Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
13 la 13, pe 13

La un semn, francezii pleacă la atac. Italienii aşteaptă în jumătatea lor. Terenu-i rotund, nu dreptunghiular, deci nu poate fi vorba de calcio fiorentino. Duel, nici atât, sunt mulţi băieţi pe gazon. Miroase-a turnir, dar cu opt cavaleri ai fluierului […]

...

Cei trei Niciodată

„Pruncule, să reţinem această dată: 15 ianuarie 1967. Green Bay Packers contra celor de la Kansas City Chiefs. Los Angeles, scor 35-10. Am avut bilet de 12 dolari. Locuri bune, civilizate. Puteai să le iei şi cu 6 sau cu […]

...

Ochelaristul cu lentilele sparte

Blonzuliul acela înalt şade cu mâna întinsă, cerşindu-şi ceea ce-i aparţine! Încearcă în engleză, încearcă în germană. Degeaba! Adversarul cu numărul 6 pe tricou pasează ochelarii pe la spate. Pac, un coechipier îi ia, deja sunt la al treilea om! […]

...

Tacul, creta şi 50 de halbe

„Bill, băiatule, e groasă dacă nu te opreşti! Groasă rău! Dai în Tremor Esenţial, ceva urât, cea mai frecventă tulburare de mişcare. Spasme, mâinile vor pleca la drum involuntar, apoi capul, chiar şi vocea îţi va tremura. Pricepi?”. „Da, clar! […]

...

Renata şi Everestul înotătorilor

Vorbele acestea îi rămăseseră stigmatizate pe creier aşa cum floarea de crin, semnul osândiţilor, ajunsese pe umărul lui Milady de Winter, în capodopera cu muschetari a lui Alexandre Dumas cel în vârstă: „Fetiţa mea, rechinii adevăraţi înoată în mări şi […]

...

Cei trei Niciodată

Dimpreună au 240 de ani. La fiecare Super Bowl au fost acolo, în tribune, indiferent unde s-a ţinut spectacolul. Au fugit din spitale, au plecat de la nunţi, au sărit peste înmormântări. De 53 de ori!

Permalink to Cei trei Niciodată
sâmbătă, 9 februarie 2019, 10:10

„Pruncule, să reţinem această dată: 15 ianuarie 1967. Green Bay Packers contra celor de la Kansas City Chiefs. Los Angeles, scor 35-10. Am avut bilet de 12 dolari. Locuri bune, civilizate. Puteai să le iei şi cu 6 sau cu 10, dar erau mai nasoale. Ai notat?”.

Don Crisman are 82 de ani. Ţine minte, perfect, un infinit de date. Lângă el e Gregory Eaton. „Greg n-a fost titular de la început, a stat rezervă. Ni s-a alăturat ceva mai târziu. De fapt, anul trecut”, glumeşte acelaşi Crisman. Tripleta de aur este întregită de Tom Henschel. Grupul vesel „Niciodată nu am ratat o finală de Super Bowl”. Niciodată.

Cu ceva ani în urmă, nişte băieţi specialişti în carduri de credit au venit cu o idee uriaşă: să-i găsească pe cei care au participat la cele mai multe duminici de Super Bowl. Don Crisman, primul. „Am lipsit de la nunţi, de la înmormântări, dar niciodată de la Super Bowl”, spune el, de această dată extrem de serios. „Anul ăsta am plătit 2.000 de dolari pentru un bilet la Rams cu Patriots, dar am dat şi 3.000, cu vreo cinci ani în urmă, la New Jersey”.

A fugit din spital cu branulele în el
Pittsburgh Steelers. Tom Henschel, 78 de primăveri, e fanul lor de când se ştie. A prins multe finale alături de băieţi. La a şasea, în 1972, i-a fost cel mai greu. „Citisem, puternic, toată noaptea, numai Bourbon cu gheaţă. Când m-am trezit, pe la 5 sau 6 de dimineaţă, Universul se învârtea cu mine. Nu puteam respira. Am ieşit în stradă, m-am prăvălit pe nişte scări. Un poliţist m-a găsit, m-a cărat până la spital. Am deschis ochii la Terapie Intensivă, cu nişte fire în mine şi tuburi de oxigen. Am chemat o asistentă, i-am spus că am finală. Mi-a zis să nu cumva să fie finalul, să stau potolit, că văd meciul la televizor, că trebuie să stau 24 de ore sub observaţie. Mi-am scos firele, am decolat instant. De atunci nu ne-am mai văzut”... La partea cu „aproape ratată” intervine şi Crisman. „La Super Bowl 2, Miami, avionul în care eram a fost luat de vânt. Am aterizat prin Carolina de Sud. Am prins un tren, am mers cu el 24 de ore şi am ajuns la fix pentru Packers-Raiders. Linia mea neîntreruptă era să se deşire chiar la început”.

Se mai duc dintre ei, dar se completează
În februarie 2011 telefoanele au sunat. Robert Cook, unul dintre cei patru muschetari, nu se mai putea mişca. La 79 de ani căzuse la pat, în Wisconsin. S-a stins câteva zile mai târziu. În octombrie 2017, a plecat şi Larry Jacobson. Lotul de doi trebuia primenit. L-au găsit pe Gregory Eaton pentru Super Bowl. Omul ţine un restaurant. Pereţii-s tapetaţi numai cu afişe ale unor meciuri de box celebre. „La toate am fost spectator. 100 de bucăţi. Am prins şi cinci Olimpiade”, adaugă. A jucat fotbal, baschet şi a alergat mult. „Sunt prieten bun cu Magic Johnson. Locuia foarte aproape de mine, practic l-am văzut crescând”, spune. Nu se laudă cu faptul că nu a ratat niciun Super Bowl.

Din contră. „Dacă iubeşti sportul, dacă eşti cu adevărat fan, mergi pentru că-ţi place lupta, adrenalina, nu pentru că trebuie să bifezi o dată sau un loc”. Trece pe glume. „Noi am început a merge la meciuri în anul în care The Doors a scos primul album, iar Charlie Chaplin ultimul film. Nu e tare?”. De fiecare dată când se găseşte cu Don se ceartă pe ani, scoruri şi locaţii, cine a dat pasa decisivă şi câte suflete au fost în tribune. În New Orleans au mers de 10 ori, în Detroit, o singură dată. „În Miami ne-am făcut prieteni pe care îi vedem o singură dată pe an, la spectacol. Logic, dacă am trecut pe acolo de 10 ori”, încheie Tom.

Sunt 53 de finale la care au fost dimpreună. Adică toate. „Dacă aduni vârsta noastră, faci rost de 240 de ani”. Don, Tom şi Greg, cei trei care nu au ratat, niciodată, o mare finală.

* Sursa: Lansing State Journal

Comentarii (2)Adaugă comentariu

Catalin (1 comentarii)  •  9 februarie 2019, 16:57

Super Opriseneeee...bun articol..baga tare mai departe.

marian0904 (61 comentarii)  •  9 februarie 2019, 19:26

Suporteri, fani, chibiti. Show-ul nu-i complet fara ei. Oamenii sunt si ei sportivi in felul lor. Se vede si din poza (buna poza). De peste 50 de ani, la inceput de februarie, sa te pui la drum pentru finala NFL nu-i de ici de colo. Bravo! Bravo Catalin! Bravo New England Patriots!

Comentează