Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Băşica lui Caragea

E olecuţă trecut de ora opt seara, când neamţul cel năltuţ flambează instalaţia. Fumegă fitilul unui „buriu cu spirt de cinci vedre, prins cu meşteşug”. Aerul din interior prinde a se încălzi. „Băşica s-a înălţat în slăvi, de abia se […]

...

„Dario, două pizza şi două beri, te rog!”

Sala nu-i mare, dar musteşte de clienţi. Pe două televizoare „curg” meciuri de fotbal, în surdină. Colo uite câteva mingi muncite la a lor viaţă, dincolo-s parcate sus, pe ’coperişul geamurilor, câteva fulare cu nume de echipe tatuate pe ele. […]

...

12 mai 1896. 222 km. Primul maraton românesc: „O omucidere sistematică”

„Sănducule, tată, ca mâine mă sting şi nu văz panglica tăiată. Puiule, viu cu ideea, tu ai revista. Hai s-o facem, copile, acu’, anu’ ăsta, pân’ de Paşti, să pui şi eu mânile pe piept liniştit! Piţule om afla noi […]

...

Leo. Geniu, dar nu Messi

Măicuţele de prin partea locului, cele însărcinte a-i duce hrana, pot jura că omul n-a mâncat, nimic, de patru zile! E 1486, are de terminat o lucrare, aşa că până n-o dă gata… „Fecioara între stânci”, o capodoperă, e zămislită […]

...

Ayrton Senna (1960-1994) » Un sfert de veac de singurătate

Când Rubens i-a deschis pe ai săi, ochii lui Ayrton lăcrimau deasupra. Nici azi nu poate spune dacă stropul îl trezise ori dacă medicii făcuseră asta. Barrichello intrase cu 230 de km/h în şicana Variante Bassa. Brazilianul cel mare îl […]

...

Compozitorul înălţimilor

Ionel Fernic, cel mai important om de muzică interbelic, a iubit fotbalul, paraşutismul şi avioanele. S-a stins la 37 de ani, într-un accident, în timp ce venea la înmormântarea Reginei Maria

Permalink to Compozitorul înălţimilor
sâmbătă, 1 decembrie 2018, 9:21

„Mă Ionele, mă băiatule, gata, ajunge, mori pe aici şi rămâne ţărişoara asta fără o minte luminată!”. În mijlocul terenului, un tânăr, aşa, pe la un 30 şi niţeluş de ani, oboseşte o minge, alături de câţiva ciraci. E chiar stadionul Venus, inagurat cu vreo 12 luni în urmă, pe care jucătorii au primit dezlegare să intre. Nu-s fotbalişti, din contră. De pe margine, cel care strigă e Titi Botez, un cântăreţ imens din perioada interbelică. „Băiatul” ce nu vrea să asculte e Ionel Fernic, cel mai bogat compozitor al anilor ‘30-’40, părintele a peste 400 de tangouri-romanţă, cel care a zămislit acest gen muzical la noi.

Se născuse la Târgovişte. Ploieşti, Galaţi, Bucureşti. La 30 de ani, spărsese topurile cu „Minciuna” sau, cum o ştiau ascultătorii, „Pe boltă când apare luna”, un tango după o adaptare a unui şlagăr franţuzesc. Formaseră un triumvirat de aur: el compunea, Nelu Pribeagu se ocupa de versuri, iar Cristian Vasile le interpreta. Gică Petrescu, Jean Moscopol, Gion, Titi Botez, Ioana Radu, imensul Zavaidoc, toţi se băteau să le facă o piesă. Era bogat.

Cu sportul se împrietenise rapid. Statură atletică, păr dat cu briantină. Vorbise la „Venus”, o oră, lunea, aveau voie să strice iarba. Alerga până când Botez îl dojenea, arunca după el cu un prosop şi se oprea. Pe la 1933 a călcat strâmb. Meniscul de la dreptul. Medicii i-au spus că trebuie să uite de trasul la poartă…

Zbura alături de o chitară!
În 1934 s-a dus la Băneasa, la Şcoala de Pilotaj. A primit brevetul de zburător. L-au luat în evidenţă ca „pilot de turism şi sport”. Într-o zi, pe un aerodrom din Bucureşti, aterizează pentru o mică revizie. În carlingă are legată, în chingi, o chitară. „Nu-i chitară, e iubita mea, mă însoţeşte pretutindeni”, spune şi oamenii-l lasă în pace. Se bagă la paraşutism. În 1936, el, „compozitorul înălţimilor”, sare la reuniuni aviatice. Lumea se adună ca la urs, se fac „reportagii”. „Nu simt niciun fel de rău sau gol la stomac. Sunt perfect conştient, simt cum alunec”, sunt vorbele sale.

Victor Puşcariu, directorul fabricii, îi dăruieşte o paraşută. Ratează, de puţin, firele de înaltă tensiune ale postului de radio. Altădată, pe 21 iulie, sare fără să se uite la paftaua de închidere şi deschidere automată a harnaşamentului. Dar Dumnezeu închide ochii. La Piatra Neamţ, pe 15 august, face o nefăcută. Cinci zile de spitalizare. La Chişinău se bagă la „dublu palier inversat la verticală”. Pe 4 octombrie, la Ismail, vântul bate tare. O bufnitură puternică la contactul cu solul, apoi nu mai ştie nimic. Oase zdrobite, din acel moment nu se mai desparte de baston.

Decorat de Carol al II-lea
„Am renunţat la fotbal, am renunţat la paraşutism, de mâine ce mă fac?”, e auzit. E numit directorul Şcolii de Pilotaj din Cernăuţi. Regele Carol al II-lea îl decorează cu „Virtutea Aeronautică”, după ce trece munţii cu o avionetă şubredă. Se împarte între „Micul Paris”, unde naşte şlagăr după şlagăr, şi Bucovina, unde-s avioanele sale dragi.

Regina Maria moare. Vrea să meargă să o mai vadă ultima oară. De la Varşovia, vine un „LOT” polonez, ce trece prin Bucureşti. E plin. Se roagă de prietenul său, Lelius Popescu, să-i cedeze locul. 22 iulie 1938. La o jumătate de oră, avionul se rupe în două, fiind lovit de un fulger. Cade în pădure la Negrileasa, aproape de Stulpicani, Suceava.

Tarafurile Capitalei se adună, toate, la incinerarea sa, ce se face pe ritmuri de tango, pe ritmuri de romanţe. Cristian Vasile se retrage de la „Bufet”, nu mai vrea să cânte. Când cenuşa-i este aruncată dintr-un avion deasupra Bucureştilor, aşa cum dorise, de jos, dintre muritori, se aude: „Pe boltă când apare luna / Printre şoapte, când e noapte”…

* Sursa: „Compozitorul înălţimilor”

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Valeriu (24 comentarii)  •  1 decembrie 2018, 19:02

Multumim, Catalin! Frumos din partea ta!

mircea (1 comentarii)  •  2 decembrie 2018, 15:18

ce oameni minunati am avut

Eugen (9 comentarii)  •  3 decembrie 2018, 3:01

Țara asta a avut spirit prin oamenii ei.....intrebarea este daca acum mai are !

vasco (23 comentarii)  •  3 decembrie 2018, 13:42

Minunat!Fie-i amintirea vesnica si minunata,asa ca el!

Comentează