Agarici, vânător de bolşevici

Pilot de excepţie, erou, jucător de fotbal, scrimer, decorat, degradat, vorbitor de patru limbi străine, poet, angajat la transporturile din Constanţa: Horia Agarici

Omul dă bineţe, şterge bocancii de preşul de la intrare. E cu halat albastru, bască dotată cu moţ, trusă de scule. Merge direct în bucătărie, scoate duzele, patentul şi cheia-mops şi se apucă de aragaz. Pentru el a venit.

Tânărul, liceeanul timid, îl priveşte ca pe un zeu. Tatăl, cu care era coleg la Întreprinderea de Transport Constanţa, l-a rugat să arunce o privire. Băiatul ştie că are o somitate în casă, un imens, un erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, dar, pentru că vremurile-s tulburi, nu poate afla nimic de la „tovarăşul Agarici”. Soarbe de două ori dintr-o ceaşcă de nechezol, salută şi pleacă.

De la „Poli”, direct pe cer
S-a născut în 1911. Când ajunsese la liceu, o profesoară, văzându-i scrisul dezordonat, îl luase peste picior. „Puişor, tu nu te-ai născut în România?”. „Nu, doamnă, la Lausanne”, sosise răspunsul. Rămas fără mamă, cu un tată recăsătorit, Horia a mers la Timişoara, la Politehnică. Nu voia aici. Iubea cerul, aşa că s-a înscris la Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie din Bucureşti.

„Tip timid, tolbă de carte”, îl descriau colegii. Juca fotbal, călărea, nu era străin de scrimă. În ’33 l-au repartizat la Flotila de la Pantelimon. Brevetul de aviator l-a luat la Tecuci, un an mai târziu. Prin ’40, la Băneasa, la gară, ajung nişte avioane „Hawker Hurricane”. Pentru că a citit şi ştie tot despre ele, asamblează unul cap-coadă. Pe 23 iunie 1941, ruşii bombardează Constanţa, lipsită de apărare aeriană. Horia Agarici e la sol, avionul său este-n reparaţii. Decolează cu el, rade trei bimotoare sovietice.

Cum sună „cronica”: „Profitând de poziţia favorabilă (deasupra şi în spatele ţintei), Agarici atacă. Avionul sovietic cade în mare şi explodează odată cu bombele pe care le transporta. Printr-o ranversare şi un semitonou, Agarici revine la atac, trăgând în avionul din dreapta, care cade. Apoi atacă şi al treilea inamic, care se îndreaptă spre sol, deşi nu are incendiu la bord. Probabil că echipajul a ales prizonieratul. Rezultatul primei lupte aeriene din acest război a fost: trei bombardiere sovietice doborâte, dintre care două atribuite locotenentului Horia Agarici şi al treilea, în comun, aviatorului şi A.C.A.”

Unii-l numesc „salvatorul Constanţei”. Isprava se aude, degrab’, în ţară. Păstorel Teodoreanu-i face versurile, Gherase Dendrino le pune pe portativ: A plecat la vânătoare Agarici / A plecat ca să vâneze bolşevici”.

Îşi pierde un copil în bombardamente
Ajunge-n Crimeea, doboară avioane de vânătoare. E decorat cu „Virtutea Aeronautică”, cu Ordinul „Coroana României”. Pe 4 aprilie ’44, la bombardamentele americane, culcă la pământ un B-24 „Liberator”, ce pică lângă Giurgiu. Atunci, în incendii, îşi pierde copilul, un pui de nici doi ani… La 23 august, e sfătuit să se ascundă. Dar ruşii au nevoie de el, se întoarce la manşă.

Lumea se schimbă. Are origini chiabureşti, a luptat pe Frontul de Est. Logic, comuniştii îl degradează. Îi fac acte false că e beţiv, afemeiat. E 1955, lumea-l priveşte ca pe un paria. Munceşte pe unde apucă. Apoi, într-o zi, un general rus cu burtă ajunge în Constanţa. Nu-i legendă, îl caută pe tipul care l-a lăsat în viaţă în 1941. Terminase combustibilul, piloţii aveau un „dans” prin care semnalizau asta. Lord, Agarici nu trăsese. Moscovitul venise să-i mulţumească. A doua zi, eroul primise un apartament, la un bloc de patru etaje, cenuşiu, în Tomis Nord… I-au redat gradul de căpitan prin ’65. Patria recunoscătoare.

A plecat în 1982, la Eforie, după aproape patru decenii în care se luptase cu nedreptăţile. Apucase doar să spună celor care l-au cunoscut: „Cerul l-am iubit ca un fanatic”.

Sursa: Sorin Turturică, „Grupul 7 Vânătoare de la Prut la Odessa”