Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Maratonul din hâc, pardon, Medoc

Pierre e bucuros. Păstoreşte cel mai tare maraton din lume şi tocmai a aflat că un băiat a venit din China pentru a alerga faimoasa cursă dintre araci şi butaşi. „Avem de adăugat şi steagul lor şi, da, sunt 50 […]

...

A treia bază din „Batalionul Pierdut”

Primăvara, când dă iarba, e linişte-n Cimitirul American din Meuse-Argonne, acolo, în Franţa, în Lorraine. Dar când e zarvă într-un astfel de loc? Crucile-s aliniate perfect, albe, reci. Scrisu-i niţeluş aurit: „Edward L. Grant. Capt 107 Inf. 77 Div. New […]

...

Dinamovist cu obiceiuri de Icar

Un moş cernit, c-o barbă albă, precum ce a dacilor lui Drăgan din „Columna”, pune o mână tremurândă pe el. „Băiatule, pe-al meu îl am acolo, în moloz, mort. Îl poţi scoate, să-l îngrop şi eu cum se cuvine, cu […]

...

Lei cu cartea la jambiere

În a sa fragedă pruncie, proful obosise una bucată obiect al muncii pe la Bilbao Athletic, anticamera unde se coceau viitoarele vedete de la Athletic Bilbao. Nu era amotric, din contră, câteva sezoane croşetase alături de „Manu” Sarabia ori de […]

...

Agarici, vânător de bolşevici

Omul dă bineţe, şterge bocancii de preşul de la intrare. E cu halat albastru, bască dotată cu moţ, trusă de scule. Merge direct în bucătărie, scoate duzele, patentul şi cheia-mops şi se apucă de aragaz. Pentru el a venit. Tânărul, […]

...

Lei cu cartea la jambiere

Există un club de fotbal unde jucătorii - foşti ori actuali – merg la un club de lectură. Citesc, analizează, combat, îmbie tinerii să se apropie de cărţi. Athletic Bilbao!

Permalink to Lei cu cartea la jambiere
sâmbătă, 2 martie 2019, 10:54

În a sa fragedă pruncie, proful obosise una bucată obiect al muncii pe la Bilbao Athletic, anticamera unde se coceau viitoarele vedete de la Athletic Bilbao. Nu era amotric, din contră, câteva sezoane croşetase alături de „Manu” Sarabia ori de nea Sandu Alexanco. Dar cartea-l atrăsese mai mult, de acolo, din iarbă, dăduse la „Litere”, devenise specialist în proza zămislită de tipii cu har din Ţara Bascilor. Agonisise vreo 25 de ani la catedră. Vremurile se schimbaseră, copiii nu prea mai păreau atraşi de literatură. La ore, unii căscau, alţii numărau pânzele de păianjen. Seara, târziu, în noapte, se tot întreba ce poate face pentru a-i readuce pe micuţi mai aproape de faimoasele opere de orice fel.

De pe gazon direct în paginile cărţii
Într-o zi, s-a aşezat la laptop. A scris un mail frumos, cu subiectul „Club de lectură”. Ideea era simplă: se lua o carte, se discuta pe marginea ei. Un fotbalist de la echipa mare a bascilor, o fostă vedetă, o jucătoare de la trupa feminină, un antrenor, un suflet legat de dreptunghiul cel verde, să vină în mijlocul ţâncilor. Dar nu aşa, doar ca să bifeze o acţiune. Nu, tată! Să cunoască opera, să combată, să spună ce i-a plăcut, ce n-a înţeles, să tacă, să asculte, să dribleze pe cărările dintre rânduri. N-a uns, aiurea, cuvintele cu miere. S-a semnat, „profesor Jonan Bedialauneta”, a tastat adresa departamentului de comunicare de la Athletic Bilbao, a dus săgeţica pe „send” şi a apăsat.

Patru zile. Atât a durat până a primit un răspuns ferm din partea Fundaţiei. „Sutem bucuroşi să putem participa la un astfel de proiect”.

Primul a fost Mikel Balenziaga, cel care avea să adune 200 de prezenţe printre „lei”. Au vorbit cinci ore!, da, cinci ore, despre „Ceea ce mişcă lumea”, o poveste senzaţională despre copilaşii basci obligaţi să ia, în 1937, calea exilului, din cauza Războiului Civil Spaniol. „Nu cumpăram multe cărţi, nu aveam timp să le citesc. Acea experienţă m-a transformat”, avea să recunoască Balenziaga. „Ei au văzut într-o altă postură un jucător de fotbal, eu am prins a înţelege ce înseamnă, cu adevărat, să citeşti”.

Ainhoa Tirapu a lăsat poarta echipei feminine a celor de la Bilbao, unde petrecuse 14 ani, pentru a veni la Clubul de Lectură. Sală plină ochi. „Dacă un sportiv nu vorbeşte, dacă nu scrie, nu are contacte cu societatea, când va termina cu fotbalul îşi va da seama că e un inadaptat”, avea să declare. Totul e îmbrăcat cu grijă. Se citeşte opera, se face un rezumat. Se merge pe „San Mames”, se vizitează, apoi, într-o sală de masaj – special amenajată pentru eveniment – se trece la analiză.

O echipă, 15 cluburi, trei ani
În trei ani s-au ţinut 15 cluburi. Xabi Etxeita, acum căpitan la SD Huesca, a trecut să dea bineţe. Mikel San Jose, mâine-poimâine cu 300 de meciuri la basci, s-a prezentat natural, fără ifose. Jose Angel Iribar, unul dintre cei mai mari portari iberici din toate timpurile, campion european în 1964 cu naţionala Spaniei, 600 de meciuri în 18 ani pe „San Mames”, şi-a pus ochelarii şi a dat cep povestirii.

Carlos Gurpegui n-a putut refuza nici el. Au găsit similitudini între personaje şi unele dintre vedetele clubului. Jucători precum Lezama, plecaţi, şi ei, pe vapor, din calea războiului ori preşedinţi de club ce au susţinut, din propria avere, coruri refugiate, de 100 de persoane. După patru ani, l-au rugat pe „presi” Aitor Elizegi, cel de-al 32-lea băiat cu mandat, să spună două vorbe. „Cultura mişcă întrega planetă şi trebuie să ştim exact de unde venim. Athletic Bilbao creşte fotbalişti, dar generează şi ceva în plus. De aceea formăm persoane”.

Real, Barça şi Bilbao sunt singurele echipe ce nu au retrogradat, niciodată, din Primera Division.

* Sursa: El Pais

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Bibi (205 comentarii)  •  2 martie 2019, 13:42

Catalin, multumesc !

Vasile (1 comentarii)  •  2 martie 2019, 16:15

Catalin, si eu, iti multumesc ! Sportul e mai mult si mai frumos decat balacareala de zi cu zi si de mercantilismul care ii supune incet, incet pe toti.

Horia (1 comentarii)  •  2 martie 2019, 18:21

Chapeau bas ! Me quito el sombrero ante ti!

Durden (108 comentarii)  •  2 martie 2019, 18:49

frumos, bravo!!

Comentează