655 de tururi de pistă cu tacos şi bere

Camille Herron e o zeiţă-alergătoare cu zeci de recorduri. La 37 de ani, a bifat 24 de ore fără oprire, a ”ars” 10.000 de calorii şi a rupt trei perechi de încălţări. A, şi a învins toţi bărbaţii din drumul său...

S-a apucat de treabă de mică. La trei ani, stătea sub apă până a ei mamă o trăgea de păr, afară din bazin. De la tata a auzit poveşti cu oameni făcând sport şase ore, fără apă ori mâncare, aşa că la şapte primăveri juca baschet fix în cea mai tare arşiţă, până când vecinii trimiteau după părinţi, să adune de pe teren „băieţoiul”.

A trecut la Cross Country, apoi s-a cunoscut cu viitorul soţ, Conor Holt, un uriaş alergător pe distanţe mari, aşa că la 26 de Crăciunuri – pentru că e născută pe un 25 decembrie – a prins primul ei maraton, cu 2:48:36. În doi ani jumate coborâse la 2:38:23. Bill Rodgers, legenda, i-a devenit sursă de inspiraţie. În 2011 şi-a propus să încheie şapte maratoane în 12 luni. Le-a încheiat.

Deja îşi trecuse în palmares Dallas-ul, dar, sincer, voia ceva mai mult. A păşit la „ultra”, iar recordurile americane ori mondiale au început să se lipească de ea precum un magnet turistic de burta frigiderului. Din 2005 avea un „cum laude” al Universităţii din Tulsa, cu specializare pe histomorfometria osoasă. 50 de mile, 100 de mile, 12 ore.

„Desert Solstice”, unde buletinul se face la 198,4 kilometri
Pe 8 decembrie a zis că e cazul să vadă cât poate duce. Avea o invitaţie la „Desert Solstice”, un concurs de anduranţă din Phoenix, Arizona, unde se adună toţi „nebunii” lumii. 30 dintre ultraatleţii de top din SUA se cazează pe aici. Ca să-ţi facă buletin, tre’ să fi înghiţit 198,4 kilometri în 24 de ore, altfel nici nu se obosesc să-ţi răspundă la telefon.

La 37 de ani, Camille Herron a dat bineţe şi s-a apucat de treabă. 400 de metri de tartan, o tură completă. A pornit la drum. Avea de alergat 24 de ore. „Am zis să plec în cursă noaptea, ca să nu mă lovesc de problemele curente”, avea să declare. Pe primii 160 de kilometri, fata a avut o medie de 5.02/km. A decis să nu se oprească. Să alerge non-stop. „La un moment dat, corpul trece printr-o etapă în care e prea obosit, vrea să doarmă, gata, nu mai poate, aluneci pe o potecă primejdioasă. Dar pentru că a existat această adrenalină, pentru că nu a fost ceva monoton, n-am ajuns aici, ci am alergat mereu”.

La un moment dat, a fluierat după un băiat. L-a rugat să dea o fugă până în colţ, să ia ceva de-ale gurii: o bere şi doi tacos, c-o juma’ de ceapă tocată mărunt. A băut o găleată de Coca-Cola, a ars 10.000 de calorii şi a rupt, ca-n povestirile cu Badea Cârţan, trei perechi de pantofi de alergare. Barierele cădeau precum spicele de grâu: la 160 de km, 13:25:00 faţă de 13:45:47, la 200 de kilometri, 17 ore şi 7 minute faţă de 18 ore şi 40 de minute.

A alergat distanţa Bucureşti – 2 Mai
Când au oprit ceasul, înghiţise 262 de kilometri, adică fix distanţa Bucureşti – 2 Mai, pe care, cu maşina, pe autostradă, o dai gata în trei ore. Media fusese pe la 5.30/km! Undeva pe la 655 de tururi de pistă! Învinsese toţi bărbaţii. „Când am pornit să mă pregătesc pentru această cursă, am zis să bag distanţe mai mari. Imediat a intervenit oboseala, aşa că am revenit la cei 42,195 de metri tradiţionali. M-am gândit că voi concura doar contra mea, dar să alerg alături de aceşti domni a fost ceva de vis”, a spus Camille Herron la final. „Şi berea?”, a venit prima întrebare.

„Am început cu ea prin 2016, la 100 de mile. În ultima parte a cursei, am ras o sticlă, apoi încă o jumătate. Dacă am văzut că mă ajută”…”Şi durerea?”, a sosit a doua. „Ce durere? În tinereţe am avut şapte fracturi de stres. Şapte! Jur că nu am simţit dureri la niciuna. Aşa că acum, dacă mă alegeam cu ceva, de unde era să ştiu?”, a glumit. Apoi, femeia care aleargă 24 de ore fără oprire, serveşte tacos în timpul cursei, pe care-i stinge cu bere, a plecat să se odihnească acasă, în Warr Acres, alături de soţul ei şi de cei doi câini.

* Surse: BBC, camilleherron.com