Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Băşica lui Caragea

E olecuţă trecut de ora opt seara, când neamţul cel năltuţ flambează instalaţia. Fumegă fitilul unui „buriu cu spirt de cinci vedre, prins cu meşteşug”. Aerul din interior prinde a se încălzi. „Băşica s-a înălţat în slăvi, de abia se […]

...

„Dario, două pizza şi două beri, te rog!”

Sala nu-i mare, dar musteşte de clienţi. Pe două televizoare „curg” meciuri de fotbal, în surdină. Colo uite câteva mingi muncite la a lor viaţă, dincolo-s parcate sus, pe ’coperişul geamurilor, câteva fulare cu nume de echipe tatuate pe ele. […]

...

12 mai 1896. 222 km. Primul maraton românesc: „O omucidere sistematică”

„Sănducule, tată, ca mâine mă sting şi nu văz panglica tăiată. Puiule, viu cu ideea, tu ai revista. Hai s-o facem, copile, acu’, anu’ ăsta, pân’ de Paşti, să pui şi eu mânile pe piept liniştit! Piţule om afla noi […]

...

Leo. Geniu, dar nu Messi

Măicuţele de prin partea locului, cele însărcinte a-i duce hrana, pot jura că omul n-a mâncat, nimic, de patru zile! E 1486, are de terminat o lucrare, aşa că până n-o dă gata… „Fecioara între stânci”, o capodoperă, e zămislită […]

...

Ayrton Senna (1960-1994) » Un sfert de veac de singurătate

Când Rubens i-a deschis pe ai săi, ochii lui Ayrton lăcrimau deasupra. Nici azi nu poate spune dacă stropul îl trezise ori dacă medicii făcuseră asta. Barrichello intrase cu 230 de km/h în şicana Variante Bassa. Brazilianul cel mare îl […]

...

A treia bază din „Batalionul Pierdut”

Eddie Grant a fost întâiul mare jucător american de baseball pierit în Primul Război Mondial. Nu şi-a putut părăsi camarazii răniţi, salvând nouă vieţi. Odihneşte în Franţa

Permalink to A treia bază din „Batalionul Pierdut”
sâmbătă, 16 martie 2019, 9:30

Primăvara, când dă iarba, e linişte-n Cimitirul American din Meuse-Argonne, acolo, în Franţa, în Lorraine. Dar când e zarvă într-un astfel de loc? Crucile-s aliniate perfect, albe, reci. Scrisu-i niţeluş aurit: „Edward L. Grant. Capt 107 Inf. 77 Div. New York. Oct 9 1918”. Tipul care doarme acolo, plecat la 35 de ani, a fost unul dintre cei mai mari jucători de baseball de dinaintea Primului Război Mondial. A treia bază din „Batalionul Pierdut”.

Eddie a deprins tainele sportului la Dean Academy, înainte de a trece la Harvard. Era bun, foarte bun, încât proful se baza pe el atât la baschet, cât şi la baseball, rugându-se Cerului să nu-i pună meciurile de la cele două discipline în aceeaşi zi. L-au aflat repede. Napoleon „Nap” Lajoie se retrăgea de la Cleveland Naps, aveau nevoie de un înlocuitor. De aici a mers la Philadelphia Phillies. S-a oprit doar puţin, pentru a-şi lua Diploma în Drept.

1910 a fost cel mai bun an al lui, aşa că Cincinnati Reds l-au înregimentat pentru doi ani. A suit pe Everestul baseball-ului la New York Giants. 34.000 de oameni veneau să-l vadă meci de meci. A prins World Series. Într-una dintre ultimele sale partide, a refuzat să strige: „Am prins-o!”, preferând un: „O am!”. Ce vreţi, specialist în Drept… S-a retras la un cabinet, în Boston, fix când în Europa pleca la drum grozăvia Primului Război Mondial.

Printre primii înrolaţi
La peste 100 de ani de atunci, nu se poate preciza dacă Edward Grant a fost întâiul om înrolat în Armata SUA pentru WWI, dar a prins, clar, tricoul de prim lot. A trecut Atlanticul. Un an de tranşee, de frig, de nămol. Pe 26 septembrie 1918, Aliaţii au declanşat ofensiva Meuse-Argonne. Cea mai mare desfăşurare de forţe din istoria armetei SUA, cu 1.200.000 de soldaţi implicaţi. În două săptămâni şi-a pierdut toţi comandanţii. 28.000 de germani morţi, aproape tot atâţia yankei. A fost „uns” căpitanul celei de-a 77 Divizii Infanterie.

Războiul se apropia de final. Pe 2 octombrie, batalionul său a pornit la atacul decisiv. Nouă companii. Maiorul Charles White Whittlesey, comandantul, a înaintat. Ştia că e susţinut, conform planurilor, din stânga de francezi, din dreapta, de-ai lui. Dar o eroare de comunicaţie făcuse ca doar cei 554 de oameni să se avânte către nemţi. 197 au murit rapid. Alţi 150 au fost luaţi prizonieri. Au mai rămas în viaţă 194 de suflete.

După patru zile de încercuire, muniţia era pe terminate. Hrana, la fel. La apă, un mic izvor, se putea ajunge cu o gamelă, doar dacă te strecurai prin tirul inamic. Eddie cu cei 27 de băieţi din subordine au rezistat eroic. A doua eroare: americanii au început să tragă în ei! Au trimis un prim porumbel călător. Doborât. Al doilea, la fel. Al treilea, „Chez Ami”, împuşcat, a reuşit să transmită mesajul: „Suntem pe drumul paralel. În numele Cerului, opriţi tragerea!”. 194 de oameni salvaţi. „Batalionul Pierdut”.

Leave No Man Behind
Dar Eddie nu se împăca cu gândul că şi-a lăsat camarazii de arme pe acolo. A plecat să-i caute, deşi germanii se apucaseră să tragă cu tunurile, cu ultimele forţe. O schijă l-a nimerit. A mai trăit puţin, ajutat de brancardieri. I-au spus că acţiunea sa recuperase nouă oameni. S-a stins cu o lună înainte ca prima mare conflagraţie a lumii să se termine… Unul dintre cei opt mari jucători de baseball pieriţi!

Pe 30 mai 1921, de „Ziua Eroilor”, acolo, pe „Polo Grounds”, unde Eddie fusese ovaţionat de atâtea ori, surorile sale i-au dezvelit un monument. Dar „admiratorii” nu l-au lăsat să odihnească. În 1957, plăcuţa comemorativă i-a fost furată. Au căutat-o 40 de ani. Au găsit-o în Ho-Ho-Kus, New Jersey. Se afla în „custodia” unui ofiţer de poliţie.

* Surse: Worldwar1, Baseball-reference

Comentarii (2)Adaugă comentariu

Draculea (3 comentarii)  •  20 martie 2019, 15:06

Un articol în nota obisnuita , adica foarte bun. Pacat ca nu sunt mai multi care sa -l citeasca.

Comentează