în actualitate. Pentru a se răsuci cuţitul în rană, încep să se numere jucătorii care, după ce au plecat din Chicago, au pus mâna pe World Series: Andy Pafko (curios sau nu, a fost pe gazon în 1945), Gene Baker, Smoky Burgess… Mulţi, foarte mulţi. Aşa că imprecaţia e valabilă numai pentru echipă, nu şi pentru cei care o formează. Se merge la cârciumă la grec.

„Tată, hai să facem ceva!”. Sianis pricepe că ocara afectează viaţa urbei, se duce la stadion. Până la al său deces, pe 22 octombrie 1970, nu poate face nici el nimic. Lasă cu limbă de moarte ca urmaşii săi să încerce să anuleze „profeţia”. Beleaua cade pe capul unui nepot, Sam Sianis. Băiatul prinde de gât o capră şi merge cu ea pe „Wrigley Field”. E lăsat să intre în 1984 şi 1989, când Cubs câştigă propria divizie. Apoi în 1994, când băieţii se duceau la vale, pierzând meci de meci, ori în 1998. Nimic!

Prin 2003, strategia se schimbă. Cum în calendarul chinezesc e anul caprei, se decide să se meargă în deplasare. 20 de fani de-ai lui Cubs fac rost de o capră, Virgil Homer, o duc la Houston, pentru că cei de acolo, Astors, evoluează contra favoriţilor lor. După ce accesul patrupedului nu este permis, reiau sudălmile lui William, rostite cu 58 de ani în urmă, bagă nişte versuri şi-l priponesc pe Homer pe o gură de plai din apropiere. În van! În van! Dar nu disperă. În 2008, un preot grec vine pe arenă. Aduce cu el apă sfinţită, o pulverizează în cele patru zări. Zero efectivitate!

Durerea ţine 71 de ani. Pe 22 octombrie 2016, Cubs câştigă National League Championship Series, primul succes major după şapte decenii! Apoi merg în World Series, unde trec de Cleveland Indians. Gata! Vraja e ruptă! Scuze, am ignorat ceva! Am scris 22 octombrie 2016? Culmea, chiar ziua în care Sianis trecuse la cele veșnice …

* Sursa: Michael Ferraro, „Numbelivable!”